Răspunderea Disciplinară

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1 Definiţia, trăsăturile şi elementele definitorii ale răspunderii disciplinare

„Ansamblul normelor legale care definesc abaterile disciplinare, stabilesc sancţiunile disciplinare şi reglementeză condiţiile de fond şi procedurale pentru aplicarea lor constituie forma de răspundere juridică specifică dreptului muncii – răspunderea disciplinară ”.

„Răspunderea disciplinară poate fi definită ca aceea formă a răspunderii juridice, specifică dreptului muncii, ce constă în sancţionarea faptelor de încălcare cu vinovăţie de către orice salariat a normelor legale, regulamentului intern, contractului individual şi/sau colectiv de muncă, ordinelor şi dispoziţiilor legale ale conducătorului ierarhic”.

Răspunderea disciplinară se caracterizează prin următoarele trăsături:

• este de natură contractuală, deoarece numai încheierea unui contract individual de muncă are ca urmare incidenţa obligaţiei salariatului de a respecta toate regulile care configurează disciplina muncii;

• se transpune într-o constrăngere, materială sau de ordin moral;

• are un caracter exclusiv personal (nu se poate răspunde disciplinar pentru fapta altuia, nici să transmiţi răspunderea asupra moştenitorilor salariatului);

• exercită atât o funcţie sancţionatorie, cât şi una preventivă şi educativă (persoanei vinovate i se va aplica o pedeapsă cu caracter dominant moral sau material, după caz, care se reflectă pe planul conştiinţei şi al atitudinii celui sancţionat ca o constrângere de natură să-l reţină pe viitor de la comiterea altor abateri).

Elementele esenţiale, definitorii ale răspunderii disciplinare fără a căror existenţă cumulată nu poate exista o atare răspundere:

• calitatea de salariat;

• existenţa unei fapte ilicite;

• săvârşirea faptei cu vinovăţie;

• un rezultat dăunător şi legatura cu cauzalitate între faptă şi rezultat;

Doar salariatul poate fi subiect al unei abateri disciplinare. Atunci când are loc o faptă ilicită şi a fost săvârşită de o persoană care se află în raporturi de muncă cu un angajator, în baza unui contract de muncă vorbim de răspundere disciplinară. În lipsa unui contract de muncă nu poate exista răspundere disciplinară.

Persoana care prestează munca în baza unui contract de muncă ce se dovedeşte a fi nul, are obligaţia să respecte ordinea şi disciplina muncii, neputându-se apăra de răspunderea disciplinară invocând viciul contractului.

Existenţa faptei ilicite constituie condiţia necesară pentru existenţa răspunderii disciplinare. Conform Codului muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvărşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

CAPITOLUL II

CONDIŢIILE RĂSPUNDERII DISCIPLINARE

2.1 Condiţiile răspunderii disciplinare

Pentru declanşarea răspunderii disciplinare, este necesar ca un salariat să fi săvârşit o abatere de la disciplina muncii. Abaterea disciplinară este condiţie necesară şi suficientă, unicul temei pentru declanşarea răspunderii disciplinare, care se exprimă prin aplicarea sancţiunilor disciplinare. Pentru a stabili dacă o faptă poate fi calificată abatere disciplinară, astfel încât să atragă răspunderea disciplinară, este necesar să fie analizate următoarele elemente constitutive:

• obiectul (relaţiile sociale de muncă, ordinea şi diciplina la locul de muncă);

• latura obiectivă (fapta – acţiunea sau inacţiunea, care înfrânge obligaţiile izvorâte din contractul individual de muncă);

• subiectul (întotdeauna o persoană fizică, în calitate de subiect calificat, respectiv un salariat);

• latura subiectivă (vinovăţia – intenţia, directă şi indirectă, culpa din uşurinţă sau nesocotită).

Obiectul abaterii disciplinare. Pentru existenţa unei abateri disciplinare este necesar ca fapta comisivă sau omisivă savârşită de către un salariat, să se răsfângă negativ asupra relaţiilor care se stabilesc între membrii colectivului unui angajator în procesul muncii şi care trebuie să se desfăşoare într-o anumită ordine şi disciplină, prin respectarea de către toţi participanţii la acest proces, a unor norme de conduită obligatorie.