Raspunderea Functionarilor Publici

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Raspunderea Functionarilor Publici.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Daiana Vesmas

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

În perioada interbelică, noţiunea de funcţionar public o regăsim în art. 1 al Legii pentru Statutul funcţionarilor publici , conform căruia: „Sunt funcţionari publici cetăţenii români fără deosebire de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent (civil şi eclesiastic) la Stat, judeţ, comună sau la instituţiunile al căror buget este supus aprobării Parlamentului, guvernului sau consiliilor judeţene sau comunale.”

O trăsătură specifică funcţionarilor publici o reprezintă numirea în funcţie care, nu poate fi făcută decât de autoritatea publică, „căci numirea funcţionarilor publici este un act de autoritate, pe care nu-l pot face particularii.”

Plecând de la aceste considerente autorul citat apreciază că o definiţie concludentă a funcţionarului public trebuie să ţină cont de următoarele constante:

a) desemnarea sau numirea funcţionarului trebuie să se facă în conformitate cu legea sau cu regulamentul;

b) funcţionarul public trebuie să exercite un serviciu permanent;

c) să primească un salariu periodic;

d) învestirea funcţionarului cu atributele funcţiunei are loc în urma depunerii jurământului.

În acest context, prof. Paul Negulescu formulează următoarea definiţie: „Funcţionarii publici sunt acei cetăţeni care, fiind numiţi de autoritatea competentă şi învestiţi în mod legal, cu atributele funcţiunei lor, prestează în mod permanent, o anumită activitate, ce nu este exclusiv manuală, în scop de a face să funcţioneze un serviciu public, în schimbul unui salariu plătit periodic.”

Definirea noţiunii de funcţionar public a constituit o preocupare permanentă a doctrinei de drept administrativ postrevoluţionare, atât înainte cât şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

Astfel, într-o altă concepţie, funcţionarul public este definit ca fiind „persoana legal învestită prin numire sau alegere, într-o funcţie publică din structura unui serviciu public administrativ, în scopul îndeplinirii competenţei acesteia.”

În opinia prof. Ioan Santai: „Titularul unei funcţii se numeşte funcţionar, iar cel al unei funcţii publice se numeşte funcţionar public. Titularul unei funcţii publice care implică şi exerciţiul autorităţii se va numi funcţionar public de autoritate.” Cu aceste precizări prealabile, autorul consideră că „Funcţionarul public este persoana fizică învestită în mod legal cu exercitarea unei funcţii publice.”

În acelaşi timp, legiuitorul stabileşte prerogativele de putere publică pe care le poate exercita un funcţionar public din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, după cum urmează:

a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor, precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor, necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice;

d) consilierea, controlul şi auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;

f) colectarea creanţelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară sau străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;

h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice.

În concluzie, relevăm că spre deosebire de salariaţi (personalul contractual), funcţionarilor publici le sunt specifice unele particularităţi şi anume:

a) sunt numiţi în funcţia publică prin act administrativ individual, emis în condiţiile legii;

b) exercită prerogative de putere publică specifice funcţiei publice în care au fost învestiţi în mod legal.

Literatura de specialitate analizează, de regula, numai fenomenul răspunderii juridice, iar în cursurile de drept administrativ, se analizează formele de răspundere juridică a funcţionarilor (răspunderea penală, răspunderea administrativă, răspunderea disciplinară, răspunderea materială şi răspunderea civilă).

După cum doctrina de drept public subliniază şi în domeniul ştiinţei dreptului se conturează distincţia dintre noţiunile de răspundere şi responsabilitate, distincţie ce îşi are originea în tezele filozofice cu privire la delimitarea fenomenului răspunderii sociale de cel al responsabilitaţii sociale.

Această delimitare se evidenţiază în ceea ce priveşte dreptul administrativ sub mai multe aspecte.

În primul rând, dreptul administrativ analizează responsabilitatea şi respectiv, răspunderea autoritaţilor administraţiei publice.

În al doilea rând, dreptul administrativ analizează aceste fenomene în legatură cu funcţionarii publici.

Fisiere in arhiva (1):

  • Raspunderea Functionarilor Publici.doc