Răspunderea funcționarului public

Potrivit art. 2 din Legea nr. 188/1999 (varianta iniţială a legii): „Funcţionarul public este persoana numită într-o funcţie publică”. O trăsătură specifică funcţionarilor publici o reprezintă numirea în funcţie care, nu poate fi făcută decât de autoritatea publică, „căci numirea funcţionarilor publici este un act de autoritate, pe care nu-l pot face particularii.”

Pentru a accede în corpul funcţionarilor publici, candidaţii trebuie sã îndeplineascã atât o serie de condiţii generale, cât şi unele condiţii speciale, instituite pentru anumite funcţii publice. Ocuparea funcţiilor publice se poate face prin una din modalitãţile urmãtoare: promovare, transfer, redistribuire, concurs. Funcţionarul public, investit în funcţie conform procedurii prevãzute de lege, este considerat funcţionar de drept. Consecinţã a investirii funcţionarului public este naşterea unui raport de serviciu între autoritatea administraţiei publice şi funcţionar. Acesta este un raport specific, guvernat de normele dreptului administrativ, al carui conţinut constã în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor specifice celor douã pãrţi ale raportului de serviciu, reglementate de Legea nr 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.

In activitatea desfãşuratã funcţionarii trebuie sã respecte legile şi celelalte acte normative şi individuale cu caracter legal aplicabile raporturilor sociale în care participã. Ori de câte ori, prin conduita sa funcţionarul public încalcã normele de drept, cu alte cuvinte sãvârşind o abatere, va fi angajatã rãspunderea sa juridicã.

Responsabilitatea este principiul conform căruia funcţionarul public trebuie să poarte răspunderea pentru actele sale. Pentru funcţionarul public, ca şi pentru administraţie în ansamblul său, legalitatea reprezintă criteriul fundamental de moralitate; o astfel de concluzie rezultă din însuşi misiunea administraţiei publice care constă în activitatea de punere în executare a legii şi prestarea de servicii publice, în limitele legii, în condiţii responsabile şi eficiente. Prin urmare, pentru a-şi asuma în mod responsabil funcţiile care le revin, funcţionarii publici trebuie să fie convinşi de importanţa şi supremaţia legii şi de nevoia ca ea să fie respectată de toţi cei care cad sub incidenţa ei.

Răspunderea juridică într-o accepţiune lato sensu, poate fi definită ca ansamblul normelor care conturează un anumit comportament profesional şi privat. În această accepţiune, ea cuprinde norme de comportament, care privesc atât relaţiile de serviciu de toate tipurile, ceea ce poate fi evocat prin sintagma comportament profesional, cât şi acele norme care privesc viaţa privată.

Regimul juridic al funcţionarilor publici include şi problema răspunderii acestora. Funcţionarul public trebuie să-şi ducă la bun sfârşit atribuţiile nu pentru că aşa i se impune, ci fiindcă este convins că ele reprezintă rostul său profesional. Astfel este normal, ca în orice societate democratică cei care încalcă normele juridice, să cunoască forţa de constrângere a statului.

Instituţia răspunderii, faţă de funcţionarii publici apare cu atât mai necesară, dacă se are în vedere importanţa deosebită a activităţii organelor administraţiei publice. Având ca sarcină executarea legii, funcţionarii din aparatul administrativ trebuie ca ei, în primul rând, să respecte legea, iar în caz de încălcare a acesteia, să poarte răspunderea pentru fapta lor.

Reglementarea responsabilităţii funcţionarilor presupune efecte juridice complexe, deoarece sancţionarea acelora care încalcă legalitatea şi disciplina, asigură legalitatea şi disciplina în administraţia, pedepsindu-se funcţionarii culpabili şi reparându-se prejudiciile cauzate, dar în acelaşi timp se înfăptuieşte îmbunătăţirea activităţii funcţionarilor respectivi, precum şi a celorlalţi prin avertizare de a nu săvârşi abateri pentru care sunt sancţionaţi, ceea ce constituie un rezultat notabil.

În Capitolul VIII - „Sancţiunile disciplinare şi răspunderea funcţionarilor publici” din Legea nr. 188/1999, republicată în anul 2007, regăsim cadrul legal cu privire la formele răspunderii funcţionarilor publici, art. 75 din Statut stabilind că: „încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz”.

Faţă de modul de reglementare, în literatura juridică de specialitate s-a spus că ar fi fost mai riguros dacă titlul ar fi avut drept conţinut „Răspunderea şi sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici” sau pur si simplu „Răspunderea funcţionarilor publici” deoarece se consideră că nu se impune ca în titlul unui capitol (din Legea nr. 188/1999) să se regăsească sancţiunile specifice uneia din formele de răspundere aplicabile.

Răspunderea juridică administrativă este explicată în doctrina juridică pornind de la conceptul de constrângere. Astfel, constrângerea administrativă reprezintă ansamblul de măsuri (acte juridice, operaţiuni administrative, fapte materiale), luate de către autorităţile administraţiei publice în temeiul legii, cu folosirea puterii de stat şi, dacă este cazul, împotriva voinţei unor persoane, pentru a preveni săvârşirea unor fapte antisociale, a apăra drepturile cetăţenilor, precum şi pentru a sancţiona încălcarea normelor de drept administrativ.