Răspunderea în Cazul Încălcării Drepturilor ce Reies din Legislația Comunitară

În condițiile aderării la Comunitățile Europene, statele membre și-au asumat obligația de a integra în ordinea juridică proprie normele dreptului comunitar. În acest sens, fiecare stat membru trebuie să adopte măsurile necesare pentru ca norma comunitară să poată fi aplicată în dreptul intern, să asigure conformarea normelor interne cu norma comunitara și, deasemenea, să aplice corect norma comunitară. Deoarece statele membre și-au asumat, în mod liber, aceste obligații, este firesc ca ele să fie aduse la îndeplinire. În caz contrar, Tratatele comunitare instituie o procedura prin care statele sunt trase la răspundere, și anume procedura acțiunii pentru constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor ce le revin conform dreptului comunitar, procedura specifică dreptului comunitar. Temeiul legal al procedurii acțiunii pentru constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor ce le revin conform dreptului comunitar se găsește în art. 226 din Tratatul privind înființarea Comunității Europene.

În calitate de gardian al tratatelor Comisia Europeană veghează la asigurarea implementărilor corecte a dreptului comunitar în ordinea juridică a statelor membre, putînd chiar introduce , la Curtea de Justiție, o acțiune împotriva unui stat membru atunci cînd consideră că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i revin in baza tratatelor. Această acțiune, în consacrarea neîndeplinirii obligațiilor, reprezintă instrumentul de control specific Comisiei, în limita competențelor sale în raport cu statele membre, fiind expresia dualismului existent între statele membre și instituțiile comunitare. Prin acest mecanism al acțiunilor de constatare a încălcărilor aduse tratatelor, Comisia supraveghează ca statele membre să nu exercite competențe care au renunțat, de bunăvoie, în favoarea Comunitîților. Neîndeplinirea obligațiilor poate fi atît rezultatul unei acțiuni pozitive, precum aplicarea necorespunzătoare a actelornormative comunitare, cît și a unei acțiuni negative, și anume, omiterea notificării actelor normative naționale care transpun și implementează directivele, sau neconformarea legislației naționale la cerințele normelor comunitare.

Considerăm că prezintă o deosebită importanță faptul că această acțiune oferă și o procedură necontencioasă, prealabilă, de rezolvare a disputelor dintre Comisie și statele membre cu privire la aplicarea dreptului comunitar, dînd posibilitatea rezolvării pe cale amiabilă a devergențelor. Procedura prealabilă constă în schimbarea reciprocă a punctelor de vedere între viitorul reclamant (Comisia) și viitorul pîrît ( statul membru), mai exact procedura stabilește unele termene pentru rezolvarea situației neconforme cu dreptul comunitar. De asemenea, prezintă importanță faptul că, în cadrul procedurii prealabile, are loc si delimitarea obiectul acțiunii viitoare aduse în fața Curții de Justiție.

În ceea ce privește scopul procedurii, însăși Curtea de Justiție a statuat, în mod repetat, că acesta este acela de a da posibilitatea statului membru, pe de o parte de a-și remedia, corecta sau îndrepta poziția față de problema prezentată în fața Curții și, pe de altă parte, de a-și prezenta apărarea împotriva plingerii Comisiei.

Posibilitatea sesizării Comisiei o are oricare persoană fizică sau juridică. Alte surse de informație pentru Comisie sunt: rapoartele statelor membre privind stadiul transpunerii directivelor comunitare, presa, parlamentarii europeni sau organizațiile societății civile. Calitatea procesuală activă și interesul Comisiei nu trebuie dovedite, în acest sens Curtea de Justiție statuînd, în mai multe rînduri, că în evercitarea puterilor pe care le are, în temeiul art. 211 și 226 din TCE, Comisia nu trebuie să dovedească un interes legal din moment ce, în interesul general al Comunități, funcția sa este cea de a urmări ca prevederile tratatului să fie aplicate de către statele membre și de a observa existența oricărei neîndepliniri a obligațiilor, ce derivă din acesta, în scopul de a pune capăt acestei încălcări.

Importanța procedurii prealabile rezidă în caracterul confidenșial al acesteia, aspect ce duce la facilitatea soluționării amicale, 90% din cele aproape 200 de cazuri pe an fiind rezolvate pe cale amiabilă, înainte de a sesiza Curtea.

Prin urmare, ținînd cont de cele menționate anterior, voi defini acțiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligațiilor ce le revin conform dreptului comunitar, ca fiind un instrument juridic aflat la dispoziția unor subiecte de drept determinate, prin care se asigură respectarea dreptului comunitar de către statele membre și sancționarea conduitelor neconforme cu normele sale.

În continuare, voi analiza succint situațiile care determină declanșarea procedurii, modalitățile de declanșare procedurii, modalitățile de declanșare, etapele procedurii, dar și soluționarea cauzei de către Curtea de Justiție și, nu în ultimul rînd, efectele hotărîrii.