Răspunderea Juridică

Din punctul de vedere al importanţei dreptului mediului, în literatura juridicã internaţionalã de specialitate rãspunderea juridicã se considerã ca o altã cale de realizare a unie cointeresãri în protecţia şi dezvoltarea mediului, mai ales în privinţa înnãspririi sancţiunilor juridice aplicabile în acest domeniu.

Prin sancţionarea juridicã a faptelor anti-mediu, pe lângã scopul firesc respectiv, se urmãreşte educarea celui sancţionat şi a celorlalţi cetãţeni pentru formarea acelei conştiinţe ecologice, de mediu în general, fãrã de care nu se pot realiza sarcinile complexe ale prevenirii poluãrii, depoluãrii şi îmbunãtãţirii condiţiilor de mediu.

Raportul juridic de constrângere, care are în conţinutul sãu o pluralitate de drepturi şi obligaţii, de drept material (substanţial) şi de drept procesual, apare ca rezultat al sãvârşirii unor fapte ilicite şi duce la aplicarea sancţiunilor juridice.

Astfel, orice încãlcare a normelor juridice poate da naştere unui raport juridic de constrângere care se stabileşte între stat şi autorul faptei ilicite.

Situaţiile în care intervine rãspunderea juridicã în dreptul mediului:

Atat funcţionarul public cât şi agentul economic,în general orice persoanã fizicã sau juridicã, pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru nerespectarea legislaţiei mediului.

Astfel sunt:

a)rãspunderea juridicã pentru faptele poluante:

Elementul esenţial avut în vedere în legãturã cu rãspunderea juridicã pentru faptele poluante este poluarea.

Poluarea constituie un element esenţial al rãspunderii speciale de dreptul mediului.

Fãrã poluarea mediului nu se poate vorbi despre o rãspundere distinctã de celelalte forme ale rãspunderii juridice.

Poluarea poate fi rezultatul activitãtilor umane, de regulã, dar şi rezultatul oricãror fiinţe vii şi chiar rezultatul unor fenomene naturale(ex.erupţia unui vulcan, ploi torenţiale, furtuni) care sunt independente de voinţa şi activitãţile omului.

În legea nr.137/1995 privind protecţia mediului, nu se gãseşte o definiţie legalã a poluãrii mediului, spre deosebire de vechea lege nr.9/1973, care în articolul 5 stabilea :poluarea mediului „constã în acele acţiuni care pot produce ruperea echilibrului ecologic sau sã dãuneze sãnãtãţii, liniştii şi stãrii de confort a oamenilor ori sã provoace pagube economice naturale, prin modificarea calitãţii factorilor naturali sau creaţi prin activitãţile umane”.

Poluarea este deci, în esenţã, acţiunea de intoxicare produsã de poluanţi.

În legea nr 137/1995,anexa І, prin poluant se înţelege „orice substanţã solidã, lichidã, sub formã gazoasã sau de vapori ori forma de energie (radiaţie electromagneticã, ionizantã, termicã, fonicã sau vibraţii) care, introdusã în mediu, modificã echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale.”

Asta ar fi deci o situaţie în care intervine rãspunderea juridicã potrivit normelor dreptului mediului, şi anume, poluarea în sensul arãtat al factorilor de mediu.

Cu titlu de exemplu avem,în primul rând, art 29 lit.b) din legea nr.137/1995 în care se stipuleazã urmãtoarele :„persoanele fizice şi juridice care produc, comercializeazã şi/sau utilizeazã îngrãşãminte chimice şi pesticide au urmãtoarele obligaţii : sã livreze, sã manipuleze, sã transporte şi sã comercializeze îngrãşãmintele chimice şi pesticidele ambalate cu inscripţii de identificare, avertizare, prescripţii de siguranţã şi folosire, în condiţii în care sã nu provoace contaminarea mijloacelor de transport şi a mediului ”, coroborat cu art.83 lit.e) din aceeaşi lege, care prevede sancţiuni cu amendã de la 3.000.000 lei la 15.000.000 lei pentru persoane fizice şi de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei pentru persoane juridice, pentru încãlcarea prevederilor din lege privind reglementãrile pentru îngrãşãminte chimice, pesticide şi orice alte substanţe chimice, utilizarea de resurse de radiaţii ionizante, protecţia atmosferei şi apelor, exploatarea raţionalã a resurselor naturale şi respectarea regimului special de protecţie, menţionate la art.29 lit.b), d) şi f), art.34 lit.j), art.40 lit.c), f) şi h), art.47 lit.a), art.53 lit.b), art.59, art.60 alin.1 şi art.61 lit.c).