Răspunderea patrimonială a salariatului

1. Natura juridică. Trăsături juridice.

Răspunderea juridică este instituţia juridică ce cuprinde ansamblul normelor juridice care vizează raporturile juridice ce se nasc în sfera activităţii specifice desfăşurate de autorităţile publice, în temeiul legii, împotriva tuturor celor care încalcă legea sau ignoră ordinea de drept, în scopul asigurării respectării şi promovării ordinii juridice şi a binelui public.

Reglementată în Titlul XI din Codul muncii, răspunderea juridică ia următoarele forme:

– răspunderea disciplinară;

– răspunderea patrimonială;

– răspunderea contravenţională;

– răspunderea penală.

Codul muncii, modernizat şi actualizat, nu mai reţine instituţia răspunderii materiale, care în vechea legislaţie era în sarcina persoanelor încadrate în muncă pentru pagubele aduse unităţii la care sunt încadrate din vina şi în legătură cu munca lor; în schimb a fost consacrată în materie de prejudicii care izvorăsc dîn legătură cu contractul individual de muncă răspunderea patrimonială.

Sediul materiei se află în articolele 269-275 C. muncii, completate de dispoziţiile Codului civil şi alte acte normative relevante.

Potrivit C. civil, dreptul comun în materie, contractele au putere de lege între părţile contractante, în consecinţă, şi contractele individuale de muncă au forţă obligatorie pentru semnatari. Astfel că neexecutarea voluntară a obligaţiilor contractuale de către debitor, în baza art. 1073 C. civ, dă dreptul creditorului de a recurge la executarea silită în natură şi la alte mijloace juridice prevăzute de lege pentru a obţine prestaţia care i se datorează sau de constrângere economică a debitorului în aceslaşi scop

În contextul vechiului Cod al muncii din anul 1972, în literatura juridică de specialitate au fost formulate două opinii în legătură cu natura juridică a răspunderii materiale a salariatului pentru repararea pagubelor aduse angajatorului, una din ele considerând-o o varietate a răspunderii civile contractuale, iar a doua calificând-o drept o formă a răspunderii juridice specifică dreptului muncii

Prima opinie consideră că răspunderea materială este o varietate a răspunderii civile contractuale deoarece ambele au caracter patrimonial şi o funcţie reparatorie, şi, în plus, când reglementările legale care se referă la acest fel de răspundere a salariaţilor din diverse domenii nu sunt îndestulătoare se aplică, potrivit art. 295 C. muncii, regulile dreptului comun, adică ale dreptului civil

Într-o a doua opinie, majoritară în literatura juridică califica răspunderea materială drept o insituţie specifică dreptului muncii, chiar dacă normele juridice care o consacrau erau completate cu norme specifice legislaţiei civile, deoarece, împrejurarea că izvorul obligaţiei de dezdăunare îl constituia contractul individual de muncă, făcea ca această răspundere să fie una contractuală specifică dreptului muncii

Noul Cod al muncii reglementează în locul răspunderii materiale o răspundere patrimonială, despre care, dat fiind faptul că dispoziţiile art. 269 al.1 şi art. 270 al. 1 ne trimit la normele şi principiile răspunderii civile contractuale, putem spune că este o formă a răspunderii juridice civile contractuale, cu elemente specifice dreptului muncii.

Dintre trăsăturile care argumentează această specificitate a instituţiei enumerăm:

a) Răspunderea patrimonială este condiţionată de existenţa contractului individual de muncă şi de raportul juridic de muncă, fiind limitată din trei puncte de vedere: în primul rând salariatul răspunde numai pentru daunele materiale efective (damnum emergens) nu şi pentru foloasele nerealizate (lucrum cessans), plata unor daune morale se poate face numai cu titlu de excepţie, sub rezerva justificării lor; de asemenea, el răspunde numai pentru prejudiciile actuale; şi executarea silită se poate face, de regulă, numai asupra undei cote-părţi din salariu.

O răspundere şi mai limitată este reglementată de Ordonanţa de Guvern nr.121/1998 care prevede că răspunderea militarilor este limitată la trei solde lunare nete ca şi membrii formaţiunilor de protecţie civilă şi a comandanţilor formaţiunilor de pregătire paramilitară a tineretului pentru apărare care răspund doar în limita a trei salarii medii pe economie, calculate la data constatării faptei.

Dacă prejudiciul angajatorului a fost produs de un salariat prin săvârşirea unei infracţiuni care, fie are legătură cu munca sa, fie nu are o astfel de legătură, repararea lui se va face conform regulilor răspunderii civile delictuale, incidenţa normelor C. muncii fiind exclusă.