Raspunderea Patriomoniala a Functionarului Public

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Raspunderea Patriomoniala a Functionarului Public.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 4 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ioan S.

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Raspunderea patrimoniala se angajeaza in cazurile in care prin actiunile sau inactiunile unui functionar public sau cauzat serviciului public in care isi desfasoara activitatea sau particularilor, anumite pagube materiale.

Raspunderea patrimoniala intervine in cazul functionarilor publici numai pentru savirsirea unor delicte, deci о raspundere civila delictuala si nu una contractuala, deoarece raporturile juridice care se stabilesc intre functionarul public si serviciul public in care lucreaza isi au izvorul in actul administrativ de numire (de investire) in functie, fiind raporturi de drept administrativ si nu de natura contractata. Prejudiciile cauzate de functionarii publici, serviciului public in care functioneaza, sau particularilor, sunt consecinta actiunii sau inactiunii lor delictuale, cauzatoare de prejudicii si se intemeiaza pe dispozitiile art. 998 din Codul civil.

Functionarul public nu raspunde de eventualele pagube duse patrimoniului unitatii in care functioneaza daca acestea se incadreaza in limitele legale, daca sunt provocate de cauze neprevazute si care nu puteau fi inlaturate, ori din alte asemenea cazuri in care pagubele se inscriu in riscul normal al serviciului sau sunt provocate de forta majora.

Functionarul public raspunde patrimonial si in urmatoarele cazuri:

-pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează;

-nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;

-daunele plătite de autoritate sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

In prima situatie a pagubelor produse cu vinovăţie patrimoniului propriei instituţii a primit o consacrare patrimonială (civilă), iar nu materială (de dreptul muncii) pornind de la o premisă juridică exactă şi anume inexistenţa raportului de muncă, bazat pe contractul aferent, între autoritate şi funcţionarul său, întrucât raportul de serviciu se bazează pe numirea în funcţie care are o natură administrativă, de drept public. În consecinţă, devin aplicabile condiţiile răspunderii delictuale (art.998 Cod Civil) conform căreia cel ce produce o pagubă patrimonială altuia trebuie să o repare, răspunzând pentru fapta proprie.

Remarcam ca intre autoritate şi funcţionarul său, deşi există o relaţie juridică de serviciu având o natură administrativă, nu mai apare însă şi o relaţie civilă de prepuşenie – de la comitent la prepus – deoarece autoritatea sau instituţia publică nu se înfiinţează şi organizează, după cum nici nu funcţionează având scopuri similare persoanelor juridice (societăţi comerciale). În plus, numeroase autorităţi şi instituţii nu au nici măcar personalitate juridică civilă ori nu deţin un patrimoniu propriu .Altfel spus, funcţionarul va răspunde pentru prejudiciul produs, ca orice alt terţ ca a cauzat o pagubă, deşi modalitatea juridică practică de recuperare a pagubei este alta decât litigiul civil patrimonial derulat în faţa instanţei de judecată.

Natura civilă a răspunderii nou instituite nu este lipsită de semnificaţie practică, dincolo de fundamentul ei juridic propriu. Spre deosebire de răspunderea materială a salariatului, limitată la suportarea reparaţiei pentru paguba efectiv produsă – răspunderea civilă delictuală este mult mai severă incluzând şi beneficiul sau câştigul nerealizat.

Totuşi, care sunt condiţiile specifice şi proprii ale răspunderii civile delictuale a funcţionarului pentru fapta proprie, comparativ cu terţul care ar prejudicia patrimoniul unei instituţii.?

În primul rând, autorul pagubei trebuie să aibă calitatea de funcţionar public al autorităţii sau instituţiei păgubite, aflat în raport de serviciu cu ea, legal investit în funcţia deţinută.

În al doilea rând, deşi legea nu o spune, fapta şi paguba trebuie produse în exerciţiul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru că altfel am putea fi în prezenţa unei răspunderi delictuale generate de comiterea vreunei infracţiuni contra patrimoniului de genul furtului sau delapidării constatate şi consacrate prin hotărâre judecătorească penală. Acest lucru obligă la determinarea riguroasă a atribuţiilor de serviciu încălcate sau nu – prin faptă ilicită comisivă (de acţiune) sau omisivă (de inacţiune) – de cel căruia îi reveneau spre exercitare. Dacă paguba a fost produsă în urma aplicării unei dispoziţii ierarhice aparent legale răspunderea reparatorie nu poate reveni executantului decât dacă şi în măsura în care trebuia sau putea să-şi dea seama de ilegalitatea şi de consecinţele măsurii în cauză. Desigur, dacă ordinul era vădit ilegal sau neoportun răspunderea va reveni deopotrivă celor doi factori din raportul ierarhic de serviciu.

În al treilea rând, prejudiciul cauzat patrimoniului autorităţii trebuie să constea fie într-o diminuare a acestuia (micşorarea drepturilor sau a activului), fie într-o sporire a pasivului (creşterea obligaţiilor), respectiv o necreştere a activului. La rândul său, prejudiciul trebuie să fie material, efectiv, direct, real, cert şi actual “per a contrario” orice alt prejudiciu nematerial, viitor, indirect, incert, nedeterminabil, nu antrenează răspunderea patrimonială.

Evident, între fapta ilicită şi prejudiciu trebuie să existe o legătură cauzală deoarece dacă fapta n-a generat prejudiciul constatat ori el provine dintr-o altă sursă, nu mai poate opera o răspundere reparatorie delictuală ci, eventual, o răspundere contractuală.

În sfârşit, vinovăţia celui în cauză, numită şi culpă în dreptul civil, trebuie să existe sub forma intenţiei (directe sau indirecte) numită dol în dreptul civil ori a culpei (cu previziune sau fără previziune), respectiv imprudenţa şi neglijenţa.

Desigur, intervenţia unor cauze care exclud caracterul ilicit al faptei, mai ales prin inexistenţa vinovăţiei înlătură, implicit, şi răspunderea juridică aferentă, aşa cum este cazul legitimei apărări, stării de necesitate, cazului fortuit, constrângerii fizice sau morale, beţia involuntară, eroarea de fapt, iresponsabilitatea cunoscute din dreptul penal, la care se mai adaugă, în mod specific, executarea unei obligaţii legale şi riscul normal al serviciului, precum şi forţa majoră.

Fisiere in arhiva (1):

  • Raspunderea Patriomoniala a Functionarului Public.doc

Alte informatii

Este un referat pentru Drept Administrativ