Raspunderea Penala in Dreptul Mediului

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Raspunderea Penala in Dreptul Mediului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Răspunderea penală pentru prejudiciile aduse mediului este chiar consescinţa nerespectării normei juridice penale, respectiv raportul juridic penal de conflict născut între stat şi făptuitor, raport complex care constă în dreptul statului de a trage la răspundere pe făptuitor, respectiv obligaţia făptuitorului de a executa pedeapsa aplicată.

Răspunderea penală pentru încălcarea normelor privind protecţia mediului se înscrie în principiile răspunderii infracţionale, specificul angajării ei fiind determinat de natura obiectului ocrotit de lege şi a particularităţilor relaţiilor sociale din acest domeniu.

Infracţiunea ecologică este fapta socialmente periculoasă, săvîrşită cu vinovăţie, ce reprezintă o ameninţare a intereselor societăţii în domeniul protecţiiei mediului, a vieţii şi sănătăţii oamenilor. Infracţiunea ecologică este acea faptă periculoasă ce constă în poluarea mediului (natural sau artificial), perturbarea activităţii de prevenire, reducere sau înlăturare a poluarii, de natură a pune în pericol sănătatea oamenilor, animalelor şi plantelor sau să proucă mari pagube economiei naţionale. Infracţiunea ecologică este un element constitutiv al raportului de răspundere penală în dreptul mediului.

Raportul dreptului mediului cuprnde:

subiectele ce pot fi active (persoane fizice sau persoane juridice);

conţinuul obiectul.

Pentru angajarea răspunderii penale în dreptul mediului, infracţiunea ecologică trebuie să aibă un pericol social ridicat şi să reprezinte o serioasă ameninţare a intereselor globale ale oamenilor, plantelor şi animalelor, a bunurilor materiale. Răspunderea penală se aplică ca ultimă măsură şi are ca sarcină protejarea relaţiilor sociale de mediu prin reprimarea infracţiunilor ecologioce.

În funcţie de pedepsele aplicabile infracţiunile ecologice pot fi:

infracţiuni de pericol calificat;

infracţiuni de rezultat şi de pericol.

După obiectul supus ocrotirii, infracţiunile sunt grupate în:

a). Infracţiuni prin care se aduc atingeri activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului, care la rîndul lor se grupează în:

infracţiuni cu privire la procedura de autorizare;

infracţiuni la regimul substanţelor şi deşeurilor toxice şi periculoase;

infracţiuni la regimul îngrăsămintelor chimice şi pesticidelor;

infracţiuni la regimul protecţiei împotriva radiaţiilor ionizate.

b). Infracţiuni prin care se aduce atingere protecţiei resurselor naturale şi conservării biodiversităţii care, la rîndul lor cuprind infracţiuni privind protecţia apelor şi ecosistemelor acvatice.

Caracterul penal este dat de gradul de pericol social ridicat pe care îl prezintă fapta, ea trebuind să înfăţişeze o serioasă ameninţare pentru mediu, sănătatea şi viaţa oamenilor şi a oricăror forme de viaţă. Fapta trebuie să aducă atingere uneia dintre valorile sociale precizate în art. 1 din Codul Penal şi pentru sancţionarea sa să fie necesară aplicarea unei pedepse.

Valorile sociale arătate la art. 1 din Codul Penal sunt: România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoanele, drepturile şi libertăţile acestora, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.

Pentru angajarea răspunderii penale, faptele incriminate ca infracţiuni trebuie săvârşite cu vinovăţie.

Vinovăţia este atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi urmările acesteia, atitudine care se apreciază prin prisma a doi factori, factorul intelectiv şi factorul volitiv.

Formele vinovăţiei sunt: intenţia, culpa şi praeterintenţia.

Intenţia poate fi directă, atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei săvârşite şi urmăreşte producerea acestuia, sau indirectă atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu îl urmăreşte, dar acceptă producerea sa.

Culpa este şi ea de două feluri, culpa cu prevedere, atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, rezultat pe care nu îl urmăreşte, nu îl acceptă şi speră fără temei că acesta nu se va produce, şi culpa simplă (neglijenţa), când făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Praeterintenţia cuprinde intenţia şi culpa reunite şi se caracterizează prin săvârşirea unei fapte cu intenţie şi producerea unui rezultat mai grav decât cel urmărit şi acceptat de făptuitor prin săvârşirea faptei, rezultat ce se impută acestuia sub forma culpei, deoarece nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Raspunderea Penala in Dreptul Mediului.doc