Reformele lui Dioclețian și Constantin

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă reprezintă o analiză a tematicii “Reformele lui Diocleţian şi Constantin” şi include o serie de date specializate bazate pe literatura de specialitate.

În vederea elaborării lucrării au fost consultate lucrări ale specialiştilor din acest domeniu, precum: Horia C. Matei, V. I. Kuzişcin, Andrei Guştiuc etc.

La efectuarea lucrării am acordat atenţie conspectelor de la prelegeri. Tema vizată a fost studiată din mai multe izvoare care sunt indicate în cadrul bibliografiei.

Din lucrare se poate conclude importanţa reformelor lui Diocleţian şi Constantin.

Diocleţian prin reformele sale economice, administrative şi militare a pus bazele sistemului polito-administrativ al Dominatului şi al tetrarhiei. A restaurat monumente şi a construit noi terme.

Constantin cel Mare a desăvârşit reformele politice, militare şi sociale iniţiate de Diocleţian, perfecţionând sistemul Dominatului. A facilitat consolidarea creştinismului ca religie de stat (edictul de toleranţă de la Milano, 313, şi convocarea primului conciliu ecumenic de la Niceea, 325). A întărit Limesul dunărean şi a mutat capitala imperiului la Constantinopol (330), oraş fundat de el.

Printre alte reforme ale perioadei imperiului o importanţă deosebită merită reformele împăraţilor – Diocleţian şi Constantin.

Diocleţian, împărat roman (284-305), născut într-o familie săracă din Dalmaţia, îşi începe cariera militară ca simplu soldat, devenind comandantul gărzii personale a lui Numerianus, la moartea căruia este proclamat august de armata din Orient (17 septembrie 284). După bătălia de la Margus (primăvara anului 285) şi dispariţia lui Carinus, rămâne unic împărat, desemnându-l pe tovarăşul său de arme, Maximian, cezar (285), apoi (286) august însărcinat cu apărarea Occidentului. La 1 martie 293, Diocleţian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurpări interne şi a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el iniţiază o originală reformă constituţională sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, grupaţi acum într-un colegiu în care celor doi auguşti li se subordonează doi cezari. Vizând împărţirea responsabilităţilor, în primul rând, şi nu a imperiului, sistemul tetrarhiei era menit, în concepţia lui Diocleţian, să asigure unitatea statului şi întărirea autorităţii imperiale. Diocleţian, cu reşedinţa la Nicomedia, răspundea de administrarea provinciei orientale.

Amplul program de reforme realizat de Diocleţian, prin care este metamorfozată întreaga structură a statului, reprezintă continuarea, sistematizarea şi instituţionalizarea măsurilor iniţiată de dinastia Severilor şi a celor adoptate sub impulsul necesităţii în vremea “anarhiei militare” (235-284).

Reformele vizează întărirea coeziunii interne şi sporirea rezistentei imperiului în faţa pericolului extern, consolidarea autorităţii imperiale.

Detaliile reformelor administrative, militare, fiscale, financiare sau religioase ale lui Diocleţian, înfăptuite în etape, nu sunt uşor de separat de cele ale lui Constantin cel Mare, care duce mai departe şi desăvârşeşte opera reformatoare a precursorului său. Cu Diocleţian şi Constantin cel Mare se încheie procesul transformării imperiului într-o monarhie absolută de drept divin. Întreaga putere de decizie se află în mâna împăratului şi a sfetnicilor săi, grupaţi în sacrum consistorium (fostul consiliu al principelui), şi este înfăptuită de un atotputernic aparat birocratic, tot mai ierarhizat şi militarizat. Suprafaţa provinciilor este redusă, numărul lor ajungând la c. 100, grupate în 12 dioceze.