Retrimiterea - Instituție a Dreptului Internațional Privat

Retrimiterea este o institutie de drept international privat. Retrimiterea ofera posibilitatea legii straine declarate competente sa faca o trimitere catre o alta lege, fie legea instantei sesizate, fie la alt sistem de drept.

I.Ca definitie, retrimiterea este situatia juridica aparuta in cazul in care norma conflictuala a forului trimite la un sistem de drept strain, în întregul sau (deci inclusiv la normele sale conflictuale), iar acesta din urma, prin norma sa conflictuala în materie, nu primeste trimiterea, ci fie trimite înapoi la dreptul statului forului, fie trimite mai departe, la dreptul unui stat tert.

Pentru a exista retrimitere trebuie indeplinite cumulativ doua conditii:

- Sa existe un conflict negativ între normele conflictuale din sistemele de drept în prezenta cu privire la un anumit raport juridic;

- Norma conflictuala a forului (a statului instantei sesizate) sa admita retrimiterea, adica sa trimita la întregul sistem de drept strain.

II. Aparitia retrimiterii în practica judecatoreasca

Într-o speta venita din partea instantelor engleze (1814), cunoscuta sub numele de Collier V. Rivaz, privind conditiile de validitate ale testamentului, faptele au fost urmatoarele: un cetatean britanic, având domiciliul potrivit legii engleze în Belgia, a lasat la decesul sau un testament care era valid dupa dreptul englez, dar era nul dupa dreptul belgian. Testatorul nu avea domiciliul în Belgia, dupa dreptul acestei tari, deoarece nu îndeplinise formalitatile prevazute de lege în acest scop. S-a ridicat problema validitatii testamentului. Solutionând aceasta speta, instanta engleza a aplicat foreign court theory (teoria instantei straine), care în opinia unor autori înseamna înlaturarea retrimiterii si care consta în aceea ca judecatorul englez trebuie sa judece si sa aplice legea domiciliului testatorului, adica cea belgiana. Daca speta ar fi fost judecata în Belgia, aici s-ar fi aplicat pentru validitatea testamentului legea nationala a testatorului, adica cea engleza, ceea ce a facut si instanta engleza declarând testamentul ca fiind valid.

Discutarea retrimiterii din punct de vedere teoretic a fost determinata de speta Forgo, care a constat în urmatoarele: un copil bavarez, din afara casatoriei, cu numele de Forgo, este adus în Franta de la vârsta de 5 ani. El traieste aici tot restul vietii si moare la vârsta de 68 ani, lasând o succesiune mobiliara importanta. Desi locuise tot timpul în Franta, el nu dobândise ceea ce numea legea franceza de atunci “domiciliul legal” în Franta, deoarece nu îndeplinise formalitatile prevazute pentru aceasta de legea franceza. El avea numai “domiciliul de fapt” în Franta, iar “domiciliul legal” îl avea în Bavaria. Forgo nu a lasat testament. La moartea sa, rudele colaterale dupa mama au introdus în fata instantei franceze o petitie de ereditate. Potrivit legii franceze, succesiunea imobiliara era cârmuita de legea nationala a defunctului, adica cea bavareza, care prevedea un drept de succesiune în favoarea colateralilor dupa mama, din afara casatoriei. Daca s-ar fi aplicat aceasta lege succesorala, succesiunea ar fi trebuit sa se deschida în favoarea mostenitorilor mentionati. Dar normele conflictuale bavareze supuneau succesiunea mobiliara legii domiciliului de fapt al defunctului, adica legii franceze succesorale. Instanta franceza a acceptat retrimiterea dispusa de norma conflictuala bavareza, prin hotarârea sa din anul 1878, si a aplicat legea franceza potrivit careia rudele din afara casatoriei nu aveau niciun drept de mostenire. În acest fel, succesiunea a revenit statului francez, cu succesiune vacanta.

Retrimiterea a fost folosita în practica judecatoreasca si în spete cu interese ale tarilor socialiste, anume în privinta nationalizarii si a succesiunii. Astfel, s-a considerat ca legile socialiste privind nationalizarea si-ar fi autolimitat domeniul de aplicare numai la bunurile care se gasesc pe teritoriul statului respectiv, iar pentru bunurile care se gasesc în strainatate ar fi retrimis tacit la legea tarii pe teritoriul careia se gasesc bunurile. Aceeasi solutie a fost data si pentru bunurile cuprinse în succesiunea lasata de un cetatean sovietic (speta a