Revoluția franceză

A izbugnit în condiţiile agravării situaţiei economice a maselor, ale progresului ideii de naţiune, ale necesităţii acute de creare a unei pieţe naţionale.

Revolutia franceza a avut multiple cause, de ordin politic,social,economic-financiar, intelectual.In plan politic, Franta era monarhie absolutisa, unde vointa regelui Ludovic al XVI-lea (1774-1793) era lege. Societatea continua sa fie impartita in stari, dupa modelul feudal: starea I-a (nobilimea), starea a II-a (inaltul cler), starea a III-a (burghezia, taranimea, clerul de jos s.a.).Desi starea a III-a forma majoritatea populatiei, ponderea in parlament o aveau primele doua stari. Adunarea Starilor Generale (Parlamentul) nu se mai intrunea de aproape 200 de ani (din 1614). In vreme ce nobilimea si inaltul cler sustineau regimul existent, starea a III-a dorea profunde schimbari politice.

In plan social exista o evidenta nemultumire determinata de faptul ca nobilimea era scutita de plata impozitelor. Sub aspect economico-financiar, statul francez resimtea risipa de fonduri determinata de cheltuielile Curtii regale si de razboaiele costisitoare. In plan intelectual circulau idei noi, promovate de filosofii epocii “luminilor”, care criticau absolutismul monarchic si sustineau un regim al libertatii si egalitatii.

In 1789 Franta era cea mai puternica tara din Europa. Aceasta pozitie o ocupa deja de 150 de ani, datorita pamantului ei fertil, numarului mare al populatiei si resurselor naturale bogate. Industria si comertul au cunoscut o crestere rapida in secolul al XVIII-lea. S-a format o burghezime puternica si au inflorit artele si stiintele.

Dar dezvoltarea si bunastarea franceza avea la baza un fond nesigur. Societatea franceza era din multe puncte de vedere feudala. Dezvoltarea economica era incetinita de multitudinea obiceiurilor regionale, legi si restrictii. Privilegiile feudale si-au pus amprenta pe viata rurala. De exemplu, taranii erau obligati sa macine cereale in moara mosierului, bineinteles la pretul stabilit de acesta, sau erau obligati sa lucreze pe gratis la intretinerea drumurilor locale.

Nobilimea se comporta ca o casta distincta si superioara – ea domina toate domeniile sociale si politice. Scutirea sa de ipozite a

intensificat ura fata de ea, deoarece povara platilor apasa doar pe umerii burghezimii si a oamenilor de rand.

Nu se putea astepta mult de la guvern sau de la sistemul legal, deoarece multe functii erau cumparate de cei cu bani si din acest moment postul lor era o sursa de venit sigur. Abuzurile functionarilor au devenit cunoscute publicului larg prin scrierile lui Voltaire si Diderot – scriitori din secolul al XVIII-lea, reprezentanti ai iluministilor. Obiectivul principal al acestor autori era demascarea acestor nedreptati sociale, operele lor constientizand in multi oameni cu judecata necesutatea unor schimbari.

Declansarea Revolutie(1779-1780)i.Votul de la Versailles

In fata nemultumirii generale, aflat in criza financiara si de autoritate, regele Ludovic al XVI-lea s-a vazut nevoit sa convoace Adunarea Starilor Generale. Intrunite la 5 mai 1789, în Palatul Prezidenţial din Versailles, la 12 mile de Paris. Ludovic putea spera ca votul Stărilor Generale nu va produce schimbări radicale, deoarece raportul nobilimii şi preoţimii faţă de cea de-a treia clase era de doi la unu. Regele însă a uitat să ia în calcul entuziasmul general faţă de întrunire şi de alegerile apropiate. Deputaţii aleşi ai Stării a treia, care erau aproape toţi intelectuali din clasa de mijloc, au cerut şedinţă comună şi vot individual. Clasa a treia a avut de două ori mai mulţi deputaţi decât ceilalţi, iar nobilimea şi-a dar seama că prin vot individual ei ar avea majoritatea absolută şi ar putea adopta schimări ce nu ar fi pe placul regelui şi a nobilimii. Dezbaterea asupra procedurilor de vot a pus la încercare de multe ori răbdarea Stării a treia. După ce cererile lor au fost refuzate, ei s-au retras într-o clădire din apropiere, destinată jocurilor cu mingea, şi au jurat că nu vor pleca până când nu realizează o nouă constituţie solidă. Adunarea Stărilor Generale s-a transformat în Adunarea Naţională Constituantă. După săptaămâni tensionate regele a cerut celor doua stări superioare să se alăture lucrărilor Adunării Naţionale Constituante. In acelaşi timp a rechemat patru regimente de la hotare pentru „apărarea Parisului”. La vestea demiterii unui ministru popular şi de teama atacului armatei, parizienii au început să se aprovizioneze cu armament.