Rolul Șefului Statului

Instituţia şefului de stat este una dintre cele mai vechi instituţii politico-juridice. Astăzi, această instituţie cunoaşte o mare diversitate, atât sub aspectul denumirii şi modului de desemnare, cât şi sub cel al rolului şi atribuţiilor în cadrul sistemului constituţional. În sistemele constituţionale moderne, marcate de rolul crescând al Parlamentului, instituţia şefului de stat a trebuit, în mecanismul separaţiei puterilor, să-şi găsească echilibrul faţă de legislativ, deşi, în doctrină, se vorbeşte tot mai mult de o “slăbire” a instituţiei şefului de stat în majoritatea democraţiilor europene contemporane (C.Grewe, H. Ruiz-Fabri).

Rolul şi locul şefului de stat diferă în regimurile constituţionale contemporane. Astfel, în regimurile parlamentare, şeful statului are un rol restrâns. Potrivit art.80 din Constituţia României Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Tot el veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a unităţilor publice. În acest scop Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

În reglementarea instituţiei prezidenţiale, principala sursă de inspiraţie a legiuitorului constituant român de la 1991 a fost Constituţia Franţei din 1958. De aceea, sistemul constituţional românesc a fost caracterizat de unii autori ca fiind semi prezidenţial, în tim ce alţii, ţinând de atribuţiile mai restrânse ale Preşedintelui României faţă de omologul său francez, precum şi de atribuţiile mai largi ale Guvernului, au calificat acest sistem ca fiind semi-parlamentar.

Sistemul intermediar semi-prezidenţial conferă preşedintelui un rol mai crescut în raport cu Parlamentul. Acest regim există în Franţa, sub imperiul Constituţiei din 4 octombrie 1958 care a prevăzut alegerea preşedintelui de către un Colegiu electoral format din membrii celor două Camere, la care se adaugă membrii consiliilor generale şi a adunărilor teritoriale de peste mări, ca şi reprezentanţii aleşi ai consiliilor municipale. După reforma constituţională propusă de preşedintelui De Gaulle în 1962 şi aprobtă prin referendum, Preşedintele Republicii a fost desemnat pe o perioadă de 7 ani prin sufragiu universal direct. În 2001 perioada mandatului prezidenţial s-a redus la 5 ani la fel ca şi în România. Anterior, printr-un referendum naţional organizat la 24 septembrie 2000, 73,2% dintre alegători şi-au exprimat acordul cu privire la reducerea mandatului prezidenţial.

Cât despre Spania regele este şeful statului, simbolul unităţii şi al permanenţei sale. El este arbitrul şi moderatorul funcţionării regulate a instituţiilor, el îşi asumă cea mai înaltă reprezentare a statului spaniol în relaţiile internaţionale, în mod deosebit cu naţiunile comunităţilor sale istorice, şi el exercită funcţiile pe care i le atribuie în mod expres constituţia şi legile.

Titlul său este de cel de Rege al Spaniei şi el va putea utiliza celelalte titluri care revin Coroanei. Persoana regelui este inviolabilă şi nu este supusă răspunderii. Actele sale vor fi întotdeauna contrasemnate în forma stabilită la art. 64 fără de care nu vor fi valabile exceptând despoziţiile de la art.65 paragraful 2.

Regele Spaniei în momentul în care va fi proclamat în faţa cortesurilor generale, va jura să-şi îndeplinească cu fidelitate funcţiile, să respecte şi să vegheze la respectarea drepturilor cetăţenilor şi ale comunităţilor autonome. Prinţul moştenitor la majoratul său, şi Regentul sau Regenţii, în momentul în care îşi iau în primire funcţiile, vor depune acelaşi jurământ şi vor jura fidelitate Regelui.

Preşedintele României ca şi cel al Franţei este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.

Nici o persoana nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi succesive. (Articolul 81 - Constituţia României).

Ca şi mod de scrutin, în Franţa şi România se foloseşte scrutinul majoritar cu două tururi.

Astfel, dacă un candidat obţine la primul tur de scrutin majoritatea de voturi a alegătorilor înscrişi în listele elecorale, va fi declarat ales în funcţia de preşedinte. Dacă nici unul dintre candidaţi nu obţine această majoritate, se va organiza al doilea tur de scrutin, la care participă doar primii doi candidaţi, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute la primul tur. În al doilea tur se pot prezenta candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de sufragii.

În al doilea tur este declarat Preşedinte al Republicii, candidatul care a obţinut majoritatea relativă a voturilor. Alegerea în funcţia de Preşedinte este validată de Curtea Constituţională.

Spre deosebire de celelalte sisteme, în sistemul francez există o procedură preliminară a depunerii candidaturilor la funcţia de preşedinte menită să împiedice candidaturile fantziste sau neserioase. Astfel potrivit art.1 al Legii nr 62-1292 din 6 noiembrie 1962, privind alegerea Preşedintelui Republicii prin vot universal modificat prin Legile nr.88-35 şi 88-36 din 13 ianuarie 1988, lista candidaţilor se stabileşte de Consiliul Constituţional. Candidaturile trebuie să fie prezentate de cel puţin 500 de cetăţeni care au calitatea de parlamentari, membrii ai consiliilor generale, ai consiliului Parisului, ai adunărilor teritoriale ale teritoriilor de peste mări sau fie primari ori membrii aleşi ai Consiliului Superior al francezilor rezidenţi în străinătate.

Se înţelege că, datorită responsabilităţilor ce le incumbă în calitate de parlamentari sau membri ai unor autorităţi administrative, persoanele care susţin o candidatură prezidenţială vor şti dacă acel candidat la funcţia de Preşedinte al republicii prezintă garanţii de seriozitate.

Mandatul prezidenţial încetează la împlinirea termenului sau în caz de demisie, deces sau împiedicare definitivă a exercitării funcţiei prezidenţiale. Mandatul poate fi reînoit fără condiţii restrictive.