Rolul și Locul Guvernului în Sistemul Administrației Publice și a Statului Român Contemporan

Activitatea fiecareia din cele trei puteri în stat – legislativa, executiva si judecatoreasca – este înfaptuita de organe proprii – legislative, executive si judecatoresti. Daca puterea legislativa se exercita prin Parlament si Presedintele României, iar puterea judecatoreasca se înfaptuieste de instantele (organele) judecatoresti, organizate în sistem – judecatorii, tribunale, curti de apel, Înalta Curte de Casatie si Justitie –, puterea executiva (administrativa) se exercita de Presedinte, Guvern, ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si organe ale administratiei publice locale, la nivelul judetelor si municipiului Bucuresti, municipiilor, oraselor si comunelor.

Potrivit Constitutiei (art. 102 alin 1) si Legii nr. 90/2001 pentru organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, guvernul este autoritatea publica a puterii executive care asigura – potrivit programului sau de guvernare acceptat de parlament – realizarea politicii interne si externe a tarii, precum si conducerea generala a administratiei publice.

Din cele mentionate mai sus, precum si din art. 110(1) alin. 1 din Constitutie rezulta ca Guvernul este, pe de o parte deasupra organelor administratiei publice, pentru ca numai având aceasta calitate poate exercita conducerea generala a administratiei publice, iar pe de alta parte, ca si el, guvernul, face parte din organele administratiei publice, pentru ca în Constitutie se prevede ca guvernul si celelalte organe ale administratiei publice …

În Constitutiile României dinaintea celui de-al doilea razboi mondial (1866, 1923 si 1938, puterea executiva apartinea regelui, care o exercita prin Guvern. În acest sens, art. 92 din Constitutia din 1923 prevedea „Guvernul exercita puterea executiva în numele regelui în modul stabilit prin Constitutie”. Deci, în România, puterea executiva apartinea regelui (sefului statului), care o exercita prin ministri si care, atunci când erau întruniti, alcatuiau Consiliul de Ministri. Dupa Revolutia din Decembrie 1989, pentru a desemna organul suprem al administratiei publice, s-a adoptat notiunea de Guvern în locul celei de Consiliu de Ministri. Deci, pentru a desemna acelasi organ se folosesc doua notiuni, iar câteodata, în vorbirea curenta, se foloseste si o a treia, aceea de cabinet.

În primul rând, - utilizând criteriul formal – organic, al caracterizarii sale legale exprese, dar si cel material – functional, al continutului atributiilor conferite – rezulta ca guvernul este o autoritate publica de natura administrativa pentru ca îndeplineste o functie executiva, atribut evidentiat pe deplin si prin modul sau de constituire, organizare si functionare, dar si prin specificul competentei exercitate.

În al doilea rând, aceeasi autoritate realizeaza conducerea activitatii executive pe întreg teritoriul tarii, ceea ce înseamna ca ea exercita o competenta nationala, fiind o autoritate centrala de un fel deosebit, adica organul de vârf sau suprem al întregului sistem administrativ, nefiind o simpla autoritate centrala, de nivelul si felul ministerelor si al altor organe centrale de specialitate din respectivul sistem.

Caracterizarea guvernului ca organ suprem al autoritatilor executive nu implica, în mod necesar, subordonarea fata de el a oricarei autoritati administrative, întrucât exista si se pot înfiinta autoritati administrative, inclusiv autonome (potrivit art. 116 alin. 2 teza a II-a din Constitutie) centrale (de pilda, Banca Nationala a României, Serviciul Român de Informatii, Consiliul National al Audiovizualului) sau locale (consiliile locale si judetene), functionând independent de guvern sau în subordonarea ori pe lânga parlament sau seful statului, dar care, desi aflate într-o astfel de situatie juridica, nu-si pierd natura lor administrativa.

De asemenea, desi Guvernul este autoritatea de vârf a administratiei publice, el nu este afectat de faptul ca presedintele tarii îl desemneaza pe candidatul la functia de prim-ministru, pentru ca ulterior sa numeasca întregul guvern, si nici de faptul participarii sefului statului la unele sedinte ale executivului, pe care le si prezideaza.