Separatia Puterilor în Stat

Problema puterilor în stat a existat înca din lumea antica desi ea nu putea fi pusa înca în legatura cu principiul separarii puterilor. Spre exemplu Aristotel în Politica constata existenta în stat a unor organe diferite cu atributii precis determinate precum Adunarea generala, Corpul magistratilorsi Corpul judecatoresc. Potrivit acestuia în orice stat sunt trei parti . Aceste trei parti odata bine organizate, statul întreg este bine organizat. Ideea a fost prezenta si în timpul evului mediu, în tezele scolii dreptului natural, în lucrarile lui Grotius, Wolf, Pufendorf, care deasemenea au constatat diferitele atributii ale statului,însa, fara a întrezarii conceptul de separatie.

Celui caruia îi revine meritul de a fi cercetat pentru prima oara mai metodic si într-o noua lumina principiul separarii puterilor este filosoful si juristul englez John Locke -1632-1704- .El a dat prima formulare acestei doctrine atribuindu-i valoarea unui principiu de organizare a statului. În lucrarea sa "Essay on civil government", filosoful englez sustinea existenta a trei puteri: legislativa, executiva si federativa. În conceptia lui Locke, puterea legislativa trebuia sa apartina parlamentului si era considerata puterea suprema deoarece edicta reguli de conduita general obligatorii. Puterea executiva limitata la aplicarea legilor si la rezolvarea unor cazuri care nu puteau fi prevazute prin lege, urmau sa fie încredintate monarhului. Puterea federativa era încredintata tot regelui si avea în competenta sa dreptul de a declara razboi, de a face pace si a încheia tratate. Ideile lui Locke au avut o deosebita importanta pentru istoria doctrinelor politice si au exercitat o influenta certa in viata constitutionala a statelor Americii de Nord. Ele au fost sursa din care s-a inspirat Charles de Secondat, baron de Montesquieu - 1689-1755- atunci când, în cartea sa L'esprit des lois a reluat si adâncit problema separarii puterilor statului, dându-i o forma si o stralucire noua. Montesquieu da o formulare precisa si clara acestei teorii care va forma unul din punctele principale ale programelor revolutiilor burgheze. Dupa Montesquieu în orice stat exista trei puteri distincte: puterea legiuitoare, executiva si judecatoreasca. Aceste puteri trebuie sa fie atribuite unor organe separate si independente unele de altele pentru ca, spune Montesquieu "orice om care are o putere este înclinat sa abuzeze de ea" astfel " pentru a nu se abuza de putere trebuie ca prin asezarea lucrurilor puterea sa opreasca puterea". Puterea publica trebuie sa fie divizata intre mai multe puteri asa încât o putere sa se opuna celeilalte si sa creeze, în locul unei forte unice, un echilibru de puteri. prin faptul ca puterea de comanda in stat se fractioneaza între mai multe organe care au acelasi interes ca atributiile sale sa nu fie încalcate de celelalte organe, se asigura aplicarea stricta a legilor si respectarea libertatilor individuale.

Ideea separarii puterilor se întalneste si în conceptia lui Rousseau. Pentru acesta puterea legislativa se confunda cu însusi conceptul de suveranitate. Ea nu putea fi exercitata decât pe cale directa, prin votul întregii natiuni si nu putea sa aiba caracter general si impersonal. Puterea executiva sau guvernamantul nu putea sa consiste decât in acte particulare si se distingea în mod necesar de dreptul legiuitorului.

Si pentru Rousseau ca si pentru Locke, puterea judecatoreasca nu este ceva distinct, dar spre deosebire de filosoful englez , pentru Rousseau ea este o ramura a puterii executive nu a celei legislative, supusa unor anumite reguli speciale.

Teoria separarii puterilor aparea în acele conditii ca expresie a luptei pentru putere ce se ducea între monarh, aristocratie si brughezie. Ea urmarea înlaturarea despotismului, echilibrarea si armonizarea fortelor sociale în lupta. Din punct de