Sistemul Dreptului Românesc

Dreptul administrativ, în doctrina actuală a fost definit sintetic ca reprezentând acea ramură a sistemului de drept alcătuită din ansamblul normrlor juridice care reglementează relaţiile sociale ce apar în procesul de executare a legii, de către autorităţile administraţiei publice, în realizarea puterii de stat. Normele juridice se reglementează organizarea şi funcţionarea administraţiei publice.

Totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat (dreptul pozitiv) şi aflate într-o strânsă unitate, grupate în părţi interdependente şi subordonate aceloraşi principii, reprezintă sistemul de drept al unei societăţi.

Sistemul de drept acoperă o mare diversitate de domenii ale vieţii sociale, economice şi politice, stând la baza unei varietăţi foarte bogate de raporturi juridice. Cu toată varietatea imensă a regulilor juridice, sub aspectul formei şi conţinuturilor, ele nu reprezintă un conglomerat întâmplător constituit, ci formează un sistem unitar şi intercondiţionat, cu o structură bine determinată. Unitatea sistemică a dreptului este determinată de unitatea cauzală generatoare a normelor juridice şi anume, de structura social-economică a societăţii, de comunitatea principiilor fundamentale ale reglementărilor juridice, precum şi de caracterul omogen al formelor de exprimare a dreptului.

Sistemul de drept se compune din următoarele elemente: norma juridică, instituţia juridică şi ramura de drept.

Sistemul dreptului ne dezvăluie structura internă a dreptului, modul său de organizare bazat pe unitatea normelor juridice şi pe diviziunea sau gruparea acestora în elemente sau părţi interdependente alcătuite din norme juridice, instituţii juridice şi ramuri de drept.

Normele juridice

Normele juridice reprezintă o categorie a normelor sociale instituite sau recunoscute de stat, obligatorii în raporturile dintre subiectele de drept, a căror respectare poate fi impusă, la nevoie, prin forţa de constrângere exercitată de stat.

Trăsăturile normelor juridice

Normele juridice prezintă următoarele trăsături specifice:

- sunt reguli de conduită socială ce acţionează numai în cadrul societăţii şi numai în raporturile dintre persoanele fizice sau juridice, fiind de neconceput reguli juridice în afara colectivităţii umane;

- normele juridice reglementează şi se adresează conduitei umane, chiar dacă aceasta vizează şi un obiect material (un bun) sau un fenomen natural (naştere, deces), deoarece relaţia nu se stabileşte între om şi obiectul material sau fenomen, ci între oameni cu privire la acestea din urmă;

- normele juridice exprimă întotdeauna interesele sociale fundamentale prin intermediul voinţei generale care dă viaţă regulii astfel consacrate;

- aplicarea sau respectarea normelor juridice pot fi asigurate, la nevoie, prin forţa de constrângere exercitată de stat prin organele sale;

- normele juridice sunt reguli de conduită generală, deoarece se aplică în acelaşi mod unitar, tuturor situaţiilor ce cad sub incidenţa lor. Gradul de generalitate a normelor juridice diferă, fiind maxim când se referă la conduita tuturor subiectelor de drept şi special când vizează numai anumite subiecte de drept ori situaţii juridice.

- normele juridice sunt abstracte, deoarece dau expresie trăsăturilor esenţializate şi caracteristice ce trebuiesc reflectate în conduita prescrisă, chiar dacă regulile sunt rezultatul unor prelucrări extrase din cazuri concrete, individuale, evidenţiate de practica legislativă, administrativă sau judiciară. De fapt, normele juridice devin reguli generale de conduită tocmai datorită faptului că fac abstracţie de elementele concrete şi particulare şi fiindcă sunt rezultatul procesului de trecere de la concret la abstract, de la particular la general;

- normele juridice prescriu conduite tipice pentru subiectele de drept, stabilind un etalon de urmat de către acestea atunci când intră în raporturi juridice. În acest fel, normele juridice constituie şi criteriul unic de apreciere a conformităţii sau neconformităţii unei anumite conduite umane faţă de lege. În acest sens, conduita umană poate fi licită sau ilicită şi sancţionată ca atare, după caz;

- normele juridice sunt reguli de conduită impersonale, deoarece nu se adresează unor subiecte concrete, ci tuturor acelora care întrunesc condiţiile stipulate în ele. Caracterul impersonal al normei juridice vizează, deci, calitatea acesteia de a viza un număr nedeterminat de situaţii şi persoane concrete;

- normele juridice sunt de aplicabilitate repetată, spre deosebire de actele juridice individuale care îşi pierd efectele prin punerea lor în executare;

- normele juridice au un caracter obligatoriu, deoarece numai astfel se poate asigura ordinea de drept în cadrul societăţii. Pentru a asigura obligativitatea normelor juridice este prevăzută posibilitatea intervenţiei, la nevoie, a forţei de constrângere a statului în procesul aplicării dreptului;

- normele juridice au caracter voliţional deoarece, spre deosebire de legile naturii şi cele sociale, legile juridice, chiar dacă ţin seama de necesităţi obiective, sunt în exclusivitate produsul voinţei umane;

- normele juridice determină anumite efecte juridice pentru subiectele de drept intrate în relaţia juridică reglementată de ele, generând, modificând şi desfiinţând drepturi şi obligaţii;

- încălcarea normei juridice atrage răspunderea juridică a celor vinovaţi. Răspunderea juridică urmăreşte repararea prejudiciului cauzat sau înlăturarea vătămării produse ori a stării de pericol ce se creează prin nesocotirea normelor juridice. Forma răspunderii juridice depinde de natura normelor juridice nesocotite. Angajarea răspunderii juridice este însoţită, în cele mai multe cazuri, de aplicarea constrângerii statale deoarece, de regulă, cel ce nu respectă de bună voie o normă juridice, nu va suporta benevol nici consecinţele antrenate de propria-i abatere.