Sistemul Penitenciar din România

Conform Dictionarului Explicativ Al Limbii Romane, un penitenciar este o institutie corectionala in care isi ispasesc pedeapsa persoane private de libertate ; inchisoare; puscarie. In Romania, sistemul penitenciar cuprinde 45 de unitati, dintre care 35 de penitenciare, 6 inchisori – spital si 4 unitati de reeducare pentru tineri. Majoritatea penitenciarelor romanesti nu indeplinesc normele europene in ceea ce priveste standardele de locuire, siguranta si confort a detinutilor. Numarul de locuri in aceste institutii este de aproximativ 38.000, dintre care doar circa o treime au fost modernizate si corespund unor standarde minimale de trai.

SCURT ISTORIC

Inca din anul 1380 au fost atestate documentar, pentru prima data in Romania, aceste tipuri de institutii. Pe acea vreme, cei condamnatii erau coborati, de regula, in ocne de unde nu ieseau pana nu isi ispaseau pedeapsa.

Din 1788, in Transilvania, aflata sub conducere austro-ungara, se aplicau prevederile paragrafului 61 al procedurii penale promulgata de imparatul Iosif al II-lea care mentiona ca „fiecare teminita sa fie curata, uscata, sa aiba vazduh si lumina si asa alcatuita ca sanatatea robului (detinutului) sa nu fie pusa in primejdie”. In orasele din Transilvania s-au construit anumite cladiri care adaposteau detinuti, ridicate majoritatea in timpul domniei Mariei Tereza ( 1740 – 1780) si a lui Iosif al II-lea, fiul ei, care din 1765 i se alatura la tron.

In 1790, in Tarile Romane, domnitorul Nicolae Mavrogheni (1786-1790) porunceste ca femeile sa fie inchise intr-un loc separat de barbati sau, in cazul in care acest lucru nu este posibil din cauza spatiului limitat, ele sa fie inchise alaturi de un barbat casatorit.

La inceputul secolului al XIX-lea, interesul pentru situatia din inchisori creste remarcabil : pe langa faptul ca se construiesc cladiri noi, fiecare inchisoare beneficiaza de o infirmerie, se cer rapoarte saptamanale despre situatia celor inchisi, precum si despre cauzele pentru care acestia sunt privati de libertate. La jumatate secolului XIX, mai exact in 1851, se redacteaza prima dispozitie din sistemul romanesc de drept prin care se opreste insulta si bataia arestatilor, prin regulamentul inchisorii din Iasi, la care se adauga cel al inchisorii din Targu Ocna, prin care se deschide epoca legislatiei moderne in materia executarii pedepselor privative de libertate. Acesta presupunea implementarea primelor reglementari cu privire la educatia morala a detinutilor, care urma sa se faca prin intermediul educatiei religioase si prin obligatia impusa arestatilor de a invata o meserie. De asemenea, se mai stipuleaza in penitenciare regimul de izolare celulara noaptea, lucrul in comun ziua, proportional cu etatea, puterea si sexul fiecaruia, avand in vedere ca ideea vremii, atat la nivel european cat si la noi, era ca asprima pedepsei este de natura a determina detinutul sa nu mai repete fapta.

In secolul XX, era foarte puternic conturata in Europa ideea recuperarii sociale a condamnatilor, iar Romania dispunea de o legislatie in domeniul penitenciar care continea prevederi pe aceasta linie, la nivelul acestor recomandari internationale. Acest secol constituie pentru Romania un regres dramatic in ceea ce priveste administratia penitenciarelor, tara noastra fiind puternic influentata de catre Rusia stalinista. Articolul „Reeducarea detinutilor, una din sarcinile de baza ale penitenciarelor” publicat in august 1948, in revista „Probleme penitenciare” specifica ca reeducarea nu poate fi realizata atata timp „cat detinutii politici, cei mai odiosi oameni ai clasei muncitoate si ai republicii nu vor fi tratati cu acea justa ura de clasa si atat timp cat adaptarea morala si pregatirea detinutilor de drept comun, victime ale fostei societati burghezo-mosieresti bazata pe exploatare, nu va neglijata”. In anul 1962, Regulamentul privind aplicarea regimului in locurile de detinere, aprobat prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 4045/20.11.1962 pregatea marea amnistie a detinutilor politici din 1964. Se stipuleaza ca, in cadrul regimului de executarea a pedepselor privative de libertate, se subscriu : folosirea la munca, respectarea disciplinei, actiunea cultural-educativa, stimularea si recompensarea, asigurandu-se astfel readaptarea sociala a celor amnistiati in 1964.

Pana la revolutia din decembrie 1989, sistemul penitenciar romanesc s-a confruntat cu numeroase limite conceptionale, impuse de ideologia socialista a vremii (cerinata ca toti detinutii sa fie redati societatii ca oameni utili, obligativitatea ca programele de resocializare sa cuprinda un procent insemnat de teme politice etc.), dar totusi au existat numeroase acte normative care au asigurat un cadru aproximativ corespunzator de desfasurare a activitatii de executare a pedepsei, comparabile cu cele din alte sisteme europene.