Sistemul Raspunderii Penale a Minorilor

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Sistemul Raspunderii Penale a Minorilor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 16 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Secţiunea I

1.Conceptul de delincvenţă juvenilă, minoritate penală,

constituirea unei tratări penale distincte

1.1. Conceptul de delincvenţă juvenilă

Realitatea practică, precum şi studiul literaturii de specialitate relevă faptul că fenomenlele sociale, regăsite în conţinutul conceptelor de devianţă, delincvenţă, infracţionalitate, criminalitate preocupă tot mai mult atât specialiştii în domeniu, cât şi opinia publică, pe plan intern, regional , dar şi internaţional.

Un element important al acestor preocupări este caracterizat de delincvenţa juvenilă, determinată de implicarea din ce în ce mai mare a minorilor în comiterea faptelor antisociale, de vârsta tot mai fragedă a participanţilor proveniţi din această categorie, de efectele faptelor lor în plan individual şi social.

Conceptul de "delincvenţă juvenilă" cuprinde două noţiuni distincte, şi anume, conceptul de "devianţă" şi cel de "juvenil".Deşi ambii termeni au intrat în limbajul comun şi par să aibă semnificaţii bine determinate şi univoce, ei sunt folosişi adesea cu înţelesuri diferite, nu numai în vorbirea curentă, ci şi în limbajul ştiinţific.Lipsa unei definiţii unitare şi unanim acceptate constituie o sursă de confuzii care pot distorsiona rezultatele investigaţiilor criminogene.

Termenul de delincvenţă juvenilă nu este întâlnit nici în legislaţia penală din ţara noastră, nici în dreptul pozitiv din alte ţări.El este o creaţie a doctrinei penale şi teoriilor criminologice sau sociologice, în încercările lor de a grupa o serie de infracţiuni în funcţie de criterii de vârstă, considerându-se în mod justificat, că faptele penale prezintă o serie de particularităţi determinate de nivelul de maturitate biologică şi cu precădere mintală a subiectului activ al infracţiunii.

Conceptul de "delincvenţă juvenilă" este sinonim în anumite limbi cum sunt italiană, germană şi franceză, cu noţiunea de "criminalitate juvenilă":"criminalita giovanile,criminalité juvénile,jugendkriminalitat".Cu toate acestea, la origine, şi anume în limba latină, aceste cuvinte aveau înţelesuri diferite.Verbul "delinquere" avea accepţia de "a greşi", "a scăpa din vedere","a lipsi", în timp ce prin "crimen" se înţelegea "crima" la care se asociau semnificaţiile de "acuzare", "imputare","pricina unui rău".

Prin delincvenţă se înţelege o serie de fapte ilicite, indiferent dacă au sau nu un caracter penal (fuga de la domiciliu, absenţa îndelungată şi repetată de la scoală, abandonul şcolar nemotivat de cauze obiective, precum şi anumite fapte imorale care nu constituie infracţiuni) .

Întrucât în vorbirea curentă din ţara noastră, precum şi din alte state ca Italia, Franţa cuvântul "crimă" este asociat cu un regim sever de executare a pedepselor, s-a introdus, prin acceptare tacită, şi conceptul de "delincvenţă", generalizându-l în mod treptat în cazul minorilor, fără să se elimine însă conceptul de "criminalitate".De aceea aceste cuvinte continuă să se folosească cu aceeaşi semnificaţie.Spre exemplu, în Franţa şi în Italia termenul de "criminalitate juvenilă" este întâlnit cu precădere în literatura juridică, în timp ce sintacma "delincvenţă juvenilă" este folosită mai frecvent în cercetările criminologice, sociologice şi psihologice.

În ceea ce priveşte termenul de "minor", uzitat în literatura penală, V.Dongoroz consideră că aceasta prezintă inconvenientul de a fi prea vag şi de a crea confuzia cu accepţia pe care acest cuvânt o are în dreptul civil.Minoritatea penală nu este echivalentă cu minoritatea civilă, limitele lor superioare fiind diferite.

În ştiinţa penală sunt folosiţi termenii de "copil", "adolescent", "adult" şi "vârstnic", ceea ce corespunde adesea tratamentelor penale diferite.

În dreptul internaţional , copilul este "orice persoană sub vârsta de 18 ani" ,iar oricine sub această vârstă are dreptul la protecţie specială în cadrul unui proces.

În unele lucrări referitoare la delincvenţa juvenilă este întâlnit şi termenul de "predelincvenţă".

Totodată conceptul de "delincvenţă" nu este sinonim , şi deci nu trebuie confundat cu noţiunea de "devianţă", devianţa constând în "orice act conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale societăţii ori ale unui grup social particular" .

În definirea delincvenţei juvenile, un rol important revine vârstei cronologice, care separă, de fapt, criminalitatea adulţilor de delincvenţa minorilor şi tinerilor, în mai multe ţări, limita de vărstă de la care un minor sau un tânăr încetează de a mai fi considerat delincvent, pentru a fi definit ca infractor adult este vârsta de 18 ani.În majoritatea statelor americane, limita de vârstă de la care un minor poate fi judecat la fel ca un adult este de 18 ani, dar în unele state, această limită poate coborâ până la 16 ani. În alte ţări,acesstă limită coboară până la 17 sau chiar 16 ani. În Olanda, minorii care au vârsta de 12 ani pot fi deja sancţionaţi în cadrul unui regim juridic special, în timp ce în ţara vecină, Belgia, vârsta responsabilităţii penale este cea de 18 ani. În Germania, tinerii care au vârsta de 20 de ani sunt judecaţi de către tribunale speciale pentru tineri, spre deosebire de ţările scandinave în care tinerii de 15 ani şi de Anglia unde tinerii de 18 ani sunt judecaţi de tribunalele pentru adulţi.În Norvegia, în anul 1987, vârsta responsabilităţii penale a fost ridicată de la 14 la 15 ani, iar în Austria, în anul 1989, s-a încercat decriminalizarea delictelor cu caracter minor, comise de tinerii cuprinşi în intervalul de vârstă 14-15 ani.

În România, limita de vârstă de la care un minor răspunde penal pentru faptele ilicite comise este de 16 ani .Astfel, un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, iar un minor care are vârsta cuprinsă între 14-16 ani răspunde penal numai dacă se stabileşte că a săvârşit fapta cu discernământ, deci este responsabil pentru această faptă.De la vârsta de 16 ani în sus se apreciază că tânărul are discernîmânt, deci, poate răspunde penal pentru actele săvârşite.

Aşa cum rezidă din rezultatele numeroaselor studii, majoritatea tulburărilor de conduită la copii şi tendinţele acestora spre comiterea unor acte deviante sunt determinate de conflictele şi neînţelegerile dintre părinţi.Aceste conflicte servesc drept modele pentru utilizarea agresivităţii şi ostilităţii în scopul rezolvării propriilor probleme ale copilului şi contribuie la incompatibilitatea tehnicilor de educaţie parentală.

Toate definiţiile date delincvenţei juvenile, solicită revizuiri şi adăugiri, pentru a evita identificarea comportamentelor deviante ale minorilor, normale în perioada adolescenţei, cu conduitele infracţionale persistente, caracterizate de motivaţii antisociale.

1.2.Conceptul de minoritate penală.

Noţiunea de delincvenţă juvenilă este strâns legată de evoluţia codurilor juridice în materie de minorat, în secolele trecute, minorii nu beneficiau de un regim juridic aparte faţă de adulţi, fiind condamnaţi şi pedepsiţi la fel ca şi aceştia indiferent de vârstă.Nu existau nici proceduri speciale de judecare a minorilor şi nici facilităţi aparte unde aceştia să fie reeducaţi sau socializaţi.

Minoritatea penală este un concept cunoscut din timpuri străvechi de unele popoare şi care ţi-a găsit expresia juridică în legislaţia scrisă sau în dreptul cutumiar al primelor organizaţii statale.Cu toate că în această privinţă toate informaţiile sunt lacunare sau incerte, se poate spune că încă din cele mai vechi timpuri copilul şi, intr-o oarecare măsură, adolescentul au fost consideraţi o categorie juridică distinctă, cu drepturi şi răspunderi limitate.

Dreptul minorului, ca ansamblu coerent de norme juridice îşi are originea în vechile legislaţii penale, care atenuau răspunderea copiilor şi adolescenţilor pentru săvârşirea anumitor fapte considerate infracţiuni.Criteriul de vârstă este luat în considerare doar ca element de compoziţie al pedepsei în cadrul unui sistem de drept bazat pe justiţia privată, în care ideea de reparare a prejudiciului prin răspundere şi prin echivalenţa pedepsei cu paguba suferită este predominantă.De exemplu, în dreptul vechilor evrei, atenuarea unei pedepse în cazul unei fapte comise de un copil este determinată de considerente strict obiective, care aveau în vedere capacitatea de muncă a vinovatului.

Legislaţia babilioniană (Codul lui Hamurapi) face răspunzător pentru un prejudiciu nu pe cel care l-a cauzat, ci persoana care este mai aptă să dea o satisfacţie materială victimei sau rudelor acesteia.

Fisiere in arhiva (1):

  • Sistemul Raspunderii Penale a Minorilor.doc