Situația unor acte juridice ale debitorului - aspecte procedurale

Legea nr.85/2006 reglementează actele şi operaţiunile care alcătuiesc conţinutul procedurii insolvenţei, precum şi desfăşurarea acestei proceduri.

Procedura insolvenţei se deschide în temeiul cererilor introductive ale persoanelor îndreptăţite, în principal, debitorul şi creditorii.

Potrivit legii, organele care aplică procedura sunt obligate să asigure efectuarea cu celeritate a actelor şi operaţiunilor pe care le implică procedura insolvenţei, precum şi realizarea, în condiţiile legi, a drepturilor şi obligaţiilor tuturor participanţilor la procedura insolvenţei (art.4 alin 2 din Legea nr 85/2006).

Cererile introductive

Procedura insolventei începe în baza unei cereri introdusă la tribunalul competent de către persoanele prevăzute de lege.

Potivit art 26 din Legea nr 85/2006, procedura insolvenţei este deschisă printr-o cerere adresată tribunalului de către debitor sau de către creditori, precum şi de orice alte persoane sau instituţii prevăzute expres de lege.

Prin urmare, în principal, procedura insolvenţei se deschide prin cererea debitorului sau cererea creditorului.

Legea permite începerea procedurii insolvenţei pe baza unei cereri a oricărei alte persoane sau instituţii, dar care sunt expres prevăzute de lege.

Cererea debitorului

Aplicarea procedurii insolvenţei este impusă de starea de insolvenţă în care a ajuns debitorul.

Prin debitor, Legea nr 85/2006 înţelege persoana fizică sau persoana juridică de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art.1 al cărei patrimoniu este în insolvenţă (art3 pct 5 din lege).

Întrucât debitorul este cel mai în măsură să cunoască starea patrimoniului său, legea îi recunoaşte un anumit rol în deschiderea procedurii insolvenţei.

Condiţiile introducerii cererii de către debitor.

În privinţa condiţiilor introducerii cererii de către debitor, Legea nr 85/2006 face o distincţie, după cum insolvenţa debitorului s-a produs ori insolvenţa este iminentă.

Porivit art 27 din Legea nr 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus procedurii insolvenţei.

Cererea trebuie făcută în termen de maximul 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă.

Prin urmare, dacă debitorul constată că fondurile băneşti disponibile din patrimoniul său sunt insuficiente pentru plata datoriilor ajunse la scadenţă înseamnă că se află în stare de insolvenţă şi, în consecinţă, el este obligat să adreseze tribunalului cererea de a fi supus procedurii insolvenţei. Debitorul are la dispoziţie un termen de 30 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei.

Legea permite debitorului să introducă cererea privind aplicarea procedurii insolvenţei, chiar înainte de apariţia stării de insolvenţă, dacă insolvenţa este iminentă, adică debitorul este în măsură să facă dovada că nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei. Într-un asemenea caz, introducerea cererii reprezintă un drept şi nu o obligaţie a debitorului.

Legea nr 85/2006, ca şi Legea nr 64/1995, nu stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească datoriile, ca să justifice obligaţia, respectiv dreptul debitorului de a introduce cererea.

În absenţa unor dispoziţii speciale, pentru identitatea de raţiune, dispoziţiile art 3 pct 6 şi pct 12 sunt aplicabile şi în cazul cererii debitorului. Deci, pentru existenţa obligaţiei, respectiv a dreptului de a introduce cererea, trebuie ca datoria (comercială, civilă, bugetară, salarială etc.) să fie certă, lichidă şi exigibilă iar cuantumul minim să respecte valoarea prag prevăzută de lege.