Societățile Comerciale

Societatea comercială este o persoană juridică, constituită pe baza unui contract, prin care două sau mai multe persoane convin să formeze, cu aportul lor, un fond social numit capital, pentru a împărţi câştigul provenit din exercitarea unora sau mai multe acte de comerţ.

Sub raport conceptual, societatea comercială este o entitate care cuprinde atât o dimensiune economică, cât şi una juridică. Sub aspect economico-social, societatea comercială este o structură ce reuneşte forţe umane şi mijloace materiale într-un sistem funcţional, capabil de a realiza bunuri, servicii sau lucrări. Sub aspect juridic, societatea comercială este un subiect de drept ce îşi asumă obligaţii şi exercită drepturi, o persoană juridică, constituită potrivit legii, prin acordul de voinţă al asociaţiilor şi cu autorizarea unui organ jurisdicţional de stat.

Rostul societăţilor comerciale

Nevoile economice sunt în continuă creştere. O acţiune individuală, indiferent de mărimea resurselor de muncă şi financiare ale întreprinzătorilor n-ar putea face faţă realizării unor activităţi economice de amploare. De aceea este importantă cooperarea între mai mulţi întreprinzători, care să realizeze împreună astfel de activităţi, care să fie capabili să realizeze bunuri servicii sau lucrări.

Rolul societăţilor comerciale

Societăţile comerciale au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat instrument juridic de drenare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea unor scopuri sociale, ca şi pentru satisfacerea unor interese personale ale întreprinzătorilor.

Originea şi evoluţia societăţilor comerciale

Societatea comercială, ca şi toate celelalte instituţii ale dreptului, îsi datorează apariţia unor cauze economice şi sociale. Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice şi sociale au crescut, oamenii şi-au dat tot mai mult seama că energiile indiviuale nu mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi. Astfel s-a născut ideea cooperării între mai mulţi întreprinzători, care să realizeze împreună activităţi economice de amploare. Aceasta idee şi-a găsit expresia, pe planul dreptului, în conceptual de societate comercială, care implică asocierea a două sau mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfăşurării unei activităţi economice şi împărţirii beneficiilor rezultate.

Pentru a-şi îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un organism autonom, căreia legea i-a conferit personalitate juridică.

La început au apărut colectivităţi restrânse, formate din câteva persoane, care puneau în comun bunurile şi priceperea lor, în vederea realizării unei afaceri. Mai târziu, prin perfecţionarea tehnicii juridice au apărut colectivităţi mult mai mari, cu sute sau chiar mii de persoane, care prin capitalurile lor contribuiau la realizarea unor mari afaceri în toate domeniile de activitate.

Germenii instituţiei juridice a societăţii au apărut încă din perioada antichităţii. În dreptul roman societatea era de mai multe feluri: societatea în care asociaţii puneau în comun toate bunurile lor prezente şi viitoare (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect un singur lucru (societas unius rei) şi societatea al cărei obiect îl formau veniturile (societas questus).

Indiferent de forma sa, societatea română era lipsită de personalitate juridică. Spre sfârşitul Imperiului roman şi începutul evului mediu, pentru a corespunde intereselor unui comerţ de expansiune, s-a transformat în societate în nume colectiv.

Societatea comercială cu principalele ei atribute caracteristice a apărut în evul mediu. În perioada prerenascentistă, ca o reacţie a comercianţilor din oraşele-cetăţi italiene împotriva interdicţiilor care vizau împrumutul cu dobândă, a apărut societatea în comandită simplă. Împrumutătorul devenea formal asociat comanditar (finanţator), urmând a-şi recupera creditul şi dobânda din profitul comerţului societăţii, administrate de adevăratul comerciant, ascociatul comanditat.

În secolul al XVII-lea au apărut primele societăţi pe acţiuni, ca instrumente de concentrare a capitalului necesar exploatării resurselor îndepărtatelor colonii. Aceste companii erau constituite pe baza unor patente regale, sau concesiuni, cu participarea unui mare număr de posesori de fonduri (regale, curtenii, negustorii, etc). Contribuţiile asociaţilor formau un patrimoniu distinct de cel al asociaţilor şi aveau ca titular compania, în calitate de persoană juridică. Pentru prima oară contribuţiile la formarea patrimoniului au primit numele de “acţiuni”. În sfârsit, riscurile asociaţilor erau limitate la contribuţiile lor la formarea patrimoniului companiei.

În cursul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, societăţile comerciale au cunoscut o mare dezvoltare. Marile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii au dus la creşterea nebănuită a industriei şi comerţului, atingând niveluri nebănuite. În acest proces, societăţile comerciale, permanent adaptate la cerinţele economice şi sociale, au jucat un rol deosebit în asigurarea şi fructificarea capitalurilor în beneficial întreprinzătorilor şi al societăţii.