Societățile Transnaționale

Marile companii transnaţionale nu sunt desigur noi. Încă din primele decenii ale secolului XX, companii ca United Fruit, Standard Oil şi International Nickel făceau afaceri pe plan global. Dar abia după Al Doilea Război Mondial, în zorii epocii sateliţilor de telecomunicaţii şi a reţelelor de computere, companiile americane au invadat Europa pe scară largă şi au declanşat boom-ul multinaţional.

Multinaţionalele puteau să toarne piesele într-o ţară, să le monteze în alta, să le finiseze şi vopsească într-o a treia, să le depoziteze într-a patra şi să le vândă în cea de-a cincea, profitând de caracteristicile particulare ale fiecărei economii locale.

Asemenea băncilor care manevrează banii, multinaţionalele se bucură de o libertate de acţiune la care nu au dreptul micile companii, încătuşate de legislaţia unei singure ţări.

A încerca să apuci o multinaţională e ca şi cum ai căuta să prinzi cu doua degete un peşte care se zbate. Prin intermediul „contabilităţii creatoare”, ele sunt adeseori capabile să-şi transfere obligaţiile fiscale dintr-o ţară în alta, în moduri care le reduc la minim. Pot frecvent să eschiveze standardele de muncă ale unei ţări, transferând producţia în fabrici din locuri unde cerinţele salariale, de sănătate sau protecţia muncii sunt mai mici.

Toate aceste lucruri au fost expuse de Alvin Toffler în lucrarea Eco-Spasm.

Din punct de vedere istoric se pot distinge mai multe etape în apariţia şi dezvoltarea companiilor transnaţionale:

Prima etapă poate fi considerată cea înainte de 1945: „primele extinderi internaţionale”. Încă dinaintea Primului Război Mondial, anumite companii americane realizaseră investiţii directe în afara graniţelor naţionale. Una dintre primele companii americane ce s-a extins pe plan internaţional a fost Standard Oil Trust, care şi-a deschis câteva filiale străine înainte de 1914. Alte companii care au efectuat investiţii extinse în străinătate au fost General Electric şi Vacuum Oil (predecesoarea firmei Mobil). După 1914 acest proces s-a accelerat mărindu-se influenţa companiilor transnaţionale americane. Marile firme americane s-au transnaţionalizat datorită multiplicării pieţelor de desfacere interne şi internaţionale impuse de Primul Război Mondial, inclusiv sub influenţa tehnicii militare. Refacerea economică la care a trecut Germania, descompunerea Imperiului Austro-Ungar, necesitatea desfacerii nevoilor în ţările combatante, au dat un nou impuls economiei americane şi procesului de transnaţionalizare, un mare număr de firme americane şi apoi vest-europene şi-au creat filiale în străinătate. General Electric a creat o divizie internaţională în 1919, Standard Oil în 1927, iar General Motors şi-a consolidat operaţiunile pe piaţa europeană prin achiziţia firmelor: Vauxhall din Anglia (1925) şi Adam Opel din Germania (1929), iar pe piaţa Americii Latine deschiderea unei filiale General Motors în Brazilia (1925). Aceste filiale înfiinţate de companiile americane au constituit baza de dezvoltare a operaţiunilor internaţionale în perioada postbelică. În ceea ce priveşte companiile europene acestea s-au extins pe pieţe apropiate din punct de vedere geografic, înfiinţând filiale cu o autonomie considerabilă, bazate pe asociaţi de încredere. Firma-mamă împreună cu filialele sale constituiau un grup în cadrul căruia prima exercita controlul strategic. Philips a înfiinţat optsprezece filiale în Europa anilor 1919-1930, iar în 1933 a pus bazele unei filiale in SUA, filială care devenise în preajma anului 1945 a doua ca dimensiune în grupul Philips după firma mamă. Tot în Europa înaintea Primului Război Mondial şi Nestlé începuse formarea imperiului său transnaţional, iar în perioada interbelică compania Anglo-Persan Oil (actualmente British Oil) a deschis filiale în Europa. În Asia companiile japoneze se limitau la activitaţiile de marketing desfăşurate de firmele de comerţ care aparţineau grupurilor Zaibatsu.

Ce-a de a doua perioadă în dezvoltarea companiilor transnaţionale o putem încadra între anii 1945-1959: perioada dominaţiei companiilor americane. Pătrunderea masivă a firmelor americane în Europa la sfârşitul anului 1950 se datorează reconstrucţiei europene.

În perioada postbelică firmele americane şi-au continuat expansiunea bazându-se pe piaţa locală bine dezvoltată, pe o mare o mare capacitate productivă şi pe structuri solide de management. Dominaţia americană din anii ’50 este demonstrată de faptul că în anul 1959 între primele 50 companii transnaţionale ale lumii figurau 44 americane şi numai 6 europene. Majoritatea companiilor care înfiinţau filiale în străinătate aparţineau unor domenii precum industria petolieră, chimică, alimentară, construcţiile de maşini şi echipamentele electrice.

Acestei perioade a evoluţiei transnaţionalelor i-a urmat ce-a de-a treia perioadă, dintre anii 1960-1974: extinderea companiilor europene – ele au crescut spectaculos astfel încât în clasamentul primelor 50 de companii transnaţionale din 1974, se aflau 20 de firme europene. Acest lucru a fost posibil datorită diversificării activităţii acestor companii, multe dintre ele extinzându-şi gama de producţie şi acoperire internaţională. Philips a început restructurarea activităţiilor sale productive, Bayer a trecut printr-o reorganizare transformându-se într-o companie multidivizională, iar Fiat a devenit un conglomerat cu divizii autonome. În această perioadă companiile americane şi-au intensificat eforturile de extindere internaţională, modificându-şi departamentele internaţionale care până perioada dezvoltării europene. În această perioadă principalele companii transnaţionale europene atunci coordonau şi monitorizau activităţile internaţionale, acestea fiind înlocuite cu divizii constituite pe criterii geografice sau pe produs. În aceeaşi perioadă în Asia îşi fac simţită prezenţa şi unele firme japoneze care începuseră o bază internaţională solidă, mai întâi Hitachi (înainte de 1969), apoi Toyota, Mitsubishi şi Heavy Industry.