Spațiul Administrativ European

Noţiunea de „Spaţiul Administrativ European” (SAE) apare în 1998, propus fiind de „Suportul pentru Perfecţionarea Guvernării şi Managementului în Ţările Europei Centrale şi de Est”. SIGMA interpretează SAE ca „Contactul constant dintre funcţionarii publici ai statelor membre UE şi Comisie, solicitarea de a dezvolta şi implementa aquis-ul comunitar la standarde echivalente de încredere în toată Uniunea, necesitatea unui sistem de justiţie administrativă unic pentru Europa şi împărtăşirea principiilor şi valorilor administraţiei publice care au dus la o anumită convergenţă între administraţiile naţionale”.

Până la moment noţiunea de „Spaţiul Administrativ European” trezeşte aprigi discuţii în cercurile ştiinţifice şi politico-administrative. În domeniul respectiv, cercetările nu se centrează pe elucidarea şi analiza caracteristicilor SAE, ci pe căutarea acestuia şi demonstrarea capacităţii de existenţă a acestei noţiuni. Atitudinile cercetătorilor faţă de SAE sunt, în general, rezervate.

Demonstrarea existenţei SAE este conexată cu problema convergenţei administraţiilor naţionale din UE. Convergenţa presupune micşorarea deosebirilor, însă convergenţa europeană este o noţiune cu o semnificaţie vagă şi imprecisă. Unii cercetători vorbesc nu de convergenţă, ci de simbioză în cadrul SAE.

În pofida unei convergenţe în cadrul anumitor componente şi structuri ale administraţiei publice, aspectele definitorii rămîn în mare parte specifice. În spaţiul european al administraţiei publice nu s-a instituit un model unic al administraţiei publice. Din cele patru existente – Westminster(de tip Englez), Napoleonian, Weberian şi Suedez – nici unul nu ocupă o poziţie dominantă. În domeniul serviciului public, la fel se menţine o diversitate. La macro-nivel, din punct de vedere al paradigmei administrative, în SAE coexistă statul weberian cu Noul Management Public (NMP). Ultimul nu a devenit o realitate universală a UE.

Determinarea esenţei şi caracteristicilor SAE este dificilă din considerentul că acesta se află în evoluţie, o evoluţie nu tocmai uniformă. Adoptarea Constituţiei Europene ar fi marcat o etapă semnificativă, dar nu crucială, în constituirea SAE.

Căutările SAE depind în mare măsură de metodele şi modalităţile de cercetare. Conform lui J. Olsen „concluziile referitor la convergenţă depind de faptul dacă ele sunt bazate pe cercetările textelor juridice sau a practicilor actuale”. Problema constă în faptul că sub aspect juridic cercetătorii depistează un nivel mai ridicat al convergenţei, decât în cazul practicilor din administraţia publică. Mult contează şi sectoarele din administraţia publică, diferite sectoare au un nivel diferenţiat de convergenţă. Totuşi, până în prezent nu au fost realizate studii importante şi de anvergură în domeniul SAE.

Ambiguitatea noţiunii SAE decurge din natura controversată a Uniunii Europene. Administraţia publică este o variabilă dependentă în relaţia sa cu statul, iar caracterul statului determină administraţia publică. Astfel, administraţia publică europeană este determinată de caracterul UE.

UE este o entitate politică hibridă. Ea nu dispune de caracteristicile nici a unei organizaţii internaţionale, nici de cele ale unui stat în sensul tradiţional al ştiinţei politice. UE este pe calea tranziţiei de la o organizaţie internaţională la un stat federativ, proces nedefinitivat. UE este un actor internaţional semnificativ, afirmarea sa având o ascensiune aproape permanentă. Unitatea europeană are puternice caracteristice empirice şi teoretice. Însă, Uniunea Europeană păstrează o diversitate naţională pronunţată în diverse domenii, inclusiv în domeniul administrativ.

Diversitatea formelor de guvernământ, a structurii statului, a tradiţiilor şi evoluţiei istorice a statului, a designului instituţional duce la existenţa în cadrul UE a unor administraţii publice diferite, dar care au un numitor comun. Unitatea tuturor versiunilor administraţiei publice a statelor membre a UE, şi aici se materializează SAE, sunt principiile pe care ele sunt structurate şi, în mare măsură, finalităţile activităţii acestora. Această convergenţă este dictată de unitatea regimurilor politice existente în cadrul UE şi de etapa identică a evoluţiei statului şi administraţiei publice în UE. Ultima variabilă, desigur, mai ales după recentele extinderi din 2004 şi 2007 este discutabilă, dar la nivel european standardele condiţionate de etapa evoluţiei joacă un rol semnificativ în determinarea principiilor şi mecanismelor funcţionării administraţiei publice.

Concluzia cu care sunt de acord majoritatea cercetătorilor, este că administraţia publică a statelor membre a UE a fost vizată de procese integraţioniste, însă nu a fost pe deplin schimbată . SAE se formează treptat în baza interdependenţei dintre administraţiile naţionale şi a instituţiilor UE. Aceste relaţii se realizează atât pe verticală, cît şi pe orizontală, în cadrul administraţiilor naţionale.

Forma de materializare a SAE este diversă şi include două componente.

Primul component este cel normativ – acquis communautaire şi deciziile Curţii Europene de Justiţie, cel de-al doilea component este neoficial şi se referă la diversele relaţii inter-europene: participarea administraţiei naţionale în procesul decizional al UE, cooperarea între administraţiile naţionale în contextul realizării politicii UE etc.