Spiritul de responsabilitate al funcționarilor publici

In sfera cercetarii fenomenului raspunderii sociale, implicit a celei juridice au fost realizate mari progrese in ultimele decenii, atat in ceea ce priveste analiza formelor raspunderii juridice, cat si in planul mai larg al relatiei dialectice dintre responsabilitatea sociala si raspunderea sociala. Din aceasta perspective, cercetarea raspunderii juridice , ca institutie complexa a dreptului, a formelor sale, ca institutii ale diferitelor ramuri de drept, trebuie sa depaseasca traditionalele cadre ale tehnicitatii juridice, realizandu-se o deschidere mai mare spre filosofie, praxiologie, psihologie, sociologie.

Si in domeniul stiintei dreptului se contureaza distinctia dintre notiunile de raspundere si responsabilitate, distinctie ce isi are sorgintea in tezele filosofice contemporane cu privire la delimitarea fenomenului raspunderii sociale fata de cel al responsabilitatii sociale.

Aceasta distinctie se evidentiaza in ceea ce priveste dreptul administrativ sub mai multe aspecte. In primul rand, dreptul administrativ analizeaza responsabilitatea si, respective, raspunderea organelor administratiei de stat, in al doilea rand, dreptul administrativ analizeaza aceste fenomene in legatura cu functionarii publici si in al treilea rand, dreptul administrativ se preocupa de cercetarea responsabilitatii cetatenilor fata de normele juridice, respectiv a raspunderii acestora in cazul incalcarii lor.

Prin urmare, a vorbi de responsabilitate in cazul functionarilor publici inseamna existenta unei atitudini pline de solicitudine fata de problemele cetatenilor, implicarea lor cu obiectivitate si professionalism in realizarea sarcinilor functiilor lor, functii intelese ca adevarate misiuni sociale.

Pentru un functionar public caracterizat de un inalt spirit de responsabilitate nu exista o valoare mai mare decat indeplinirea sarcinilor functiei sale. Un asemenea tip de functionar este stapanit de un sentiment de vinovatie cand ceva nu afost in ordine in munca sa, chiar daca e vorba de un aspect mai putin important, care pentru un ochi neavizat nu este sesizabil. Functionarii din aceasta categorie sunt stapaniti de o permanenta neliniste interioara, in sensul cel mai frumos al termenului, pentru a rezolva problemele care cad in competenta lor, in mod ireprosabil.

Aceasta framantare si preocupare constanta de perfectionare a activitatii nu are nimic in comun cu munca “de fatada”, cu agitatia regizata, intempestiva, sin u de putine ori ostentativa, a acelor functionari care doresc sa se remarce “in ochii sefilor”, care simt nevoia de a fi mereu in centrul atentiei, de a se implica aproape in toate problemele, desi, in realitate, mai mult incurca lucrurile decat contribuie la rezolvarea efectiva macar a uneia din cele pentru care se declara specialisti de inalta clasa.

Functionarul public caracterizat de responsabilitate sociala munceste bine, correct, nici pe departe “pentru ochii sefului” sau cu gandul de avansare inaintea altor functionari mai merituosi ca el, ci pentru ca acesta este felul lui de-a fi, asa intelege el viata si implicit “slujba”, altfel nu poate trai. A cere unui functionar din aceasta frumoasa galerie umana sa faca, de exemplu, un referat superficial si eventual sa ajunga la concluzii sugerate de catre sef, neacoperite de realitate, echivaleaza cu a-i pretinde sa-si faca lui insusi un rau foarte mare. Cand exista, totusi, atare “presiuni”, functionarii publici de o asemenea factura morala au replici foarte categorice, intr-o maniera fara echivoc. Tipuri de acest gen de functionar ne ofera literature beletristica din antichitate pana in zilele noastre. Multi au preferat sa-si bea paharul cu otrava, sa urce treptele esafodului, sa indure maltratarile si schingiuirile din camerele de tortura, sa apuce drumul exilului, darn u au abdicat de la principiile lor cu privire la modul in care intelegeau sa exercite prerogativele functiei publice pe care au detint-o.

Formarea unor asemenea functionari in conditiile societatii moderne reprezinta o preocupare permanenta nu numai a teoreticienilor de stiinta administrativa, dar si a legiuitorilor si guvernantilor, in unele tari fiind vorba de un adevarat cult pentru functia publica si functionarul public.

O dimensiune aparte in procesul de formare a spiritului de responsabilitate al functionarilor pubilici o are, cum este de la sine inteles, scoala in care ei se formeaza ca specialisti, ca profesionisti in probleme de administratie. Tocmai de aceea, in cadrul procesului de instructie si educatie a celor care se pregatesc pentru functiile din administratia publica, trebuie realizata o conjugare mai accentuata a tuturor factorilor educationali. Nu este, insa, lipsi de relevanta pentru sadirea in sufletele elevilor din licee ori a studentilor din invatamantul superior administrativ a dragostei si pasiunii pentru “meseria” de administrator, modul in care legislatia in vigoare consacra garantiile realizarii lor profesionale, perspectivele evolutiei in aceasta cariera. Legislatia in vigoare din tara noastra este inca departe de a exercita un asemenea inpact psihologic asupra tinerilor, ajunsi, in covarsitatea lor majopitate din intamplare in invatamantul administrativ.

Cercetarile de stiinta administratiei pe plan mondial au relevant, indeosebi prin intermediul sondajelor si anchetelor, ca o mare parte din functionarii publici lucreaza cu constiinciozitate, dar fara entuziasm deosebit, ci pur si simplu pentru ca au o functie de pe urma careia primesc o retributie si sunt animate de sentimentul firesc al mentinerii acesteia. Depinde foarte mult de calitatile celui care conduce colectivul in care exista asemenea functionari ca acestia sa devina functionari cu un inalt spirit de responsabilitate, in sensul precizat mai sus. De asemenea, si in randul functionarilor publici apare tipul functionarului care cauta sa se “invarta”, sa se strecoare sau al functoinarului care se implica doar atunci cand se simte pericolul unei sanctiuni.

Tinand seama de aceasta eterogenitate a tipologiilor de functionari, sub aspectul gradului de responsabilitate, se pot stabili de catre stiinta administratiei si, corespunzator, pot fi conacrate juridic, principii in virtutea carora sa se realizeze si stimularea acestora, in care sens se pune problema sistemului de avansare si, corespunzator, a celei de salarizare.