Starea de Necesitate

1. Noţiune şi caracterizare

În conformitate cu dispoziţiile art. 45 C. pen.: „(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de necesitate. (2) Este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc. (3) Nu este în stare de necesitate persoana care, în momentul când a săvârşit fapta, şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cel care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat”.

Starea de necesitate îşi găseşte temeiul în realitatea vieţii sociale, în care pot apărea unele situaţii când valori de o importanţă deosebită sunt supuse unor peri¬cole iminente datorită unor întâmplări obiective. în momentul apariţiei pericolului, omul se vede obligat, pentru a salva respectiva valoare socială, să sacrifice o altă valoare socială, de mai mică importanţă sau cel mult egală cu cea salvată .

Poate invoca starea de necesitate, de exemplu, persoana care ia o barcă fără consimţământul proprietarului, pentru a salva o altă persoană de la înec; pro¬prietarul unei case în flăcări, care intră cu forţa în casa vecină, pentru a lua materiale necesare pentru stingerea incendiului; cel care sustrage un autovehicul aflat în parcare, pentru a transporta de urgenţă un pieton grav rănit; persoana care pătrunde într-o locuinţă, fiind urmărită de un animal periculos etc.

Spre deosebire de legitima apărare, care presupune existenţa unui atac împotriva căruia cel care se apără ripostează, putând să provoace grave leziuni agresorului, starea de necesitate se caracterizează prin existenţa unui pericol creat, de regulă, prin fapte întâmplătoare, accidentale, împotriva cărora cel ameninţat reacţionează, prejudiciind, de cele mai multe ori, o persoană care nu are nicio vină pentru producerea pericolului .

În doctrina penală se susţine că starea de necesitate se fundamentează pe existenţa unei constrângeri a voinţei celui care desfăşoară acţiunea de salvare, pentru că el nu are posibilitatea să adopte o hotărâre potrivit convingerii sale şi trebuie să se supună necesităţii de a săvârşi fapta. De aceea, starea de necesitate nu poate fi privită decât ca o cauză care înlătură vinovăţia subiectului .

2.Condiţiile stării de necesitate

Starea de necesitate produce efectele de înlăturare a caracterului penal al faptei numai în situaţiile când atât pericolul care afectează valorile sociale ocrotite, cât şi apărarea exercitată pentru înlăturarea acestui pericol întruneşte condiţiile impuse de norma penală (art. 45 C. pen.).