Statutul epistemologic al criminologiei

STATUTUL EPISTEMOLOGIC AL CRIMINOLOGIEI

1. Caracterizare

Problema locului criminologiei în sistemul ştiinţelor a reprezentat, uneori, un subiect de controversă între specialiştii din acest domeniu, care au pledat în favoarea, ori împotriva caracterului autonom al acestei disci¬pline. Unii au considerat că ea este auxiliară fie sociologiei, fie ştiinţelor juridice. Alţii , dimpotrivă, au dezvoltat o imagine "imperialistă" a criminolo¬giei, căreia i-au subordonat disciplinele de contact.

Clarificarea teoretică a obiectului, scopului şi funcţiilor criminologiei permite reliefarea aspectelor epistemologice care deosebesc şi care apropie această disciplină de alte ştiinţe care studiază criminalitatea.

Locul criminologiei în sistemul ştiinţelor este dat, în primul rând, de obiectul său de studiu, care determină caracterul interdisciplinar şi auto¬nom al disciplinei. În consecinţă, criminologia nu este auxiliară în raport cu ştiinţele juridice, sociologice sau alte ştiinţe sociale, după cum ea nu trebuie privită ca o ştiinţă coordonatoare ci, pur şi simplu, ea s-a impus ca o disciplină care, în vederea atingerii obiectivelor sale, utilizează, la fel ca multe alte discipline moderne, unele din cuceririle realizate în alte domenii ale cercetării ştiinţifice.

Demersul nostru, orientat spre clarificarea raporturilor dintre crimino¬logie şi alte ştiinţe, nu este lipsit de interes - mai ales didactic - deoarece în literatura de specialitate nu există o poziţie unanim acceptată în legătură cu această problemă.

2. Raporturile dintre criminologie, dreptul penal şi politica penală

2. 1. Criminologia şi dreptul penal

În "Tratatul" său de criminologie, J.Pinatel arată că distincţia dintre dreptul penal şi criminologie este atât de evidentă, încât s-a impus să fie atestată şi prin existenţa a două mari societăţi ştiinţifice internaţionale: Asociaţia Internaţională de Drept Penal şi Societatea Internaţională de Criminologie Această deosebire organizatorică este un răspuns la faptul că dreptul penal este o ştiinţă normativă, în timp ce criminologia este o ştiinţă a fenomenologiei penale. Altfel spus, în timp ce dreptul penal studiază conţinutul abstract al normei penale pentru a-i asigura concordanţa faţă de relaţiile sociale care trebuie apărate, criminologia abordează criminalitatea în complexitatea sa, precum şi modalităţile prin care acest fenomen poate fi prevenit.

O analiză plastică a raportului dintre criminologie şi drept penal este făcută de criminologul M.Killias El arată că acest raport seamănă foarte mult cu acela care există între dreptul comercial şi economic faţă de ştiinţele economice. Pentru a atinge anumite scopuri (ex. limitarea inflaţiei sau a şomajului) statul foloseşte anumite pârghii şi politici economice, concretizate adesea sub forma unor reguli de drept economic, fiscal sau comercial. Aşa cum dreptul economic nu este în măsură să propună altă cale decât cea juridică pentru atingerea acelor obiective, tot la fel, dreptul penal este limitat la modalităţile juridice pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii. Prin urmare, aşa cum ştiinţele economice nu devin anexe ale dreptului economic sau comercial, nici criminologia nu devine o ştiinţă auxiliară dreptului penal, cu toate că, având ca obiect de studiu fenomenul infracţional, ea îşi va limita aria de cercetare în funcţie de sfera ilicitului penal.

O modalitate ştiinţifică de analiză a raportului dintre criminologie şi dreptul penal aparţine lui V.V.Kudriavţev El arată că delimitarea dintre cele două ştiinţe se poate face în funcţie de următoarele criterii:

- criteriul modalităţii de abordare a obiectului de cercetare. Dreptul penal şi criminologia abordează fenomenul infracţional în momente şi etape diferite. Astfel, etapa formării concepţiilor antisociale ale individului, naşterea situaţiilor conflictuale, motivaţia comiterii actului şi condiţiile care favorizează comiterea actului aparţin criminologiei, în timp ce manifestarea obiectivă a actului infracţional, începând cu faza actelor preparatorii şi până în faza urmărilor, intră sub imperiul dreptului penal;

- criteriul scopului imediat. Criminologia urmăreşte identificarea, studierea şi explicarea cauzelor şi condiţiilor care determină sau favorizează săvârşirea infracţiunilor, pe când dreptul penal are ca scop apărarea valorilor sociale fundamentale de acest fenomen;

- criteriul sferei măsurilor de intervenţie. Măsurile de prevenire elaborate de criminologie vizează o sferă mult mai largă de sectoare ale vieţii sociale, pe când dreptul penal urmăreşte cu precădere perfecţionarea sistemului sancţionator.

Kudriavţev plasează deci una din principalele diferenţe dintre cele două discipline în sfera raportului de cauzalitate, care este mult mai largă în domeniul criminologiei

În lucrările criminologice mai recente au fost evidenţiate şi alte elemente de diferenţiere între criminologie şi dreptul penal. Astfel s-a observat că în timp ce categoriile generale ale dreptului penal se referă la ceea ce "trebuie să facă sau să nu facă cetăţeanul" şi la ceea ce "trebuie să fie el în societate", în domeniul criminologiei se analizează "ceea ce este" el în realitate.