Structura normei juridice

1. Introducere

Categoria de normă juridică reprezintă elementul primar al sistemului de drept prin care voinţa generală ajunge la subiectul de dreptprivit în individualitatea sa.

Semnificaţia normei juridice are o structură proprie numită structură logică. Logica normei are ca temei logica acţiunii.

Structurată logic lăuntric, semnificaţia normei juridice are şi o anumită formă exterioară prin care îşi face perceptibilă prezenţa. Înţelegând prin structură modul de alcătuire al conţinutului (structura conţinutului) şi a formei (structura formală), structura normei juridice poate fi identificată în două planuri: într-unul intern, denumit şi structură logico-juridică şi într-unul extern, al modului de fixare în limbajul comunicaiv, denumit şi structură tehnico-juridică.

2. Structura logico-juridică a normei juridice

Structura logică reprezintă aspectul static, intern şi stabil al normei juridice, care priveşte elementele componente şi reciroc dependente ale ei, indiferent de formularea textuală şi de ramura de drept căreia îi aparţine. Norma de drept trebuie construită astfel încât să nu conţină inadvertenţe logice; alcătuirea ei trebuie să nu aibă caracter contradictoriu, în scopul înţelegerii dispoziţiilor sale în procesul transpunerii în practică. Norma juridică are o structură trihotomică ale cărei componente sunt: ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea. În acestea se prevăd condiţiile în care tipuri de subiecte vor avea tipuri de conduită (ipoteza), care este tipul de conduită cerut (dispoziţia) şi care sunt urmările nerespectării lui (sancţiunea).

Aceste trei elemente componente sunt, în principiu, prezente în fiecare normă de drept. Sunt însă şi cazuri în care unele părţi ale normei juridice nu sunt cuprinse textual în norma respectivă. Analiza logică a textului dă, însă, posibilitatea desprinderii cu uşurinţă a dispoziţiei, a regulii de conduită ce trebuie urmată, a componentei absente.

a. IPOTEZA – este acea componentă a normei juridice în care se stabilesc condiţiile, faptele, subiecţii în raport de care se cere un anumit tip de conduită.

În ipoteza normei juridice, categoria subiecţilor poate fi determinată în mod diferit. Astfel, poate fi definită o categorie socială a subiectului (cetăţean, soţ, militar, gestionar) sau poate fi circumscris subiectul în mod generic – persoană fizică, persoană juridică, oricine, toţi. Ex. – art. 33 L 50/91 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentu realizarea locuinţelor prevede că “persoanele fizice şi juridice care beneficază de teren în condiţiile rezentei legi (ipoteza) sunt obligate să solicite emiterea autorizaţiei de construcţie şi să înceapă construcţia în termen de cel mult 1 an de la data obţinerii actului de concesionare a terenului (dispoziţia)” sau art. 728 Cod civil: “Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune ).

Oricărei norme i se poate stabili ipoteza, chiar dacă nu este expres formulată, prin deducţie pe cale logică. Ex. – art. 60 din Decretul lege 92/90 pentru alegerea parlamentului şi a preşedintelui României prevede: “Candidaţii şi orice alegător au dreptul să conteste identitatea persoanelor care se prezintă la vot. În acest caz, identitatea se va stabili de preşedinte prin orice mijloace.” Deci în ipoteza că cineva contestă identitatea unei personae care se prezintă la vot, identitatea va fi stabilită de preşedintele secţiei de votare. Şi articolul continuă: “în cazul în care contestaţia este întemeiată (o nouă ipoteză) preşedintele va opri de la votare pe alegătorul contestat, va consemna într-un proces verbal şi va sesiza această situaţie autorităţilor poliţieneşti (dispoziţia).

Clasificarea normelor juridice în funcţie de ipoteză

În funcţie de precizia detaliilor existente în ipoteza normei juridice, se disting ipoteze determinate, relativ determinate şi nedetrminate.

Ipoteza determinată stabileşte cu exactitate condiţiile de aplicare a dispoziţiei.

Ex. - pentru obţinerea autorizaţiei necesare organizării jocurilor de noroc, prin lege sunt prevăzute toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un agent economic pentru a beneficia de acest drept;

– o bancă este considerată insolvabilă, dacă se află într-una din următoarele situaţii:

- banca nu a onorat integral creanţele certe, lichide şi exigibile, cel puţin 30 de zile;

- valoarea obligaţiilor băncii depăşeşte valoarea activului său.

- în cazul stabilirii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, urmaş sau invaliditate, prin lege se prevăd toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a fi încadrată într-una din categoriile respective.

Ipoteza relativ determinată nu indică decât la modul general condiţiile în care dispoziţia devine incidentă, iar conţinutul concret al acestor condiţii, prin natura lui, nu este dat de actull normative ci este lăsat pe seama organului de stat care îl aplică.

Ex. – autoritatea tutelară va putea încuviinţa înfierea numai dacă va constata că cel care înfiază poate asigura o normală dezvoltare psihică şi morală şi că infierea nu se face în scopul de a-l exploata sau în alte scopuri potrivnice legii ori regulilor de convieţuire socială - art. 72 Codul familiei.

- organul de urmărire enală poate emite mandate de arestare şi în cazul că există temere fondată de dispariţie – art. 250, Cod de procedură penală; “temerea fondată” are o determinare relativă.

Ipoteza nedeterminată nu indică nici măcar în mod relative împrejurările în prezenţa cărora nu se aplică dispoziţia.

Ex. – normele prin care se stipulează că va fi edictat un alt act normative care va preciza concret împrejurările.

În funcţie de complexitatea împrejurărilor avute în vedere la incidenţa normei, ipotezele pot fi simple sau complexe.

Ipoteza este simplă când norma juridică are în vedere o singură condiie în care se aplică dispoziţia: Împrumutătorul nu poate, mai înainte de termen, să ceară lucrul împrumutat (art. 1815 Cod Civil).

Ipoteza este complexă când sunt avute în vedere mai multe condiţii, dintre care toate sau fiecare în parte pot determina aplicarea dispoziţiei.

Ex: art. 175 Cod penal referitor la omorul deosebit de grav: “omorul săvârşit în una din aceste împrejurări: prin cruzimi, asupra a două sau mai multe personae, de către o persoană care a mai săvârşit un omor, pentru a săvârşi sau ascunde săvârşirea unei tâlhării, asupra unei femei gravide, asupra unui magistrate, poliţist, jandarm, militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.

În functie de numarul împrejurarilor luate în considerare pentru aplicarea normei, ipoteza poate fi unica (ea prevede numai o singura împrejurare de natura sa declanseze încidenta legii; de exemplu, desfacerea casatoriei se produce, conform art.37, alin.2 din Codul familiei, prin divort) sau alternativă (implicit mai multe modalitati de realizare a incidentei legii; de exemplu, conform art.213 din Codul penal, comite abuz de încredere cel care, detinând, cu orice titlu, un bun mobil al altuia, si-l însuseste, dispune de acesta pe nedrept ori refuza sa-l restituie). Trebuie precizat ca, spre deosebire de ipoteza unica, în cazul ipotezei simple nu este exclusa posibilitatea ca împrejurarea prevazuta de ea sa presupuna modalitati concrete foarte diferite de realizare. În cadrul infractiunii de omor, de pilda, norma nu face referiri asupra calitatii faptuitorului ori a victimei, asupra locului si timpului savârsirii faptei sau cu privire la mijloacele folosite pentru producerea ei (cu exceptia formelor calificate sau deosebit de grave de omor)