Structuri Europene de Cooperare Politieneasca

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Structuri Europene de Cooperare Politieneasca.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 25 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

1. Cooperarea politieneasca in cadrul Uniunii Europene – notiuni introductive. 2
2. Cooperarea judiciara vs. cooperarea politieneasca.5
3. Oficiul European de Politie – Europol. 8
3.1. Managementul si contrulul Europolului. 9
3.2. Rolul Europol. 9
3.3. Sistemul computerizat al Europol-ului. 11
3.4. Personalul Europol. 11
3.5. Organigrama.12
4. Cooperarea Scenghen. 13
4.1. Integrarea Acordului Schengen in Uniunea Europeana. 16
4.2. Sistemul Informatic Schengen. 17
5. Colegiul European de Politie – Cepol. 20
6. Organizatia Internationala a Politiei Criminale - Interpol. 22
6.1. Structura Interpolului. 23
6.2. Etapele de dezvoltare ale Interpol-ului.24

Extras din document

1. Cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene

Notiuni introductive

Conştientizarea fenomenului crimei organizate, asemeni unei ameninţări crescânde la adresa securităţii şi ordinii generale, naţionale şi internaţionale, reclamă atenţia şi efortul concertat al tuturor statelor, care trebuie să găsească soluţiile optime de cooperare şi alocare a mijloacelor şi resurselor necesare pentru a o putea preveni şi combate eficient.

În acest scop, au fost încheiate acorduri şi înţelegeri de cooperare, cu un accent deosebit pe realizarea unei colaborări cât mai operative, în principal, prin instituirea unor căi şi canale de schimb de informaţii şi de date operative, care să permită contracararea rapidă şi eficientă a acestor activităţi ilicite.

Statele membre ale Uniunii Europene şi cele candidate la aderare reprezentând principalii vectori ai luptei împotriva criminalităţii, fiind puternic angajate din punct de vedere logistic, operaţional şi financiar în combaterea

Cooperarea poliţienească în cadrul Comunităţii Europene nu are acelaşi parcurs istoric ca şi instituţiile europene. Tratatul de la Roma din 25 martie 1957 a pus bazele Comunităţii Economice Europene şi mai puţin a avut în vedere cooperarea judiciară şi în special cea poliţienească, însă a facilitat dialogul şi a creat premisele unor forme de cooperare, tocmai prin crearea unui spaţiu economic comun. De fapt, cooperarea vamală şi cea judiciară în materie civilă se dezvoltă începând cu anii ’60, iar în anii ’70, urmare a conştientizării ameninţărilor euroterorismului se intensifică şi cooperarea în materie penală precum şi cea poliţienească.

În anul 1975 a fost iniţiat un grup informal denumit Grupul TREVI, cu scopul de a asigura cooperarea în lupta împotriva terorismului. În acest context, preşedintele francez, Giscard d’Estaing propune crearea „spaţiului judiciar european în materie penală”, pentru statele membre ale Comunităţii Europene. Această idee urmărea să intensifice cooperarea judiciară în materie penală, care deja exista într-un cadru mai larg, respectiv cel al Consiliului Europei. Această iniţiativă nu a reuşit să ofere premisele creării unei instituţii de cooperare internaţionale datorită opoziţiei Olandei, care considera necesară menţinerea monopolului de către Consiliul Europei, în materie de cooperare judiciară.

Necesitatea realizării cooperării internaţionale apare odată cu intensificarea ameninţărilor privind creşterea criminalităţii şi a riscurilor datorită creării pieţei europene, care a presupus eliminarea controalelor de la frontierele interne. Pentru evitarea problemelor legate de securitate după adoptarea Actului Unic European, în 1986, eliminarea controalelor interne a fost un proces desfăşurat în paralel cu intensificarea cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Dezideratele cooperării judiciare şi a celei poliţieneşti se realizează, începând cu 1970, sub necesitatea cooperării în faţa ameninţărilor comune şi capătă cadrul legal formal prin constituirea celui de-al treilea pilon Justiţie şi Afaceri Interne (JAI). Politica JAI a fost prevăzută în cadrul Tratatului de la Maastricht şi a fost dezvoltată, în forma cea mai avansată, în Constituţia Europeană.

Primii paşi către cooperarea poliţienească s-au făcut datorită necesităţii cooperării în cadrul Comunităţii Europene împotriva ameninţării terorismului 13. Astfel, în cadrul Consiliului European de la Roma, din 1 decembrie 1975, s-a hotărât constituirea Grupului TREVI, care s-a întâlnit, pentru prima dată, la 29 iunie 1976, fiind format din reprezentanţi ministeriali. Scopul Grupului era de a stabili modalităţi de cooperare şi schimb de informaţii cu privire la ameninţările teroriste şi de a facilita dezvoltarea de strategii complementare ale Statelor Membre în lupta antiteroristă. Începând cu 1985, Grupului TREVI i s-a extins activitatea şi asupra imigraţiei ilegale şi combaterii criminalităţii organizate. Grupul TREVI a dezvoltat politica JAI, în special în probleme de contraterorism (TREVI I), cooperare poliţienească (TREVI II), lupta împotriva criminalităţii internaţionale (TREVI III) şi eliminarea frontierelor (TREVI 1992) . Grupurile de lucru senioriale realizate au prefigurat structura interguvernamentală ce a pus bazele Acordurilor Schengen şi al Tratatului de la Maastricht.

Cooperarea poliţienească în cadrul comunitar s-a dezvoltat ca o reacţie a evoluţiei pe care Piaţa Comună europeană o avea, şi a transformărilor pe care le producea în mecanismele clasice ale statelor europene. Afirmarea principiului libertăţii de mişcare, atât a bunurilor, cât şi a cetăţenilor a determinat eliminarea graniţelor dintre Statele Membre. Eliminarea treptată a controlului de la graniţă asupra persoanelor care se deplasau în spaţiul Comunităţii Europene a determinat semnarea primului Acord Schengen, la 14 iunie 1985 în localitatea Schengen (Luxemburg) de către Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Olanda. Acordul a intrat în vigoare începând cu 2 martie 1986. La 19 iunie 1990, aceleaşi cinci state au semnat Convenţia pentru implementarea Acordului Schengen (Convenţia Schengen) dând naştere astfel, mecanismului principal de eliminare a controlului persoanelor la graniţă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Structuri Europene de Cooperare Politieneasca.doc