Supremația Constituției

De-a lungul istoriei recente a lumii, mai exact incepând cu secolul al XVIII-lea, s-a impus, impreuna cu alte mari institutii de baza create in scopul de a exprima prefacerile structurale politice, economice sau juridice, si constitutia, ca lege fundamentala a oricarui stat. Adoptarea constitutiei a devenit astfel un eveniment capital in cadrul societatii omenesti, ea reprezentând implinirea unor dorinte si trairi sociale si morale.

In perioada contemporana, adoptarea Constitutiei este un important eveniment politic, social si juridic in viata unui stat.Acest fapt se datoreaza principiilor fundamentale ale intregii vieti economice, sociale si juridice, cuprinse in Constitutie, principii aflate in conformitate cu valorile fundamentale pe care statul le promoveaza si le apara. Hegel afirma ca poporul trebuie sa aiba fata de Constitutia lui sentimentul dreptului sau si al starii de fapt; altfel, ea poate exista e drept, in chip exterior, dar nu are nici o semnificatie si nici o valoare, subliniind ca “fiecare popor isi are Constitutia care i se ptriveste si care i se cuvine”.

In conceperea acestei teme, “Suprematia Constitutie”, am incercat o abordare de la general la particular in consideratia faptului ca nu putem vorbi despre suprematia constitutiei fara a avea o viziune de ansamblu asupra notiunii de constitutie. Dar pentru stabilirea acestui concept este necesar a face doua precizari prealabile: in primul rand, ca intre constitutie si lege nu se pune semnul egalitatii, desi este simplu de observat ca , sub aspect juridic, constitutia este si ea o lege, adica un act normativ; in al doilea rand, precizarea ca o constitutie este o categorie istorica, ea aparând pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii umane. A fost creata pentru a exprima o noua abordare politica si juridica, abordare determinata, desigur, de transformarile economice si sociale ce s-au conturat puternic incepand cu secolul al XVIII-lea.

In zilele noastre asistam la o revigorare a conceptului de constitutie si la o imbinare a sensului formal cu cel material.Analiza unora dintre definitiile formulate in literatura juridica prezinta, desigur, interes.Astfel, Constantin Dissescu, plecând de la ideea ca obiectul dreptului constitutional este format din organizarea suveranitatii, defineste constitutia ca fiind “organizarea exercitiului suveranitatii”. Pentru ca apoi sa adauge: “Si fiiindca exercitiul suveranitatii se numeste Guvern, luat acest cuvânt in sensul cel mai generic, putem zice ca, Constitutia e organizarea formei de guvern pe care poporul suveran si-o da.”

Iar Paul Negulescu a definitit Constitutia ca fiind “o norma care cuprinde principiile referitoare la organizarea statului si la raporturile de echilibru intre diferitele puteri ale statului”, precum si drepturile omului (drepturile publice). In definitiile mai recente se considera ca scopul constitutiei este de a organiza “exercitiul puterii”. Dezvoltandu-se notiunea de constitutie, se arata ca aceasta determina statutul guvernanatilor si, paralel, se precizeaza natura si finalitatile activitatii lor.Scopul constitutiei este deci dublu: pe de o parte ea desemneaza personalitatile sau colegiile care vor decide si fixeaza competenta si modalitatile de exercitare; pe de alta parte, ea indica ce doctrina de organizare sociala si politica reprezinta guvernantii ei si prin aceasta ea identifica ideea de drept care va fi ideea institutiei statale.

In conceptia lui Andre Hauriou, intr-un sens foarte general, prin constitutie se intelege ansamblul regulilor care administreaza organizarea sifunctionarea statului.In acest sens, orice stat, prin faptul ca exista, are o constitutie, un numar de dispozitii care reglementeaza organizarea si raporturile dintre puterile publice si fixeaza, printre altele, relatiile de principiu intre stat si cetatean.

Dintre definitiile formulate in literatura de specialitate vom retine pe cele formulate in manualele universitare.Astfel, Tudor Draganu, precum si Ioan Deleanu definesc constitutia ca fiind acea lege care, având forta juridica superioara celorlalte legi, reglementeaza in mod sistematic atât principiile structurarii social- economice, cât si cele ale organizarii si functionarii statului bazat pe aceasta, garanteaza material drepturile fundamentale cetatenesti si stabileste datoriile corespunzatoare acestor drepturi.Desigur, s-ar putea cita inca multi autori si multe definitii, pentru ca literatura juridica este destul de bogata in acest sens, dar in general definitiile se aseamana.Examinandu-le vom consta ca elemental comun, surprins in toate definitiile este elemental stat sau putere de stat. Acest element este definitoriu in ce priveste valoarea juridica a normelor ce-l consfintesc si reglementeaza relatiile sociale care se nasc in acest domeniu.

Continutul constitutiei este unul de natura complexa, el cuprinzand principiile fundamentale pentru toate domeniile vietii politice, economice, sociale, culturale, juridice. Datorita acestui fapt, adeseori constitutia este caracterizata ca fiind legea fundamentala, suprema care sta la temelia organizarii statale si este baza juridica a intregii legislatii.