Teoria Dreptului

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Teoria Dreptului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 34 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

TEMA 1

Importanţa teroriei generale a dreptului. Principiile dreptului.

Dacă veţi parcurge acest curs veţi învăţa:

1.Importanţa teoriei generale a dreptului

2.Dreptul obiectiv vs. dreptul subiectiv

3.Principiile dreptului

4.Tipologia principiilor dreptului

1. Din nou despre fenomenul dreptului

Dincolo de acceptiunile fenomenului dreptului si incercarile de definire deja semnalate,

chestionand raspunsul la intrebarea “Ce este dreptul?”, reusita depinde de identificarea acelor

constante care pot oferi suficiente date pentru reconstruirea intregului. Teoria Generala a

Dreptului, stiinta juridica ce cerceteaza fenomenul dreptului, investigheaza

mecanismele si functiile sistemelor juridice in sensul desprinderii acestor constante.

Termenul “drept” implica ideea de ceea ce este conform regulii si poate fi reperat, din punct

de vedere juridic, sub doua acceptiuni fundamentale:

- Drept obiectiv: desemneaza ansamblul de reguli de conduita care guverneaza

raporturile oamenilor in societate, societatea organizata, si al carui respect este

asigurat prin forta coercitiva a autoritatii publice.

- Drept subiectiv: desemneaza puterea acordata unei persoane de a se folosi de un

lucru sau de a pretinde executarea unei prestatii. Spre desosebire de prima acceptiune

semnalata, dreptul subiectiv nu evoca fenomenul dreptului in general, ci un drept anume

aflat in exercitiul unei anumite persoane, fiind deci avut in vedere titularul unei

prerogative juridice1. Dreptul subiectiv al unei persoane exista pentru ca dreptul obiectiv

il consacra, ceea ce determina constatarea ca drepturile individuale isi au izvorul in

reglementarea nepersonalizata a raporturilor sociale. Prin urmare, tendinta de a simplifica

fenomenul dreptului in sensul dublu, al facilitarii si intelegerii sale ultime pe de o parte,

si al definirii, pe de alta parte, este irelevanta. Intelegerea comuna a fenomenului

1 Exemplul cel mai relevant ar putea fi urmatorul: X exercita dreptul de proprietate asupra

terenului Y. In limbaj comun, afirmatia ar putea fi reformulata astfel: terenul Y ii apartine lui

X. Se observa deci clar distinctia intre dreptul obiectiv – dreptul de proprietate, protejat si

garantat - si exercitiul prerogativelor dreptului de proprietate, care esste particularizat in

cazul lui X – dreptul subiectiv al lui X. In vorbirea de zi cu zi, “dreptul meu la vot”, “dreptul

ei de proprietate”, “dreptul lui la chirie” sunt fatete ale dreptului subiectiv si sunt imediat

percepute pentru ca afecteaza viata titularului dreptului respectiv in mod direct si imediat.

Aceste fatete sunt posibile pentru ca ele reprezinta manifestarea exterioara a imperativelor

normative ale dreptului obiectiv.

dreptului este legata de ideea de justitie (idealul dreptului). Pentru jurist, acest fenomen

semnifica regula de drept (norma juridica, norma pozitiva).

2. Despre principiile dreptului

Intelesul etimologic al termenului “principiu” este acela de categorie generatoare de judecati

in plan ideal. Principiile dreptului trebuie avute in vedere nu numai in sensul de entitati

generatoare ale dreptului, ci si in sensul in care ele prezerva unitatea dreptului dincolo de

variabilitatea si diversitatea manifestarilor sale. Daca avem in vedere definitia dreptului

obiectiv, este evident ca principiile dreptului pot fi considerate “reguli” de drept obiectiv, cu

un pronuntat caracter de generalitate. O alta solutie ar atrage dupa sine concluzia ca

principiile generale ale dreptului sunt situate in afara stiintei dreptului si a sistemului

normativ, determinandu-le aprioric. Vom vedea insa ca aceste “reguli” au un statut cu totul

aparte. Ele se regasesc in orice sistem juridic si ocupa un loc aparte in ierarhizarea normelor

juridice. Imaginand ordinea normativa ca un sistem piramidal de reguli ierarhizate, in varful

careia se afla Constitutia, forta juridica a fiecarei norme juridice este determinata de raportul

cu legea fundamentala.

Daca avem in vedere caracterul general al normelor juridice si caracterul de generalitate

atribuit principiilor dreptului apare firesc intrebarea: care este, daca exista, diferenta dintre

trasatura de generalitate proprie normelor juridice si aceea proprie principiilor dreptului si

in ce ar consta aceasta? Intre norma/regula juridica si principiu exista, de buna seama, nu

doar o inegalitate de importanta, dar si de forta. Norma juridica este generala, intr-o ramura

de drept, in sensul potentialitatii reglementarii unui numar nedeterminat de conduite, acte si

fapte juridice, pentru un numar nedeterminat de subiecte de drept. Principiul de drept este

general in sensul unui numar nedefinit de aplicatii (concretizate in norme juridice), ce nu

sunt limitate ca actiune la nivelul unei ramuri de drept sau al unui sistem de drept. Acesta

intemeiaza continutul si substanta tuturor normelor juridice, indiferent de coordonatele

spatiale sau temporale ale aplicarii lor. “Principiile dreptului constituie esenta dreptului si

reprezinta fundamentul oricarui sistem de drept; de aceea se regasesc in acestea.”2 Distinctia

fundamentala intre prescriptiile normative (normele juridice) si principiile dreptului este

urmatoarea: prescriptiile reglementeaza conduite de urmat; principiile intemeiaza

prescriptiile.

Principiile dreptului au o importanta necontestata in construirea edificiului normativ. Avand

insa in vedere caracterul de generalitate al principiilor dreptului, analiza unei chestiuni se

impune: toate principiile dreptului au aceeasi valoare? Pentru lamurirea acestui aspect vom

avea in vedere cateva exemple:

2 Gh. C. MIHAI si Radu I. MOTICA – Fundamentele dreptului. Teoria si filosofia

dreptului., Editura All, Colectia Juridica, Bucuresti, 1997

- Principiul proprietatii este un principiu al dreptului civil roman, principiu consacrat de

Constitutie3 si dezvoltat de prevederile dreptului civil4, care determina si caracterizeaza

toate institutiile dreptului civil.

Consacrarea sa constitutionala (am semnalat deja caracterul de lege fundamentala al

Constitutiei) implica insa si dimensiunea sa de principiu fundamental al dreptului

romanesc, el impunandu-se astfel in viata juridica. In acord cu cele mentionate vom

putea spune deci ca principiile constitutionale sunt principii generale fundamentale ale

dreptului romanesc, principii care se impun ca atare acelor structuri care valorifica si

aplica legea, prin preluarea si dezvoltarea lor in intregul sistem al actelor normative.

Fisiere in arhiva (1):

  • Teoria Dreptului.pdf