Teoria Generala a Dreptului

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Teoria Generala a Dreptului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 32 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: SPIRIDONESCU Carmen

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

1. Formulati si comentati definitia dreptului

Intelesul conceptului de drept a variat de-a lungul timpului, dreptul fiind definit in functie de realitatea unui popor si de epoca istorica. Putem, insa, remarca faptul ca notiunea de drept a reflectat mereu modul de organizare a societatii, de reglementare a raporturilor dintre indivizi ori dintre stat si particulari.

In realitate, notiunea de drept este utilizata cu doua sensuri principale: ca norma juridica ce reglementeaza raporturi sociale concrete ori ca posibilitate recunoscuta sau garantata de stat unei persoane de a cere altei persoane un anumit comportament juridic prescris expres de lege.

Pornind pe firul istoriei, remarcam ca romanii desemnau dreptul ca pe o arta: dreptul este arta binelui si a echitatii . Tinand seama de faptul ca binele si echitatea sunt categorii ale moralei, putem spune ca, la acea vreme, deptul era o stiinta incipienta, aflata sub tutela moralei si care avea drept scop realizarea binelui moral.

Dreptul ca realitate transcendenta ce se impune ratiunii a facut obiectul de studiu al scolii dreptului natural. Aceasta idee a fost sintetizata de Cicero in lucrarea sa De Republica (III, 17): Este o lege adevarata, dreapta ratiune, conforma cu natura, raspandita in toti, constanta, eterna. Aceasta lege nu este permis sa fie abrogata si nici nu se poate deroga de la ea. Nici nu este alta la Roma, alta la Atena, alta acuma, alta mai tarziu, ci o singura lege si eterna si neschimbatoare va carmui pe toti oamenii si in toate timpurile. Aceasta idee a fost ulterior dezvoltata si in opera lui Grotius, urmand ca mai apoi sa se regaseasca la baza alcatuirii Codului civil francez.

Scoala istorica germana a dreptului aduce in lumina un punct de vedere nou care zdruncina credinta in existenta unui drept natural. Scoala reprezentata de Savigny si Puchta sustine ca dreptul este un produs istoric; altfel, nu putem explica diversitatea conceptiilor juridice si a fenomenelor de drept de la un popor la altul si de la o epoca la alta. Dreptul ia nastere si se dezvolta asemenea limbii, inregistreaza transformari continue in cadrul unui proces evolutiv lent. In aceasta perioada, dreptul incepe sa fie analizat din perspectiva istorica si, in acelasi timp se dezvolta studii de drept comparat.

Savigny afirma ca dreptul pozitiv este produsul constiintei colective, al spiritului poporului si ca obiectul legii este determinat de dreptul popular preexistent. Puchta afirma ca istoria dreptului se muleaza dupa istoria poporului, adica dreptul determina si hotaraste raporturile dintre indivizi.

Conceptiile de factura materialist-dialectica marxista au definit dreptul prin accentuarea rolului factorilor materiali – conditiile materiale de existenta ale societatii – care constituie baza (structura) societatii, baza pe care se ridica suprastructura (din care face parte si dreptul). In aceasta conceptie, dreptul este doar o forma pe care o imbraca economicul, forma derivata si subalterna economicului si politicului. In imaginea metafizica pe care Marx o da dreptului, relatiile claselor devin relatii de lupta, iar istoria societatii se transforma in istoria luptelor de clasa.

Pozitivistii, in frunte cu Leon Duguit, reactioneaza impotriva conceptiei marxiste: Sistemul juridic al popoarelor moderne tinde de a se stabili pe constatarea faptului de functie sociala, impunandu-se indivizilor si grupurilor. Astfel, se contureaza un nou sistem, de ordin realist de aceasta data, care pune la baza dreptului interesul legalmente ocrotit.

Uneori, dreptul este asimilat cu conceptele sale. Anita Naschitz defineste dreptul ca un complex de reguli de conduita, avand menirea ca, pe calea unor dispozitii generale referitoare la raporturile generale tipice, sa reglementeze, intr-un anumit scop conduita-previzibila a oamenilor, cel putin cat priveste cadrul ei (caci astfel regula nu ar avea sens).

Romanul Eugeniu Sperantia definea dreptul ca un sistem deductiv de norme sociale destinate ca printr-un maximum de justitie realizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un grup social determinat.

Din definitiile date dreptului de-a lungul istoriei, remarcam un lucru: legatura dintre drept si stat este indisolubila, in sensul ca dreptul nu poate exista fara forta statului care sa-l impuna.

In concluzie, respectand regulile oricarei definitii, putem conchide ca: dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.

Altfel spus, dreptul este principalul instrument prin care statul isi exercita rolul si functiile de consolidare si aparare a organismului social; acestea se manifesta prin adoptarea de norme general obligatorii care apara valorile ce stau la baza constituirii unei comunitati sociale si de care beneficiaza fiecare individ in parte.

2. Normele tehnice (tehnologice)

Normele tehnice ocupa un loc deosebit datorita specificului lor in comparatie cu celelalte norme sociale, si anume: ele reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie, fata de natura, fata de mijloacele de productie si uneltele de munca.

Normele tehnice sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduita umana. Fiecare productie este o productie sociala. In productie, membrii societatii adapteaza natura nevoilor lor umane. Pentru a produce este necesara cunoasterea felului de a actiona asupra naturii, iar acest lucru se stabileste prin reguli tehnice. Regula tehnica poate fi o simpla reteta culinara, dar si un patent industrial modern. Regulile tehnice, ca si toate regulile de comportare a oamenilor, sunt rezultatul practicii productive si generalizeaza aceasta practica. Regulile tehnice moderne din industrie si din agricultura mecanizata sunt rezultatul cercetarii stiintifice si constituie stiinta naturala aplicata.

Stiintele naturii descopera legile dezvoltarii si miscarii fenomenelor din natura, iar regulile tehnice sunt expresia sociala nemijlocita a acestor legitati naturale. Daca o regula tehnica este corect formulata sau nu, se stabileste in decursul practicii productive, care va confirma regulile tehnice.

Scopul normelor tehnice este de a obtine, cu minimum de efort, maximum de rezultat. Ele se formeaza ca urmare a dezvoltarii cunostintelor tehnice si a deprinderilor practice, ajutand oamenii sa obtina – cat mai repede si mai economicos – rezultatul urmarit.

Normele tehnice pot fi incalcate de oameni; de aceea si acestea sunt sanctionate, prin faptul ca nerespectarea indicatiilor cuprinse in ele duce la obtinerea unui rezultat nefavorabil, diferit de cel scontat. Daca cineva, de exemplu, utilizand o masina nu respecta normele tehnice de functionare a acesteia, care au fost fixate de producatorul masinii, sanctiunea va consta in neobtinerea rezultatului dorit, in stricaciuni provocate in functionarea masinii. In acest sens, normele tehnice – facand legatura dintre legile naturii si comportarea oamenilor potrivit acestor legi – sunt un indicator al corectitudinii cunoasterii cerintelor legilor obiective si a atitudinii, a conduitei corespunzatoare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Teoria Generala a Dreptului.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE Specializarea: Drept