Traficul de Persoane

Infracţiuni privind traficul de persoane

1. Cadrul legislativ. Premisele incriminării

Primul act normativ din dreptul intern care abordează traficul de fiinţe umane ca formă distinctă de criminalitate şi care incriminează activităţile susceptibile de a contribui la realizarea lui îl constituie Legea nr. 678/2001 cu modificările şi completările ulterioare, privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, în cuprinsul căreia infracţiunile privind traficul de persoane sunt prevăzute în Capitolul 3, Secţiunea I (art. 12-16).

Legea nr.678/2001 este principalul instrument de politică penală în materia traficului de persoane astfel încât ea conţine, pe lângă norme de incriminare şi dispoziţii care definesc termenii şi expresiile utilizate, dispoziţii care privesc prevenirea traficului de persoane, cu indicarea instituţiilor responsabile în acest segment, norme de incriminare a unor infracţiuni aflate în legătură cu traficul de persoane, dispoziţii speciale în materia confiscării, impunităţii, reducerii pedepselor, dispoziţii speciale privind procedura judiciară, dispoziţii vizând protecţia şi asistenţa victimelor traficului de persoane şi dispoziţii referitoare la cooperarea internaţională.

Elaborarea legii a constituit un obiectiv al Planului naţional de acţiune pentru combaterea traficului de fiinţe umane aprobat prin H.G. nr. 1216/2001, cadrul legislativ în materie fiind ulterior întregit prin prevederile Regulamentului de aplicare a Legii nr.678/2001, aprobat prin H.G. nr. 299/2003 şi prin dispoziţiile Planului naţional de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului de copii, aprobat prin H.G. nr. 1295/2004.

Până la incriminarea traficului de persoane prin Legea nr. 678/2001, normele care prevedeau şi sancţionau activităţile ilicite desfăşurate în legătură cu exploatarea şi traficarea persoanelor nu asigurau o prevenţie şi o combatere eficace a fenomenului în întreaga lui complexitate.

Fenomenul traficului devenise manifest, tindea spre un caracter transnaţional şl organizat, interfera cu alte forme de criminalitate, expunea, pe fondul dificultăţilor generate de tranziţia prelungită, subiecţi din categorii sociale şi de vârstă vulnerabile, cu o multitudine de implicaţii indiscutabil grave şi avea forme de exprimare ce excedau conţinutului constitutiv al infracţiunilor reglementate de Codul penal, respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal (art.189), sclavia (art.190), supunerea la muncă forţată sau obligatorie (art.191), prostituţia (art.328) şi proxenetismul (art.329).

O premisă a adoptării legii a constituit-o şi existenţa unor multiple şi importante instrumente juridice internaţionale — semnate şi/sau ratificate de România — care consacră standarde, principii, proceduri şi modalităţi de cooperare în materia traficului de fiinţe umane, avute în mod evident în vedere la incriminarea faptelor ce constituie, potrivit art. 12 - 15, infracţiuni privind traficul de persoane.

Astfel, Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de fiinţe umane, în special a femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, defineşte în art. 3 pct. a traficul de persoane ca fiind „recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare sau prin recurgere la forţă sau la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau prin oferta sau acceptarea de plăti sau avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritatea asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conţine, cel puţin, exploatarea prin prostituarea unei alte persoane sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe".

Ulterior adoptării legii, pentru a se realiza armonizarea ei cu legislaţia europeană, dispoziţiile sale au fost modificate succesiv - inclusiv în privinţa normelor care incriminează traficul de persoane -prin O.U.G. nr. 143/2002 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal şi unele legi speciale, în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale, prin Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi prin O.U.G. nr. 79/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

Definiţiile legale ale infracţiunilor de trafic de persoane sunt următoarele:

Potrivit articolului 12:

(1) Constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Traficul de persoane săvârşit în una dintre următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;

c) de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform articolului 13:

(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită prin ameninţare, violentă sau alte forme de constrângere, prin răpke, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.

(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2), pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi în cazul prevăzut la alin. (1), şi închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2).

(4) Dacă faptele prevăzute în prezentul articol au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 ani la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi."

Potrivit art. 15:

(1) Tentativa infracţiunilor prevăzute la art. 12-14 se pedepseşte.

(2) Organizarea săvârşirii infracţiunilor prevăzute în prezentul capitol constituie infracţiune şi se pedepseşte ca şi infracţiunea organizată."

Potrivit art. 16 din lege, consimţământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.

Legea defineşte, în art. 2, expresia trafic de persoane („prin trafic de persoane se înţelege faptele prevăzute la art. 12 şi 13") şi termenul exploatare (executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat ori cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate; ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; obligarea la practicarea prostituţiei, la reprezentări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală; prelevarea de organe; efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului).