Tratatul Instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

Într-o lume marcată de al doilea război mondial şi de războiul rece în 1957 tehnologia nucleară era văzută ca un factor cheie în asigurarea securităţii Europei, ca singura soluţie pentru asigurarea securităţii energetice a statelor europene, o necesitate absolută pentru consolidarea economică a pieţei unice.

De aceea la 25 martie 1957 în Muzeul Capitolin din Roma au fost semnate două tratate, instituind, pe de o parte, Comunitatea Economică Europeană şi, pe de altă parte, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. Tratatele au fost încheiate pentru o durată nelimitată şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, după ratificarea lor de către Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Belgia şi Ţările de Jos.

Tot in anul 1957 pentru ca cele două Comunităţi să devină funcţionale la 17 aprilie, au fost semnate la Bruxelles protocoalele privind privilegiile şi imunităţile acordate Comunităţilor Europene şi Statutul Curtii Europene de Justiţie. În toamna aceluiaşi ani, la 8 octombrie 1957, Înaltea Autoritate a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Otelului este însărcinată cu elaborarea unei politici generale privind energia.

Comunitatea Europeană a Energiei Atomice mai este cunoscută şi sub denumirea de EUROATOM sau CEEA.

Tratatul se referea şi la cooperarea în sectorul de cercetare, de difuzare a cunoştintelor tehnice în materie nucleară, civilă, de protectie sanitară şi de securitate civilă atât pentru personalul din domeniu cât şi pentru populaţie. De asemenea acesta conţinea şi unele prevederi în ceea ce priveşte coordonarea investiţiilor în domeniu.

Obiectivele fundamentale ale Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice sunt de a asigura înfiinţarea instalaţiilor de bază necesare pentru dezvoltarea energiei nucleare în Comunitate şi de a se asigura că toţi consumatorii comunităţii primesc o cantitate regulată şi echitabilă de combustibil nuclear şi minerale.

Iniţial deci, prin Comunitatea Europeană a Energiei Atomice se susţinea din punc de vedere financiar a statelor membre ale Comunităţii europene pentru dezvoltarea instalaţiilor lor nucleare, pentru procurarea materiilor prime necesare producerii de energie nucleară. De asemenea, se dorea să se asigure respectarea unor standarde commune de securitate, mai ales în ceea ce priveşte protecţia de radiaţii, şi să prevină orice uz în scopuri militare a instalaţiilor nucleare. Comisia Europeană este instituţia abilitată să reglementeze acest domeniu În acest context se aplică doar anumitor entităţi (Statele Membre, persoane fizice, instituţii sau întreprinderi publice şi private) care îşi desfăşoară întreaga activitate sau doar o parte din aceasta sub prevederile tratatului.

Tratatul prin care se înfiinţa Comunitatea Europeană a Energiei Atomice era alcătuit din 225 de articole formând şase titluri ce erau precedate de un preambul.

Deşi misiunea principală stabilită pentru Comunitatea Europeană a Energiei Atomice este controlul industriei nucleare şi asigurarea cooperării în acest domeniu, chiar şi în acea perioadă de început dezideratul reprezentanţilor statelor membre era de a pune în acelaşi timp bazele unei cooperări politice. În acest sens reprezentativă este afirmaţia reprezentantului Germaniei, Walter Hallstein primul preşedinte al Comisiei, care a declara : „Noi nu integrăm economie, ci politicii. Nu vom fi împreună numai mobilă, ci vom construi împreună o casă nouă şi mai spaţioasă” .