Umane la Nivelul Administrației Locale

Conceptul de resursă umană aparţine teoriilor contemporane ale organizaţiilor şi, deci, managementului modern. Aceste teorii îşi propun să depăşească limitele concepţiilor manageriale clasice privind “relaţiile umane”. Premisa de la care porneşte managementul resurselor umane constă în ipoteza că oamenii aşteaptă de la munca lor nu doar recompense financiare, securitate ocupaţională-profesională, un tratament uman, o viaţă socială mai bogată (în sens uman). Omul aspiră spre o recunoaştere socială, spre creativitate, formă esenţială a libertăţii umane.

O concepţie mai nouă asupra resurselor umane are în vedere conceptul de management participativ, care nu face altceva decât să accentueze pe nevoia cooperării dintre manageri şi subalterni (la stabilirea obiectivelor, performanţelor, responsabilităţilor şi autocontrolului). Introducerea practicilor manageriale participative are ca scop provocarea fondului resurselor umane dintr-o organizaţie. Aceste practici manageriale participative au în vedere centrarea interesului pe:

a) conţinutul, calitatea şi sensul muncii;

b) managementul obiectivelor(conducerea prin obiective);

c) autocontrolul(exercitat de grupul de sarcină).

Un dintre cele mai actuale teorii manageriale participative este cea promovată de japonezi, în special de Konusuke Matsushita directorul companiei cu acelaşi nume.

Managementul Resurselor Umane constă în ansamblul activităţilor orientate către asigurarea, dezvoltarea şi menţinerea resurselor umane în cadrul organizaţiei în vederea realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor acesteia şi satisfacerii nevoilor angajaţilor.

Pe măsură ce organizaţiile se dezvoltă au de a face cu o serie de aspecte esenţiale ale managementului resurselor umane. Managerii creează un plan de atragere şi reţinere a persoanelor cu abilităţile de care are nevoie organizaţia. Implementarea planului presupune recrutarea, selecţia, integrarea, instruirea, recompensarea, alegerea beneficiilor celor mai potrivite şi evaluarea permanentă a performanţelor pentru a se verifica dacă sunt atinse obiectivele organizaţionale. Aceste activităţi reprezintă componentele managementului resurselor umane.

Principalele caracteristici ale MRU

- Aplicarea unei politici şi practici reciproc constructive privind raporturile de muncă, prin elaborarea unor politici şi practici de Resurse Umane integrate;

- Obţinerea angajamentului asumat faţă de misiunea şi valorile instituţiei publice;

- Angajaţii sunt văzuţi ca active ale instituţiei sau capital uman în care se investeşte prin asigurarea posibilităţilor de instruire şi dezvoltarea unei „organizaţii (instituţii) care învaţă”;

- Resursele umane sunt văzute ca sursă de avantaj competitiv, adică poate fi perceput ca funcţionând în cadrul instituţiei ca stimulent al performanţei individuale a funcţionarului public;

- Abordarea relaţiilor cu angajaţii este unitaristă: se consideră că angajaţii (funcţionarii publici) au acelaşi interes cu angajatorul (conducătorul instituţiei publice);