Urmarirea Penala

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Urmarirea Penala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Anda Santai

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Privit din perspective istorice ca fiind un litigiu dintre victimă şi infractor, procesul penal era o activitate ce se desfăşura mai mult în instanţă sau aproape în exclusivitate în faţa acesteia, deoarece nu existau organe specializate care să intervină din oficiu în lupta fenomenului infracţional şi pentru a pregăti judecarea cauzelor penale.

Evoluţia societăţii civile şi concomitent diversificarea formelor şi metodelor activităţii infracţionale au impus ca necesitate obiectivă şi modernizarea activităţii de combatere a criminalităţii, desfăşurată de stat, precum şi realizarea, înaintea judecării unei cauze, a unei activităţi diversificate de strângere a probelor, denumită în legislaţia noastră actuală urmărire penală.

Fiind o activitate anterioară judecăţii, a avut mai multe denumiri în reprezentările anterioare: cercetare, anchetă, instrucţie, investigaţie, prime cercetări, anchetă preliminară, etc., în funcţie de tradiţiile juridice locale. Uneori, urmărirea penală avea şi o compunere complexă, ca în Codul de procedură penală român din 1936, când cuprindea „primele cercetări” sau „instrucţia” ori parcurgerea ambelor faze.

Urmărirea penală se justifică prin aceea că faptele penale nu se dovedesc prin probe preconstituite. Elementele probante sunt descoperite şi adunate ulterior săvârşirii infracţiunii, iar infractorii trebuie în primul rând identificaţi, prinşi şi abia apoi traşi la răspundere penală. Importanţa şi necesitatea urmăririi penale a fost recunoscută de timpuriu. Astfel, în numeroase surse bibliografice se citează aforismul lui Ayrault din lucrarea „L'ordre, formalite et instruction judiciaire” Lyon - 1624, după care urmărirea era considerată „sufletul şi temelia procesului”.

In condiţiile vieţii sociale moderne, în care infracţiunile devin din ce în ce mai variate, iar modul lor de realizare ţine pasul cu dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, victima, ca persoană particulară, s-ar găsi dezarmată în faţa infractorilor, fără a avea sprijinul unor organe de stat cu dotare şi pregătire profesională corespunzătoare, necesară luptei contra infracţionalităţii.

Urmărirea penală reprezintă prima fază a procesului penal, iar sediul juridic al acesteia se află în Titlul I din partea specială a Codului de procedură penală (articolele 200 - 286).

În literatura de specialitate urmăririi penale i s-au dat numeroase definiţii. Ea constă în activitatea desfăşurată de către organele de urmărire penală în cadrul căreia se strâng şi se

verifică probele cu privire la săvârşirea infracţiunii, se descoperă făptuitorul, stabilindu-se răspunderea acestuia în vederea trimiterii în judecată şi se iau măsuri necesare pentru buna desfăşurare a procesului penal.

Conform art. 200 C. pr. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Prin strângerea probelor se înţelege descoperirea şi adunarea lor, dar şi aprecierea dacă sunt suficiente pentru a sta la baza soluţionării cauzei cu ocazia judecăţii.

Urmărirea penală se desfăşoară pe baza unor principii proprii determinate de necesitatea realizării obiectivelor sale şi care se manifestă ca trăsături caracteristice ale fazei respective.

În literatura juridică, majoritatea autorilor consideră ca esenţiale următoarele trăsături caracteristice:

a) subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală

b) lipsa de publicitate a urmăririi penale

c) caracterul necontradictoriu al urmăririi penale

d) caracterul preponderent al formei scrise

Potrivit art. 201, C. pr. pen., urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele de cercetare penală. Organele de cercetare sunt: organele de cercetare ale poliţiei, organele de cercetare speciale.

În cadrul sarcinilor multiple pe care le are procurorul, se înscrie şi obligaţia ca, în anumite cauze penale, să efectueze urmărirea penală. Astfel, potrivit art. 209 alin. 3 C. pr. pen., urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror în cazul unor infracţiuni îndreptate împotriva persoanei , în cazul unor infracţiuni contra avutului personal sau particular, în cazul infracţiunilor contra statului.

În lege se precizează că este competent să efectueze urmărirea şi să exercite supravegherea asupra activităţii de cercetare penală procurorul de la parchetul corespunzător instanţei la care se judecă, în primă instanţă, cauza.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie este competent să efectueze urmărirea penală în cauzele ce se judecă în prima instanţă la judecătorie, procurorul din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunal este competent să efectueze urmărirea penală în cauzele ce sunt de competenţa tribunalului, iar procurorul din Parchetul General efectuează, în mod obligatoriu, urmărirea penală în cauzele penale ce se judecă în primă instanţă de către Curtea Supremă de Justiţie.

Fisiere in arhiva (1):

  • Urmarirea Penala.doc

Alte informatii

Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu” Sibiu Drept – ID Hunedoara Anul 3