Urmărirea penală

Urmarirea penala

Daca actele premergatoare au caracter extraprocesual, urmarirea penala are caracter procesual (este prima faza a procesului penal). Aceasta are menirea de a pregati inaintarea dosarului in faza de judecata pentru atingerea scopurilor procesului penal.

Presupune un complex de activitati procesuale si procedurale, incepand cu primul moment al declansarii procesului: inceperea urmaririi penale (ad quo) si terminand cu ultimul moment (ad quem) al urmaririi penale, care coincide cu trecerea cauzei in faza procesuala de judecata: trimiterea in judecata.

Urmarirea penala corespunde unei proceduri penale comune, derogarea fiind permisa doar in cazul exceptional prevazut de art. 279 (2), lit. a), c.pr.pen., in care plangerea prealabila a persoanei vatamate se adreseaza direct instantei. Ea nu este condusa de judecatori (in general), ci titularul unic al UP este Ministerul Public, reprezentat de procuror. UP se realizeaza nu numai de catre Ministerul Public, ci si de OCP. In mod exceptional, in cazul faptelor de coruptie prevazute de Legea 78/2000, urmarirea penala se efectueaza si de ofiterii de politie judiciara.

I. Momentul inceperii urmaririi penale

Este o conditie a strictei legalitati a procesului penal. Marcheaza declansarea procesului penal, care reprezinta nasterea cadrului legal de exercitare a drepturilor si obligatiilor procesuale. Presupune indeplinirea cumulativa a doua conditii:

1. Conditia pozitiva

Sa existe informatii sau date cu privire la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Ea poate rezulta fie din examinarea actelor de sesizare prevazute de lege, daca acesta contine date suficiente, fie din cuprinsul procesului-verbal de consemnare a actelor premergatoare incheiate in conditiile alineatului ultim al art. 224, c.pr.pen., daca sesizarea, nefiind suficienta, s-au efectuat acte premergatoare.

2. Conditia negativa

Sa nu existe vreunul dintre cazurile de impiedicare a inceperii urmaririi penale. Cazurile de impiedicare a inceperii urmaririi penale sunt, in general, aceleasi cu cele de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale, cu doua exceptii: a) Cea prevazuta de art. 10, lit. b1), c.pr.pen. -; atunci cand fapta prevazuta de legea penala nu prezinta gradul de pericol social al infractiunii. b) Cea prevazuta de art. 10, lit. i), c.pr.pen. -; atunci cand s-a dispus inlocuirea raspunderii penale cu raspunderea administrativa.

Daca in primul caz inceperea urmaririi penale este obligatorie, in cel de-al doilea caz, competenta exclusiva apartine instantei de judecata.

In ceea ce priveste procedura de incepere a urmaririi penale se tine seama de modul de sesizare a OUP. Astfel, in cazul in care sesizarea se face prin plangere sau denunt, inceperea urmaririi penale se dispune prin rezolutie. In cazul in care sesi-zarea este din oficiu, inceperea urmaririi penale se dispune prin proces-verbal. Procesul-verbal de incepere a urmaririi penale nu se confunda cu cel de sesizare din oficiu prevazut de art. 228 (3), c.pr.pen.

Inceperea urmaririi penale nu poate fi implicita, trebuind sa fie expresa. Din momentul in care se incepe urmarirea penala se poate vorbi de invinuit si de urmari-rea penala declansata. Din acest moment se poate vorbi, deci, de urmarirea penala fata de invinuit.

Legiuitorul face diferenta intre doua mari categorii:

1. Urmarirea penala fara actiune penala pusa in miscare (fata de un invinuit si urmareste procesul penal declansat).

2. Urmarirea penala cu actiunea penala pusa in miscare (fata de un inculpat si priveste un proces penal inceput).

Particularitatile urmaririi penale

1. Nepublicitatea (publicitatea limitata)

Urmarirea penala nu este secreta, pentru ca majoritatea actelor se efectueaza in prezenta partilor. Aparatorii partilor au dreptul de a participa la majoritatea actelor de urmarire penala. Exista proceduri de urmarire penala de tip acuzatorial care se deruleaza in fata instantei penale (cazul prelungirii arestarii preventive sau cererile care vizeaza liberarea provizorie in cursul urmaririi penale). In general, la baza publicitatii limitate ar putea sta doua argumente:

- Necesitatea de a se asigura accesul presei implica posibilitatea pentru OUP de a face comunicate de presa, in scris sau oral, in fata posturilor de TV. Aceasta este ceruta de principiul libertatii de exprimare (art. 10, CEDO), cu conditia ca procurorii sa nu faca referiri la temeinicia urmaririi penale.

- Necesitatea de a se inlatura rumorile ce se creeaza in jurul unui caz, rumori generate de caracterul secret al urmaririi penale, pentru ca, uneori, publicitatea urmaririi penale, chiar limitata, nu este doar in defavoarea suspectului, generand o incalcare a prezumtiei de nevinovatie, ci ar putea reprezenta o garantie extrem de importanta a respectarii drepturilor procesuale, indeosebi a dreptului la aparare.

2. Necontradictorialitatea

Rezulta chiar din nepublicitatea urmaririi penale. Exista si in cursul urmaririi penale proceduri contradictorii (Ex: procedura confruntarii, efectuarea expertizelor)

3. Preponderent scrisa

Nu au loc dezbateri orale. Se poate interveni numai prin:

- cerere

- memoriu