Vătămarea Fătului

CAPITOLUL 1

AGRESIUNI ASUPRA FATULUI

1.CONSIDERAŢII PRELIMINARE

Pe parcursul acestei expuneri se încearcă a se relata succint şi cât mai pe scurt fapta de vătămare a fătului care este conform noului Cod Penal o infracţiune nouă, fără corespondenţă în legislaţia noastră penală anterioară.

Această nouă infracţiune vine să suplinească un vid legislativ. Se asigură, prin aceasta incriminare, protecţia vieţii în devenire.

În primul rând, este vorba despre vătămări ale fătului produse în intervalul cuprins între momentul declanşării procesului naşterii, ce constituie un prag de la care fapta nu mai poate fi încadrată ca infracţiune de avort, sau ca infracţiune contra integrităţii corporale a mamei, şi, momentul încheierii acestui proces, un prag de la care poate exista un subiect pasiv al infracţiunilor contra persoanei (cu condiţia ca fătul să se nască viu).

Realitatea a demonstrat că în interiorul acestui interval se pot aduce diverse vătămări fătului. Poate fi vorba despre cazuri de culpa medicală în asistarea naşterii, soldate cu moartea sau vătămarea fătului, dar pot exista şi agresiuni intenţionate.

În al doilea rând sunt incriminate faptele de violenţă comise asupra fătului pe durata sarcinii. Este vorba despre fapte care nu au fost comise cu intenţia de a provoca avortul şi nici nu au avut acest rezultat, dar au condus la lezarea fătului şi, în final, la vătămarea corporală sau chiar moartea copilului după naştere.

Legea penala anterioară nu oferea nici-o posibilitate de încadrare a faptelor respective ca infracţiuni deşi, în mod evident, valorile lezate şi, pe cale de consecinţă, gradul de pericol social al faptelor, în abstract, sunt extrem de apropiate de cele pe care le regăsim la uciderea unei persoane, sau, la vătămarea integrităţii corporale şi sănătăţii.

2. ASPECTE

Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat de lege, dar, limitele prevederilor cu privire la începutul vieţii şi de când se poate pune în discuţie protecţia penală a acesteia şi a persoanei rămân într-o sferă abstractă.

Pornind de la noţiuni generale precum cele de „ femeie gravidă”, „sarcină”, „făt,” se poate încerca o delimitare a momentului de la care o nouă viaţă începe şi respectiv a se înţelege procesul unic ce stă la baza fiinţei umane; naşterea.

Prin femeie gravidă se poate înţelege acea femeie în al cărui organism se dezvoltă un produs de concepţie indiferent dacă această stare este constatată sau nu medical. Graviditatea sau sarcina reprezintă starea în care se află o femeie după procesul natural (şi mai nou asistat medical ) al concepţiei şi perioada subsecventă.

Rezultatul concepţiei, care se dezvoltă în interiorul uterului mamei într-un interval general acceptat de 9 luni( o sarcină între a 38-a şi a 42-a săptămână se numeşte sarcină în termen), trece prin diverse stadii(delimitare prin existenţa a trei trimestre) de la simpla celulă, la embrion, până la făt.

Fătul ar reprezenta forma de viaţă dezvoltată în interiorul organismului viitoarei mame ce prezintă principalele caracteristici morfofiziologice ale unui individ, numai că într-o stare latentă, determinată tocmai de sarcina în curs.

Agresiunea va reprezenta acea acţiune care determină întreruperea echilibrului normal al sarcinii cu implicaţii directe asupra fătului şi ale cărei rezultate pot fi împiedicarea vieţii extrauterine sau vătămarea corporală ulterioară a copilului.

În doctrina penală există opinii diferite şi diverse în ceea ce priveşte momentul naşterii, şi de aceea unii autori vorbesc despre ocrotirea vieţii de către legea penală încă din momentul începerii procesului fiziologic al naşterii . La polul opus stau opiniile conform cărora dreptul la viaţă implică existenţa vieţii, iar despre aceasta nu se poate vorbi decât după momentul sfârşitului procesului naşterii, când copilul este expulzat şi începe viaţa sa extrauterină( ce coincide cu existenţa respiraţiei):

3. CADRUL LEGAL PRIVIND AGRESIUNILE CONTRA FĂTULUI

Până la intrarea în vigoare a noului cod penal infracţiuni ce implica femeia gravidă şi produsul de concepţie se regăseau în art. 177 (Pruncuciderea) şi art.185 (Provocarea ilegală a avortului).

În baza articolului 177 pruncuciderea aducea atingere dreptului la viaţă a noului născut. Relaţiile sociale referitoare la acest drept impunea respectarea vieţii încă de la debutul ei .Infracţiunea de pruncucidere era considerată de majoritatea doctrinei ca fiind o faptă de omor în esenţă, supusă unei sancţiuni atenuante .

Nevoia incriminării acestei fapte a apărut datorită progreselor din ştiinţele medicale, dar şi pe fondul evoluţiei societăţii şi, pe cale de consecinţă a procesului de umanizare progresivă a sistemului penal.

Prezenţa acestei infracţiuni apăra tocmai o persoană în viaţă, fiind depăşită sfera discuţiei cu privire la făt.