Vinovăția, trăsătura esențială a infracțiunii

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

1.1. NOŢIUNE SI CARACTERISTICI

Aşa cum este prevăzută in doctrina penală,”vinovăţia reprezintă atitudinea psihică a persoanei care , săvârşind cu voinţa neconstransă o faptă ce prezintă pericol social , a avut in momentul executării , reprezentarea faptei si a urmărilor , a avut posibilitatea reală , subiectivă a acestei reprezentări.

Aşadar , vinovăţia reflectă aspectul subiectiv al infracţiunii şi cuprinde atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşita şi unde urmările acesteia.Ca atitudine psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşita şi faţă de urmările acesteia , vinovăţia este rezultatul interacţinuii a doi factori : conştiinţa şi voinţa.

Faptorul intelectiv sau conştiinţa , presupune reprezentarea deplină a conţinutului , sensului şi finalităţilor urmărite sau acceptate prin săvâraşirea faptei , precum şi prevederea intregii desfăşurari cauzale a acesteia.Factorul volutiv este elementul psihic care impulsionează şi comandă energia fizică a omului ,ce poate fi analizat atât in raport cu acţiunea , cât şi cu inacţiunea (dupa cum agentul voieşte să se manifeste printr-un act exterior sau voieşte să se abţina de la o acţiune impusa de lege) , precum şi cu rezultatul (adică in raport cu finalitatea la care agentul voieşte sa ajungă).

Deşi cei doi factori se interferează şi presupune unul pe celălalt , în literatura de specialitate se reţine cu preponderenţă factorul intelectiv asupra celui volitiv , conşţiinta răsfrângandu-se prin intermediul voinţei asupra faptei şi asupra urmărilor acesteia .Actul de conştiinţă sau de voinţă nu trebuie să fie viciate sau deformate , în caz contrar poate fi inlăturată răspunderea făptuitorului.Apoi , voinţa presupune să fie liberă , in sensul că asupra făptuitorului să nu se exercite o constrângere fizică sau morală.Prezenţa atât a factorului intelectiv cât şi a celui volitiv in săvârşirea unei fapte este o condiţie esenţială a vinovăţiei.Vinovăţia nu poate exista , cu alte cuvinte , la săvârşirea unei fapte , dacă făptuitorul nu a voit acea faptă , fiind constrâns , ori nu a putut avea reprezentarea rezultatului , din cauze neimputabile lui.

CAPITOLUL II

FORMELE VINOVǍŢIEI

Formele vinovăţiei se regăsesc in Codul penal la art.19 , alin.1 , care precizează ca vinovăţia există atunci când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpă.La acestea se mai adaugă şi o formă mixtă – praeterenţia sau intenţia depăşită , specifică unor infracţiuni.

2.1.INTENŢIA

Constituie forma fundamentală , generală şi originară a vinovăţiei ; ea reprezintă totala regulă sub care se infăţisează vinovăţia , deoarece majoritatea infracţiunilor se comit de regulă cu intenţie şi numai în mod excepţional din culpă sau praeterenţie.

Există intenţie (dol) , ca forma a vinovăţiei , atunci când persoana care săvârşeşte o faptă ce prezintă pericol social prevede rezultatul faptei pe care şi-a propus să o săvârşească şi urmăreşte sau acceptă producerea lui. Prevederea este o anticipare a ceea ce se va întampla ulterior .Este o cunoaştere dedusă din cunoaşterea prealabilă a acţiunii sau inacţiunii săvârşite şi a imprejurărilor în care a avut loc acţiunea sau inacţiunea.Autorul faptei realizează mintal aceasta deducţie pe baza datelor de experienţă generală.Aşadar , ceea ce făptuitorul trebuia să fi prevăzut pentru a exista vinovăţia sub forma intenţiei este rezultatul faptei.Prin rezulatul faptei se inţelege urmarea imediată , urmarea firească , adică modificarea produsă în lumea externă , de acţiunea sau inacţiunea efectuată de către făptuitor.Acest rezultat poate îmbrăca forma unui prejudiciu material sau forma unei stări de pericol pentru o anumită valoare sociala , dintre cele apărate de legea penală.Cel care , din cauza cunoaşterii greşite a imprejurărilor în care efectuează acţiunea sau inacţiunea sau din cauza survenirii unor împrejurari de neprevăzut , nu a prevăzut rezultatul faptei , ci un alt rezultat , inofensiv , nu poate fi considerat că a avut intenţie , putându-i-se reţine , eventual , o culpă.

In funcţie de atitudinea făptuitorului faţă de producerea rezultatului socialmente periculos , intenţia se prezintă sub două modalităţi desemnate de legea penală.