Violența Interpersonală

1. Violenţa: delimitări conceptuale şi terminologice

„Violenţa”, ca definiţie a unei situaţii sociale cuprinzând o serie de posibilităţi diverse de acţiune, trebuie înţeleasă ca un concept-cheie conţinut de toate discuţiile ce vizează agresivitatea umană.

Situaţia socială, care defineşte conceptul de violenţă directă sau fizică este o situaţia în care există o relaţie clară între subiect şi obiect. Violenţa este exercitată de un autor (subiect) şi suferită de o victimă (obiect).

În uzul mai nou termenului, violenţa este din ce în ce mai mult înţeleasă ca violenţă fizică. Acest lucru este valabil însă numai atunci când interpretăm „violenţa“ ca pe o acţiune care presupune utilizarea directă de forţă fizică sau psihică, ca pe un concept care defineşte acţiunile unor persoane identificabile la modul concret.

În schimb, Ludwig Wittgenstein atrăsese încă de mai demult atenţia, într-o discuţie privind violenţa, asupra faptului că aceasta poate fi rezultatul unor contexte sociale, că violenţa penetrează, în formă manifestă sau latentă, în anumite ordini statale şi sociale, toate relaţiile politice şi sociale .

Violenţa care nu mai poate fi redusă la acţiunile unor indivizi concreţi, care reprezintă mai degrabă totalitatea violenţelor instituţionalizate dintr-o societate, poate fi identificată cu violenţa structurală: conceptul de violenţă se schimbă, din această perspectivă, dintr-un concept de acţiune într-un principiu social de structură.

Violenţa este un fenomen care nu a fost definit sau delimitat în mod clar nici de către ştiinţă şi nici în uzul cotidian al limbii. Atunci când mass-media foloseşte acest termen, este de obicei vorba despre următoarele aspecte ale violenţei :

• CRIMINALITATE (furturi şi crime), mai ales în metropole; 90% din autori sunt bărbaţi;

• VANDALISM : distrugere de bunuri;

• SCANDALURI: isterie şi violenţe la concerte pop, meciuri de fotbal sau alte evenimente de masă;

• VIOLENŢĂ XENOFOBĂ: acte de violenţă comise împotriva unei anumite părţi a populaţiei;

• VIOLENŢELE DINTRE BANDE: confruntări violente între bande rivale de tineri;

• VIOLENŢĂ MOTIVATĂ POLITIC;

Violenţa devine evidentă atunci când este exprimată ca agresiune fizică directă, de pildă atunci când un om îl omoară sau îl răneşte pe altul.

În schimb dacă obiceiurile consumatorilor din statele industrializate, susţinute de un consum enorm de energie, duc la încălzirea atmosferei, la creşterea nivelului apelor mării care ajung să inunde insule ale căror locuitori îşi pierd astfel sursa existenţei, oamenii nu mai vorbesc de violenţă.

La finele anilor ’60, Johan Galtung a adus în discuţie diferenţierea între violenţa personală şi cea structurală, la aceste două tipuri de violenţă adăugându-se, la începutul anilor 90, violenţa culturală .

În cazul violenţei personale, victimele şi autorii pot fi identificaţi fără nici o ezitare. Violenţa structurală produce şi ea victime, dar nu persoane, ci structuri specifice organizatorice sau sociale, în acest caz condiţiile de viaţă fiind cele care stau la baza acesteia.

Prin violenţa culturală înţelegem ideologiile, convingerile, tradiţiile, sistemele de legitimare, care face posibilă şi justifică, legitimează violenţa directă sau structurală. Galtung era de părere că nu putem vorbi despre violenţă decât atunci când oamenii sunt influenţaţi într-o asemenea măsură încât se realizează, fizic şi spiritual, mai puţin decât ar putea de fapt .

Agresivitatea umană (violenţa) în general, poate fi considerată a fi o caracteristică a acelor forme de comportament orientate în sens dis¬tructiv, în vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte. Deci actul agresiv poate viza obiecte sau fiinţe umane (individul uman izolat, microgrupurile, colectivitatea) sau ambele.

Opusul violenţei ar fi comportamentul prosocial, care pre¬supune cooperare, toleranţă, echilibru. Pentru a găsi exemple privind com¬portamentul violent (agrsiv) nu este nevoie de eforturi speciale. Datorită uriaşelor disponibilităţi privind mediatizarea, suntem, din nefericire, aproape zilnic martorii diferitelor forme de manifestare a agresivităţii (războaie, crime, jafuri, tâlhării, violuri, incendieri, distrugeri etc.). Delincventa şi infracţionalitatea constituie formele „de vârf ale manifestării agresivităţii, iar statisticile întocmite în diferite ţări arată o creştere îngrijorătoare a ratelor acestui fenomen.

Trebuie specificat faptul că violenţa nu se confundă cu un comportament antisocial, cu delincventa şi infracţionalitatea. Conduita boxe¬rului nu este orientată antisocial şi cu cât este mai agresivă, cu atât este mai performantă. Şi invers, nu orice comportament antisocial, inclusiv infracţional, poate fi caracterizat prin violenţă. Sunt comise infracţiuni prin inacţiune, deci violenţa nu este prezentă.