Arii Protejate

Introducere

Cu toate ca primele arii protejate au fost infiintate in România in anul 1932, iar primele acte normative in domeniu dateaza din 1928 - anul infiintarii Comisiei Monumentelor Naturii si aparitiei in legislatia româna a termenului de monument al naturii pentru actualul termen de arie protejata - totusi Managementul Ariilor Protejate in Romania, reprezinta un domeniu nou care abia de curând a inceput sa se dezvolte, odata cu infiintarea prin lege in 1992 a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (RBDD).

In prezent, Reteaua Nationala de Arii Protejate (AP) insumeaza 1035 arii protejate, cu o suprafata totala de 1.110.000 ha. Cu exceptia RBDD, pentru nici o alta arie protejata nu exista institutii administrative care sa-i asigure managementul. Majoritatea ariilor protejate din România apar doar ca fiind constituite fara a avea alte reglementari sau organisme administrative. Totusi pentru majoritatea AP constituite in fond forestier, Romsilva, prin filialele teritoriale asigura managementul forestier, dar care doar in putine cazuri corspunde viziunii ecologilor. Trebuie recunoscut faptul ca anumite AP au fost protejate datorita interventiei silvicilor, dar in orice caz managementul acestora a fost doar unilateral-forstier. E la fel de adevarat ca destul de multe AP au suferit si inca mai sufera datorita interventiei silvicilor pentru obtinerea beneficiilor de pe urma masei lemnoase.

Principala problema o constituie inadvertenta intre cerintele economice si cele de conservare cât si intreaga structura a domeniului silvic (legislativ, institutional, uman si managerial). si cum nu toate AP, si mai ales AP mari doar partial sunt in fond forestier, exista mari conflicte intre institutiile cu expertiza in domeniu datorita punctelor de vedere diferite asupra managementului AP. Si, din nou, trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor protejate din România s-au autoconservat in conditiile in care interventiile umane asupra acestora a fost in regimul trecut minim sau inexistent. Dar, la fel de bine exista nenumarate exemple in care arii protejate au fost pur si simplu distruse, cu toate ca inca mai figureaza ca existente.

Se poate observa ca in ultimul timp tot mai multe organizatii neguvernamentale si-au adus intr-o oarecare masura aportul in protejarea unor arii protejate, chiar daca nivelul profesional al acestora nu este la asteptarile specialistilor. Dar este la fel de adevarat ca in România nu exista persoane specializate in domeniu, ci numai in domenii colaterale, fapt pentru care exista mari conflicte de idei insurmontabile intre forestieri, biologi, ecologi s.a.

1. Necesitatea ariilor protejate

Ariile Protejate sunt percepute inca de foarte multi oameni doar in sensul lor "conservationist" fiind considerate adevarate oaze ale naturii salbatice intr-un desert al dezvoltarii economice, care trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care le populeaza.

Foarte putin este recunoscut faptul ca zonele aflate in regim natural si seminatural constituie de fapt suportul "vietii" si implicit al dezvoltarii socio-economice.

De asemenea, dezvoltarea socio-economica s-a facut avand la baza resursele si serviciile oferite de capitalul natural, insa pana in prezent in foarte putine cazuri s-a tinut cont de capacitatea productiva si capacitatea de suport a capitalului natural atunci cand s-a proiectat dezvoltarea economica.

Ariile protejate prin valoarea lor naturala si gradul redus al interventiei umane pe teritoriul lor sunt cele mai bune exemple si modele pentru sistemele ecologice naturale si seminaturale. Totodata pentru a realiza tranzitia de la actualul model de dezvoltare la un model de dezvoltare durabila este necesara cercetarea, cunoasterea si experimentarea teoriilor pentru implementarea conceptului de dezvoltare durabila. Astfel, atat evaluarea si monitorizarea starii capitalului natural, cat si dezvoltarea cunoasterii se poate realiza in cadrul unor zone pilot cum sunt ariile protejate.

Capitalul Natural al tarii se constituie din reteaua sistemelor ecologice care functioneaza in regim natural si seminatural si din reteaua sistemelor antropizate prin transformarea si simplificarea primelor categorii.

Resursele naturale regenerabile (inclusiv apa si solul) si neregenerabile (petrol, carbune), precum si serviciile (controlul climei, al calitatii apei si aerului etc.) asigurate de catre componentele Capitalului Natural constituie unul dintre factorii cheie ai functiei de productie a sistemelor economice si de suport al dezvoltarii sistemelor socio-economice.

Capitalul Natural si componentele sale au o anumita capacitate productiva care trebuie cunoscuta pentru a evita supraexploatarea si, respectiv, o anumita capacitate de suport (parametru esential pentru a dimensiona corect presiunea antropica si a evita deteriorarea).

Pentru a garanta dezvoltarea socio-economica durabila este absolut necesar sa se asigure conservarea unei structuri diverse si echilibrate a CN si utilizarea resurselor si serviciilor produse de acesta in limitele capacitatii de suport a componentelor sale.

Conservarea Capitalului Natural presupune in principal mentinerea unui raport acceptabil intre ecosistemele naturale, seminaturale si antropizate, cu mentinerea heterogenitatii in cadrul fiecarui tip de ecosisteme si asigurarea conectivitatii intre aceste ecosisteme. Pentru conservarea structurii ecologice la scara complexelor macroregionale de ecosisteme este necesar sa se identifice configuratia viabila a unui mozaic de ecosisteme naturale si seminaturale care sa includa toate tipurile de ecosisteme.

Conectivitatea dintre diferitele tipuri de ecosisteme naturale si seminaturale, asigurata prin coridoare naturale si/sau obtinuta prin diferite lucrari de reconstructie ecologica, este o conditie fundamentala pentru atingerea obiectivelor conservarii diversitatii habitatelor si a sistemelor ecologice. In spatiile acestei matrice trebuie sa se distribuie ecosistemele antropizate, ecosistemele urbane si rurale, complexele industriale si reteaua rutiera.

Daca am trai intr-o lume ideala, atunci toate aceste consideratii ar fi puse in practica si ar fi integrate in toate politicile si strategiile sectoriale (agricultura, transporturi, industrie, turism etc.). Dar totusi noi traim intr-o lume reala, in care sistemele ecologice naturale se confrunta cu nenumarate amenintari la adresa biodiversitatii si in care exista tendinta degradarii ireversibile a capitalului natural.

Infiintarea de arii protejate si managementul eficient al acestora e o necesitate deoarece:

- ariile protejate sunt exponente ale ecosistemelor naturale si seminaturale care pot fi evaluate si monitorizate, exprimand intr-o anumita masura starea acestora la un moment dat. Ecosistemele naturale si seminaturale reprezinta principalele componente ale capitalului natural care asigura resursele si serviciile ce stau la baza dezvoltarii socio-economice.

- ariile protejate sunt zone in care se dezvolta cunoasterea necesara pentru asigurarea tranzitiei la un model de dezvoltare durabila.

- ariile protejate sunt adevarate "sali de clasa in aer liber" in care oamenii pot fi educati cu privire la rolul naturii si necesitatea conservarii naturii si a dezvoltarii durabile.

2. Definitii si clasificari ale Ariilor Protejate

La baza constituirii ariilor protejate a stat in primul randul faptul ca acestea satisfac nevoi ale oamenilor. Din necesitatea ariilor protejate au rezultat o varietate de tipuri de arii protejate, care se diferentiaza in principal functie de gradul de protectie (sau gradul permis al interventiei umane) si functie de scopul ariei protejate.