China - putere economică

În ultimele trei decenii cea mai dinamică economie din întreaga lume a fost şi continuă să deţină recordul mondial Republica Populară Chineză. În ultimele decenii nici o altă ţară nu a mai avut o perioadă atât de lungă şi un ritm de dezvoltare mediu anual atât de înaltă de cca. 10 la sută, precum a avut China.

Ceea ce caracterizează această perioadă de dezvolatre, pe care analişti politici şi economici, personalităţi marcante ale lumii contemporane o definesc surpriza secolului XX a fost stabilitatea politico- economică, a creştere constantă, fără suişuri şi coborâşuri.

Creşterea sănătoasă şi puternică a economiei chineze a creat o bază pentru stabilitatea preţurilor şi a cursului monedei naţionale, Yuanul faţă de dolarul SUA şi alte valute convertibile, aspecte benefice pentru economie şi pentru viaţa chinezilor.

Principiile reformei şi alte politicii de deschidere spre lume au fost astfel gândite şi formulate de conducătorii chinezi, încât au permis trecerea Chinei de la economia socialistă excesiv centralizată şi dirijată la economia socialistă de piaţă cu specific chinez, în condiţiile în care nivelul de viaţă al chinezilor s-a îmbunătăţit continuu, iar China a devenit una din marile puteri economice ale lumii. În decurs de aproape trei decenii de reformă, în China din cei 350 milioane de persoane câte erau în stare de sărăcie, peste 250 milioane au depăşit acest statut umilitor şi degradant. Preşedintele Băncii Mondiale, în urma unei vizite făcute în China în anul 2005, adresa ţărilor în curs de dezvoltare recomandarea, că dacă doresc să scape de sărăcie să analizeze bine cum a acţionat China în acest domeniu – Spunând aceste lucruri nu dorim să arătăm că în China nu sunt probleme, că totul este perfect. Astfel, astazi, PIB/locuitor al Chinei este de doua ori mai mic decat cel al Romaniei si de aproximativ 30 de ori mai mic decat cel al SUA.

In ultimile doua decenii, China a traversat o perioada de mari transformari economice, in ritmuri sustinute (intre cele mai mari din lume), in conditiile existentei unei populatii numeroase (preponderent rurale), a unei infrastructuri insuficiente si a unor mairi decalaje la nivel regional. Obiectivul maririi de patru ori a PNB intre 1980 si 2000 a fost atins cu cinci ani mai devreme, fapt care a condus la fixarea unui nou obiectiv, la fel de ambitios, de dublare, pana in anul 2010, a PNB din anul 2000. Aceasta dinamica impresionanta a fost posibila datorita aplicarii consecvente a reformei, in paralel cu incurajarea investitiilor straine, participarea tot mai activa a Chinei la circuitul economic mondial, fapt inlesnit si de situarea tarii in zona Pacificului, cea mai importanta in prezent. Ritmul inalt al dezvoltarii a impus valorificarea resurselor de subsol, imbunatatirea infrastructurii, modernizarea industriei si agriculturii, crearea unor poli regionali de crestere. Un astfel de pol s-a conturat in China de Sud, unde “zone economice speciale” (Shenzen, Zhuhai,Shantou), deschise investitorilor straini, au favorizat o dinamica remarcabila, provincial Guangdong fiind considerate al 5-lea “tigru” asiatic (alaturi de Hong Kong, Taiwan, Singapore si Republica Coreea). In prezent, se configureaza noi poli de crestere in zona Shanghai.

China este unul dintre principalii producatori mondiali de huila (locul 1), petrol (150 mil. t/an), minereu de fier (locul 1), tungsten (locul 1), stibiu, minereuri neferoase, sare (locul 2). Productia de carbune (1,36 mld. t/an) si de petrol asigura necesarul intern si excedente semnificative pentru export (27,8 mil. t), mai ales spre Japonia si Coreea. Productia de energie electrica depaseste 1000 mld. kWh/an (locul 2 pe glob), iar industria siderurgica se dezvolta rapid ( 1000 mil. t otel, locul 1 pe glob). Un ritm sustinut inregistreaza petrochimia, industria electronic si constructia de autovehicule( in principal pe baza investitiilor straine), dar si industria textila, de confectii si jucarii (locul 1 pe glob), tot mai prezente la export (mai ales pe piata SUA, generand un important deficit comercial pentru SUA).

Industria asigura 47% din PIB, antreneaza 23% din forta de munca si traverseaza o perioada de restructurare vizand adaptarea marilor intreprinderi de stat la cerintele pietei interne si externe ( in 1996 jumatate din firmele de stat lucrau in pierdere).