Clasificarea Metodelor de Supraveghere si Control a Calitatii Aerului

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Clasificarea Metodelor de Supraveghere si Control a Calitatii Aerului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 21 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof I.V. Popescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Ecologie

Cuprins

Introducere
Capitolul I. Surse de poluare a aerului
1. Poluanți anorganici
2. Poluanți organici
3. Poluanți biologici
4. Particule atmosferice
Capitolul II. Controlul emisiilor poluante
1. Controlul emisiei de particule
a. Desprăfuire prin sedimentare
b. Îndepărtare inerțială
c. Îndepărtare prin filtrare
d. Desprăfuire pe cale umedă
e. Îndepărtare electrostatică
f. Desprăfuire prin procedee sonice
2. Controlul concentrației de dioxid de sulf (SO2)
3. Controlul concentrației de oxizi de azot (NOx)
4. Controlul concentrației de oxid de carbon (CO)
5. Controlul emisiilor formatoare de smog
Concluzii
Bibliografie

Extras din document

Introducere

Pentru conceptul de dezvoltare durabilă este fundamentală necesitatea integrării obiectivelor economice cu cele ecologice şi de protecţia mediului. O lungă perioadă de timp, până în urmă cu circa 20 de ani, se acordă prioritate creşterii economice, excluzând problemele de protecţia mediului. Formele grave de manifestare a deteriorării componentelor mediului înconjurător impun schimbarea acestei optici. Desigur că perspectiva creşterii economice înaintea protecţiei mediului este posibilă. Se poate susţine o astfel de strategie prin faptul că o economie stabilă generează fonduri şi permite o intensă muncă socială în domeniul protecţiei mediului.

Managementul ecologic, ca şi ştiinţa medicală, are un principiu confirmat: prevenirea este întodeauna mai bună şi mai economică decât tratarea. De aceea este esenţial ca în această etapă de dezvoltare a omenirii, în toate ţările, obiectivele economice şi cele ecologice, incluzând şi acţiunile de protecţia mediului, să fie integrate de la început cu scopul de a minimaliza pagubele ecologico-economice.

În domeniul legislativ se au în vedere atât legi cadru, cât şi legi specifice unui domeniu sau altul de activitate. În paralel trebuie desfăşurate activităţi de elaborare de normative, instrucţiuni, standarde, etc pentru a asigura un concept unitar de acţiune.

Componenta economico-tehnologică este cea care trebuie să promoveze acţiunile cu caracter pragmatic şi efect imediat. Sistemul de taxe, tarife, penalităţi trebuie să asigure descurajarea industriilor şi tehnologiilor poluanate şi încurajarea promovării aşa numitelor tehnologii „curate”. O deosebită importanţă pentru succesul activităţii de protecţie a mediului, în prezent şi perspectivă o au elementele de ordin informativ-educativ, care să modifice modalităţi şi obiceiuri contrare unei bune gestionări a factorilor de mediu. Toate aceste activităţi trebuie făcute pe baza atragerii, în toate fazele,de la decizie pană la aplicare, a colectivităţilor locale. De semnalat este rolul deosebit de important al organizaţiilor neguvernamentale pe această linie.

Începutul oricărei activităţi de protecţia mediului dintr-o ţară, ca politică de stat, coerentă şi eficientă, se face cu organizarea şi asigurarea funcţionării sistemului de supraveghere a mediului, în ansamblu, şi a componentelor sale.

În ceea ce priveşte Romania, încă de la începutul perioadei când protecţia mediului a devenit o preocupare primordială a statului, deci după 1989, a fost elaborată o concepţie modernă de organizare a sistemului de monitoring, materializând cele două concepte actuale ce se cer: un sistem integrat pentru toţi factorii de mediu şi un sistem global, pe diferite niveluri de agregare, inclusiv cu conectare la reţeaua mondială. Acest concept a fost elaborat în Romania cu începere din 1990 şi organizarea sistemului este în derulare cu sprijinul unor instituţii internaţionale.

În ultimii 20 de ani specialiştii şi oameni de decizie au înţeles acuitate problemei poluării mediului, căutand soluţii locale sau globale, economice, tehnice sau politice. Aceasta a condus la dezvoltarea ingineriei mediului.

Capitolul I. Surse de poluare a aerului

Cei mai mulţi poluanţi ai aerului sunt gaze sau particule fine. Prin¬cipalele gaze poluante sunt oxizii de carbon, de sulf şi de azot. Aceste gaze de cele mai multe ori provin din aceleaşi surse, dar fiecare creează probleme diferite, distincte.

După natura lor, distingem următoarele grupe de poluanţi ai atmos¬ferei:

1. Poluanţii anorganici. Un număr însemnat de poluanţi anorganici intră în atmosferă ca urmare a activităţilor umane. Sunt adăugate în cantitate mare în atmosferă CO, SO2, NO şi NO2, dar cantităţile existente în atmosferă din aceste gaze sunt sensibil mai reduse decât CO2. Alţi poluanţi minori în atmosferă includ: NH3, H2S, Cl2, HC1, HF.

Monoxidul de carbon (CO) se formează alături de CO2 mai ales prin arderea carburanţilor în motoare cu ardere internă, a cărbunilor şi a altor combustibili în centrale energetice.

Este un toxic foarte puternic; inspirat în cantitate mare produce rapid moartea. Pentru reducerea poluării se folosesc convertoare catalitice.

Dioxidul de sulf (SO2) este un gaz iritant al căilor respiratorii, implicat în ciclul global al sulfului atmosferic.

În principal, el provine din combustibilii fosili cu conţinut de sulf prin arderea acestora în aer.

Dioxidul de sulf se mai formează şi prin reacţia cu oxigenul a hidrogenului sulfurat sau a sulfurii de fier:

Dioxidul de sulf se oxidează la SO3, apoi la H2SO4 şi în final poate produce sulfaţi (SO42-). Acidul sulfuric alături de acidul azotic generat din oxidul de azot produc ploile acide, extrem de dăunătoare pentru vegetaţie şi construcţii civile.

Oxizii de azot în atmosferă (NOx). În mod normal, în atmosferă se întâlnesc doi oxizi de azot toxici şi poluanţi: oxidul nitric NO - inodor şi incolor şi dioxidul de azot NO2 - de culoare roşie şi de o toxicitate extremă.

Aceşti componenţi apar atât în procese naturale (fulgere, trăsnete), dar mai ales prin activitate antropogenă în industria chimică şi, de asemenea, în arderea combustibililor în centrale energetice şi a carburanţilor în motoare cu ardere internă. Procesul are loc la temperatură înaltă, care depăşeşte 600°C:

Fisiere in arhiva (1):

  • Clasificarea Metodelor de Supraveghere si Control a Calitatii Aerului.doc

Alte informatii

Clasificarea si descrierea metodelor de supraveghere si control a caliatatii aerului. Prezentata cu succes la examen la Fizica Mediului