Copiii Bio

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Copiii Bio.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

“Produsul bio” este o noţiune a secolului XX, care s-a impus prin teoretizarea, dezvoltarea şi aplicarea conceptului de agricultură ecologică. Deşi primele tratate, primii paşi în direcţia elaborării unui plan de agricultură ecologică s-au făcut deja în prima jumătate a secolului trecut, denumirea de “produs bio” a prins, în special, începând cu anii ’90, odată cu elaborarea unui cadru legislativ detaliat.

Cu siguranţă termenii termenii „bio”, „eco”, „organic” sau „natural” ne sunt familiari, dar diferenţa dintre aceştia nu este întotdeauna foarte clară. Produsele bio-organice reprezintă cea mai nouă tendinţă în ceea ce priveşte modul de a trăi sănătos. Fie că vorbim despre alimente, cosmetice, produse de îngrijire şi curăţenie sau suplimente nutritive, ele sunt compuse din plante, ingrediente organice, fără a fi fost modificate genetic sau fără să li se fi adăugat alte produse chimice.

Există o diferenţă majoră între produsele naturale şi cele bio-organice pentru că implică o producţie diferită.

Produsele naturale, pe bază de plante, nu au fost cultivate pe terenuri organice şi nici nu au fost supuse procedeelor naturale fără substanţe chimice pentru obţinerea substanţei finale.

Produsele bio-organice se obţin pe terenuri fără îngrăşăminte chimice, sunt culese fără a li se aplica procedee chimice şi ambalate fără conservanţi sau substituenţi chimici.

Ȋn Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2009 regulamentul privind producţia ecologică ar fi trebuit să instituie o nouă siglă BIO care să apară pe toate produsele agricole şi alimentare obţinute în Uniunea Europeană şi care să permită consumatorilor să identifice rapid produsele „bio” indiferent din ce colţ al Uniunii provin. Din cauza disputelor dintre ţările membre introducerea acestei sigle s-a amânat până în 2010. Britanicii se opun ideii de logo european „bio” pentru că pe produsele britanice scrie organic, francezii susţin cuvântul bio, pe când polonezii cuvântul eco. Indiferent însă de rezultat „bio” şi „organic” înseamnă acelaşi lucru: produse fără chimicale dăunătoare şi modificări genetice. Aşadar produsele bio, eco şi organic definesc acelaşi lucru, culturi fără pesticide, fertilizatori chimici şi alte substanţe dăunătoare. Produsele bio-eco-organice conţin doar coloranţi şi conservanţi naturali.

Ȋn România confuzia dintre natural si bio-eco se datorează mai multor cauze. Aici a apărut mai târziu categoria „bio” comparativ cu celelalte state, la început reacţiile producţiei locale făcând referire la produse cu preţuri piperate, prea puţine magazine specializate, prezenţa încă redusă a produselor ecologice în retail, nedelimitarea de celelalte produse, nesemnalizarea

corectă a acestora la raft, lipsa promovării şi a informării în vederea stimulării apetitului potenţialilor consumatori de produse „bio”, sunt câteva cauze ale acestei confuzii.

Cum sunt certificate organic produsele bio? Care sunt etapele de certificare, care să garanteze cumpărătorilor (părinții) de produse „bio” alegerea corectă a produselor pentru copiii lor?

Referindu-ne la produsele de îngrijire personală și cosmetice (gel de duș, șampon, săpun, diferite creme, etc.) conform legislației în vigoare este necesar să conțină doar 1% ingrediente naturale pentru a fi denumite produse naturale. De aceea au intervenit organisme independente care investighează aceste firme cu privire la proveniența ingredientelor, modul de prelucrare, modul de ambalare pentru a le da această siglă. Acest lucru este valabil și pentru produsele alimentare în majoritatea țărilor.

În ceea ce privește hainele sau jucăriile pentru copii nu există un organism de certificare. De aceea s-a dezvoltat un sistem pentru țări cu tradiție bio cum ar fi, Marea Britanie, Germania, SUA, independente care au propriile reguli, standarde. Deși pot să difere aceste criterii de clasificare de exemplu, Marea Britanie impune o transparență care să ofere cumpărătorilor informații cu privire la procentul de ingrediente „bio”, spre deosebire de alte țări care nu fac acest lucru, important este însă că existența acestei certificări conferă greutate produsului respectiv.

În România pentru că obligă legislația Europeană există un organism de certificare a produselor alimentare, însă nu și pentru produsele cosmetice și articolele de îmbrăcăminte, neexistând nici măcar asociații ca în Germania întrucât la nivel european nu există acest lucru.

Cel mai important lucru este însă să ştim să citim o etichetă. La produsele de îngrijire pentru copii este necesar să fim atenţi la substanţele conţinute, acestea fiind scrise în ordine descrescătoare cu privire la ponderea lor în produs. Dacă primul ingredient este chimic, iar ultimul esenţă de levănţică, este evident că este puţin probabil ca aceasta să existe în produs. Ȋn plus, dacă jumătate din ingrediente nu sunt cunoscute şi nici nu pot fi pronunţate, atunci produsul nu este deloc sănătos. În plus, cumpărătorii trebuie să cunoască ce presupune un produs organic, să ştie să facă diferenţa între un produs convenţional şi un produs ecologic. Un produs organic pentru îngrijirea copiilor nu este modificat genetic, nu este stropit cu pesticide sau alte substanţe dăunătoare, metodele de prelucrare şi ambalare nefiind chimice.

Ileana Glodeanu, general manager Napati, primul portal de îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii, importă și comercializează branduri mai puțin cunoscute la noi din anul 2008.

Magazinul online Napati oferă hăinuțe organice, încălțăminte ecologică, produse de îngrijire naturală, jucării eco-friendly, precum și produse alimentare bio.

Aceasta a declarat în cadrul emisiunii „Ora verde” de pe canalul economic de televiziune „The money channel” că nu a existat o scădere în această perioadă de criză la produsele pe care le oferă ci, dimpotrivă, realizează creşteri de până la 9%.

Deși riscant, având în vedere că populația nu era informată cu privire la produsele bio, folosind branduri cunoscute, cum a reușit să facă cunoscute aceste produse?

• printr-o promovare eficientă a produselor prin presă;

• conferințe la care au participat părinți cărora li s-au oferit informații cu privire la importanța unor produse sănătoase pentru copiii lor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Copiii Bio.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE