Definirea toxicologiei ca știință și relațiile ei cu alte domenii de studii

Etimologic se poate defini ca ştiinţa care se ocupă de toxici. Este o disciplină cu baze atât biologice cât şi chimice puternice. Toxicologia are o sferă destul de largă de preocupări plecând de la prepararea unor substanţe toxice necesare precum substanţele antidăunători (pestidde) şi substanţele toxice de luptă (STL) şi, continuând cu studiul proprietăţilor fizico-chimice şi termodinamice şi al „parcursului" în organism al oricăror substanţe străine acestuia (xenobiotice) de la pătrundere până la eliminare (toxicocinetică), cu punerea la punct a metodelor de identificare şi dozare a xenobioticelor şi metaboliţilor acestora, cu stabilirea mecanismelor de acţiune toxică la nivel molecular şi celular şi, terminând cu combaterea şi prevenirea efectelor toxice ale xenobioticelor.

Farmacistul este singurul specialist care are la îndemână toate instrumentele necesare acestor studii complexe. El este singurul capabil să „vizualizeze" drumul parcurs de un xenobiotic în organism (aşa cum o face cu medicamentele în vederea optimizării acţiunii lor terapeutice), slujindu-se de o etapă importantă a acestuia şi anume biotransformarea pentru a înţelege mecanismele intime de acţiune toxică, activările toxice şi detoxifierile efectuate de sistemele enzimatice din organism.

Domeniile de specialitate înrudite, care se află într-o relaţie dinamică cu eco toxicologia si cu toxicologia -reciproc profitabilă sunt:

- chimia legală: stabileşte cauzele intoxicaţiei, procedează la identificarea şi

dozarea toxicului şi consfinţeşte în general toate acestea într-un raport de expertiză;

- farmacologia: multe din mecanismele de acţiune farmacodinamică explică şi acţiunea

toxică, multe acţiuni toxice sunt exacerbarea unor efecte farmacodinamice;

- biochimia: asigură cunoaşterea sistemelor enzimatice, a inducţiei şi inhibiţiei

enzimatice care este indispensabilă pentru lămuriri şi precizări pentru transformarea

xenobioticelor ca şi pentru explicarea mecanismelor de acţiune toxică;

- morfo- si fiziopatologia: contribuie prin descrierea modificărilor patologice şi

funcţionale a sistemelor şi organelor;

- chimia substanţelor naturale şi de sinteză farmaceutică): asigură cunoaşterea unor aspecte oncogenetice şi filogenetice,

structura şi proprietăţile fizico-chimice ale xenobioticelor naturale şi de sinteză; -

- terapia intensivă a intoxicaţiilor acute ca parte integrantă a toxicologiei

chimice: stabileşte diagnosticul şi măsurile de tratament de urgenţă şi antidotic în

cazurile de intoxicaţii acute accidentale sau de suicid;

- medicina muncii: dă indicaţii asupra modalităţilor de diagnostic şi tratament

al intoxicaţiilor profesionale (cronice);

- laboratorul clinic: furnizează metodele de determinare a unor parametri

biochimici uzuali, frecvent modificaţi în intoxicaţii acute sau cronice;

- chimia analitică: asigură arsenalul de bază al metodelor de identificare şi dozare a

xenobioticelor rămânând ca acestea să fie selecţionate, adaptate sau chiar remodelate

pentru a corespunde cerinţelor analizei toxicologice, şi anume determinarea de cantităţi

infinitezimale de substanţă (de ordinul y sau chiar mai mic), inclusiv în probe biologice;

- genetică şi imunologie: asigură abordarea cauzelor cancerogenezei şi

mutagenezei precum şi aspectelor imunotoxicologice (instalarea hepatitei toxice imune);

- psihologie si psihiatrie care permit înţelegerea fenomenelor de obişnuinţă şi

dependenţă în toxicomanii.

Din această desfăşurare de domenii adiacente reiese şi abordarea mai dificilă a studiului toxicologiei de către specialişti cu un bagaj sumar de cunoştinţe în direcţiile menţionate.

Din numărul mare de xenobiotice studiate până în prezent sub aspectele lor toxicologice, substanţele medicamentoase reprezintă un număr relativ mic (circa 10%). Se înţelege de ce toxicologia nu poate fi considerată o variantă de farmacologie pentru doze toxice.

Problema se complică dacă ţinem seama că potenţialul toxic al unei substanţe depinde nu numai de structura, proprietăţile ei şi cantitatea pătrunsă în organism, ci şi de frecvenţa de contact a organismului cu xenobioticul, starea normală sau patologică a organismului care a suferit impactul toxic, particularităţi de metabolism - dintre care cele de biotransformare sunt cele mai importante asocieri generatoare de sinergisme şi antagonisme.

În raport cu toxicologia „clasică", toxicologia modernă se preocupă atât de caracterizarea toxicului şi precizarea acţiunilor lui asupra organismelor vii (afectarea toxică a unor specii animale sau vegetale se răsfrânge şi asupra omului) cât şi de prevenirea, eliminarea sau cel puţin discernerea a ceea ce este dăunător pentru organismul viu din mediul înconjurător.Ea aprofundează deci relaţiile toxic - organism viu şi toxic - mediu înconjurător - organism viu.

Ca urmare, toxicologia are şi un rol social foarte important, subliniat de un reprezentant de frunte al şcolii franceze de toxicologie, profesor R. Fabre: .toxicologia este o ştiinţă socială binefăcătoare care caută să asigure protecţia oamenilor împotriva pericolelor de intoxicare la care se expun în timpul vieţii şi activităţii lor*. Un alt mare toxicolog francez, R. Truhant afirmă că ea are misiunea de a face «munca inofensivă pentru viaţă şi să menţină viaţa pentru muncă", caracterizare care însă limitează valenţele acestei ştiinţe complexe la toxicologia ocupaţională.

Preocupările de bază ale ştiinţelor toxicologice ar putea fi rezumate şi schematizate astfel:

în aceşti termeni s-au pus bazele toxicologiei moderne (anii 60' - 70'). în prezent putem vorbi de delimitarea unor subdirecţii în ştiinţele toxicologice, cu tendinţa de a deveni de sine stătătoare:

1) Toxicologia medico-legală (chimia legală) este cea mai veche ramură a

toxicologiei ea luând naştere din necesitatea de a dovedi crima prin otrăvire- şl de a o

diferenţia, eventual, de suicidul prin otrăvire. De altfel, sensul cuvântului otravă este

legat de contextul folosirii unui toxic: crima şl sinuciderea, intoxicaţii cw caracter

intenţional.

Lucrarea lui Hahnemann din 1786 „Asupra otrăvirilor cu arsen: cercetarea şi determinarea lui pentru justiţie" ne lămureşte că toxicologia medico-legală s-a întemeiat ştiinţific şi organizatoric sub imperiul necesităţii.

Necesitatea ca societatea să dea o replică judiciară crimelor prin folosirea substanţelor toxice („otrăvuri" şi de aici „crime prin otrăvire") a fost imperioasă în diferite perioade ale istoriei, dar punerea în operă a acestei necesităţi nu s-a putut face efectiv decât începând cu perioada premodernă o dată cu dezvoltarea ştiinţelor biologice şi chimice adiacente (începând cu sfârşitul primei jumătăţi a sec. al XIX -lea).

Organizatoric, în România, acest domeniu dispune de Institutul de Medicină Legală din Bucureşti şi un număr de 15 Laboratoare de medicină legală ca sediul în oraşele reprezentative pentru fiecare din fostele regiuni ale ţării (o „regiune" are un număr de 2 - 3 judeţe). în cadrul fiecăreia din aceste unităţi există un „Laborator de toxicologie" (de unde şi numele de chimie legală) Una dintre preocupările de rutină ale acestora este determinarea alcoolemiei, dar tot zilnic se efectuează analize pe corpuri delicte sau probe biologice pentru diverse substanţe toxice, în scopul confirmării sau infirmării caracterului intenţional (crime, sinucideri) sau neintenţional (intoxicaţii accidentale) al unor intoxicaţii care au condus la deces. Sunt analizate şi probe biologice (sânge, urină) ale unor persoane care au suspiciunea că li s-au dat substanţe toxice.