Demersuri împotriva ploilor acide - efect al poluării aerului

Revoluţia industrială, primită cu entuziasm de naţiunile europene, pare să se fi transformat astăzi într-un adevărat monstru, vinovat de efectul de seră şi poluarea galopantă care constituie unul dintre cele mai mari pericole cu care se confruntă specia umană. Iar printre cele mai mari dezastre provocate de activităţile industriale tot mai extinse ale omului se numără aşa-numitele ploi acide. Fenomene a căror intensitate este direct proporţională cu cantităţile de poluanţi chimici eliberaţi în atmosferă, ploile acide trebuie privite cu un plus de atenţie, prin prisma pagubelor însemnate pe care le provoacă nu numai naturii, ci şi construcţiilor ridicate de om.

Cum apar ploile acide?

O ploaie obişnuită este un fenomen meteorologic absolut natural: vaporii de apă din atmosfera terestră se condensează formând nori, apa trecând din stare de vapori în stare lichidă, prin apariţia picăturilor de apă. Când picăturile de apă ating o anumită greutate, gravitaţia le trage spre pământ, sub forma ploilor.

Orice tip de precipitaţii lichide, chiar şi cele din mijlocul teritoriilor sălbatice aflate la mare depărtare de zonele industriale sau oraşe, prezintă o uşoară aciditate a apei rezultate.

Dar când aciditatea depăşeşte limita obişnuită, cu precădere din cauza poluării atmosferice produse de om, atunci avem cu adevărat de-a face cu ploile acide responsabile de atâtea forme de agresiune asupra mediului ambiant.

Aciditatea crescută a ploilor este cauzată în principal de emisiile de dioxid de carbon, oxizi de sulf şi oxizi de azot; moleculele acestor substanţe reacţionează cu moleculele de apă, producând acizi periculoşi. Oxizii de sulf, dioxidul de carbon şi oxizii de azot sunt poluanţi rezultaţi, în bună măsură, din gazele de eşapament ale vehiculelor şi folosirea solvenţilor industriali; cu toate acestea, sursele principale ale acestor poluanţi sunt procesele industriale ce implică arderea combustibililor fosili, de pildă producerea de electricitate prin intermediul arderii cărbunilor (în 2002, industria energetică a reprezentat 32% din emisii, agricultura 25%, transportul 13% și restul industriilor 11%).

E drept, oxizii de azot pot apărea în cantităţi consistente în atmosferă şi în urma unor fenomene naturale, precum fulgerele, iar oxizii de sulf apar în concentraţii mari şi în urma erupţiilor vulcanice. Dar acestea sunt fenomene izolate, pe când poluarea datorată proceselor industriale este o problemă cronică.

Precipitaţiile acide pot apărea şi în cazul ninsorilor sau lapoviţei, dar frecvenţa cea mai mare s-a înregistrat în cazul precipitaţiilor lichide, sub formă de ploaie.

Prima mărturie istorică asupra ploilor acide datează din secolul al XVII-lea şi aparţine lui John Evelyn, un cronicar britanic care a scris despre efectul eroziv al ploilor asupra calcarului şi marmurii clădirilor şi statuilor. În anul 1852, în plină Revoluţie Industrială, când efectul distructiv al acestor fenomene era şi mai intens, Robert Angus Smith, un chimist scoţian, a studiat în premieră legătura dintre poluarea atmosferică şi ploile acide care cădeau în oraşul Manchester.

Cu toate acestea, forţa şi influenţa marilor companii industriale au stăvilit cercetările care ar fi putut duce la condamnarea poluării şi a ploilor acide, pentru o perioadă de peste 100 ani. Abia în anii 1960-1970, oamenii de ştiinţă au reînceput să studieze ploile acide.

Despre impact şi pericole

Efectele ploilor acide sunt numeroase şi, din nefericire, toate sunt negative - atât pentru natură, cât şi pentru oameni. Apele cu concentraţii mari de acid, care cad din cer, au un impact devastator asupra pădurilor, solului, cursurilor de apă şi apelor stătătoare.

Numeroase specii de insecte şi de nevertebrate acvatice, cu rol esenţial în habitatele respective, sunt ucise de aciditatea ploilor.

Ploile acide care cad pe sol determină eliberarea unor cantităţi mari de aluminiu din compuşii ce conţin acest metal, iar aluminiul astfel eliberat ajunge în ape. Aici, concentraţiile mari de aluminiu (un metal cu efect toxic asupra multor speci de vieţuitoare) cresc pe măsură ce scade valoarea pH-ului (oamenii de ştiinţă folosesc ceea ce se cheamă factorul pH pentru a măsura aciditatea sau alcalinitatea soluţiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezintă cel mai ridicat nivel de aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O soluţie de apă distilată care nu conţine nici acizi nici baze, are pH7 sau neutru. Dacă nivelul pH-ului în apa de ploaie scade sub 5.5, ploaia este considerată acidă. Ploile din estul SUA şi din Europa au adesea un pH între 4.5şi 4.0.) şi au efecte distrugătoare asupra populaţiilor de animale din apă.