Deșeuri menajere - colectare, transport, depozitare

REZUMAT

Deşeurile menajere sunt reprezentate de resturile alimentare, hârtie, mase plastice, textile, etc. care necesită o colectare şi o stocare adecvată pentru a reduce poluarea mediului cu deşeuri menajere.

Colectarea deşeurilor se realizează în funcţie de sistemul de transport (evacuare) a reziduurilor menajere şi anume: sistemul deschis şi sistemul închis de evacuare. În cadrul acestor sisteme resturile menajere sunt amplasate de către oameni în recipienţii pentru deşeuri, care în momentul umplerii sunt goliţi de către unitatea de salubritate publică.

O altă metodă de colectare o reprezintă colectarea deşeurilor în saci, această metodă are avantaje (manipularea şi transportul sacilor este uşor de realizat; se reduce numărul oamenilor în faza de colectare şi manipulare; sacii sunt legaţi, astfel nu se elimină miros, praf, etc.) şi dezavantaje (costul asigurării sacilor este ridicat, sacii nu pot fi utilizaţi pentru depozitarea de cenuşă, zgură, etc.).

Colectarea selectivă este metoda care se aplică pe scară largă şi cu bune rezultate în ţările avansate, care constă în colectarea pe sortimente a tuturor materialelor refolosibile (hârtie, carton, sticlă, mase plastice, cauciuc, metale, etc) în pubele speciale, caracteristice fiecărei categorii de material refolosibil.

Cuvinte cheie: colectare, deşeu, recipienţi, selectiv, saci, hârtie.

Deşeurile menajere reprezintă reziduurile provenite de la locuinţe, instituţii publice (şcoli, internate, cămine, creşe, hoteluri), instituţii administrative, restaurante, cantine, întreprinderi comerciale, organizaţii cooperative şi obşteşti, întreprinderi industriale (exclusiv cele tehnologice).

Deşeurile menajere se compun din următoarele materiale: resturi alimentare, hârtie, carton, textile, lemn, plastic, cauciuc, sticlă, ceramică, pământ, cenuşă, zgură, etc. Aceste materiale componente ale deşeurilor menajere sunt grupate după caracteristicile lor principale astfel (Teodorescu şi colab.,2001):

• materiale combustibile (hârtie, carton, textile, lemn, oase, etc.);

• materiale fermentabile (resturi alimentare, fructe, legume, etc);

• materiale inerte (metale, sticlă, ceramică, etc.);

• materiale fine (cenuşă, zgură, pământ, etc.).

În urma unor sondaje s-a constatat că fiecare român produce, în medie, de două ori mai mult gunoi decât ceilalţi europeni. România produce, anual, 799 kg de deşeu menajer pe cap de locuitor, ceea ce ne situează pe primul loc în Europa; pe locul doi este Franţa cu 450 kg; apoi Bulgaria cu 349 kg. Aproximativ 29% dintre deşeurile româneşti le reprezintă plasticul, iar 23% hârtia şi cartonul, urmează cu un procent mai redus sticla, lemnul şi metalul.

Colectarea şi stocarea deşeurilor menajere la locul de producere se realizează în funcţie de sistemul de transport şi anume: sistemul deschis (mai apare şi sub denumirea de sistem semi-închis) şi sistemul închis.

Sistemul deschis se caracterizează prin încărcarea deschisă şi transport închis al deşeurilor menajere, având un nivel tehnic scăzut. Acest sistem se întâlneşte în prezent în cartierele periferice ale marilor oraşe cât şi în oraşele mici (Străuţ şi Olos, 2001).

Se impune o eliminare cât mai rapidă a acestor procedee şi introducerea pe scară largă a sistemului de evacuare închis.

Esenţa sistemului închis de transport constă în faptul că în zonele de colectare deşeurile sunt colectate la locul de producere şi depuse în recipienţi de construcţii unitare, adecvate dispozitivului de încărcare a autovehiculului de transport (în cele mai multe cazuri standardizate). Recipienţii umpluţi treptat în zonele de colectare dinainte proiectate sunt goliţi cu o periodiocitate bine determinată în vehicule de transport speciale, în sistem închis, după care gunoaiele sunt transportate. Prima parte a procedeului (colectare şi stocare în interiorul imobilelor) este în general o problemă de administrare a imobilelor şi numai a doua parte (golirea recipienţilor şi transportul) aparţine unităţii (inteprinderii) de salubritate publică (Străuţ şi Olos, 2001).

Recipenţii de colectare-stocare pot fi consideraţi ca accesorii strâns legate de vehiculele de transport, datorită cărui fapt este mai corect dacă aceştia sunt în apropierea organului de transport şi dacă întreţinerea lor sistematică (repartiţie, completare), este asigurată de unitatea de salubritate publică.