Dezvoltare Durabilă și Protecția Mediului - Hidrosfera ca Factor de Mediu

Teoria generală a geosferelor concentrrice ale Pământului a fost formulată pentru prima oară de geologul E. Suess (1875). Principalele geosfere de la suprafaţa globului terestru sunt: hidrosfera, litosfera, atmosfera şi biosfera. Termenul de ecosferă înglobează întreaga lume vie şi mediul ei de viaţă: atmosfera, hidrosfera şi straturile superioare ale litosferei.

Dar, din punct de vedere al ierarhiei nivelurilor de organizare ale lumii vii, apărea ca o necesitate separarea părţii vii din biosferă sau din ecosferă de substratul său abiotic. De aceea, prin analogie cu biocenoza, care împreună cu biotopul ei formează un ecosistem s-a trecut la folosirea termenului de ecosferă în sensul de cel mai întins ecosistem de pe glob; partea vie reprezintă biosfera, iar mediul ei de viaţă toposfera. Toposfera cuprinde întreaga hidrosferă, stratul superior al litosferei şi stratul inferior al atmosferei (troposfera).

Hidrosfera este formată din învelişul de apă lichidă, solidă sau gazoasă care există pe glob. Volumul total de apă existent în ecosferă, în afară de apa conţinută în substanţele solide, se ridică la aproximativ 1370 * 106 km3, repartizată astfel:

- oceane 1330 * 106 km3 (97,15%)

- apă dulce 38 * 106 km3 (2,85%)

Apa dulce este conţinută în:

- ghiaţa polară şi de altitudine 29.336.000 km3 (77,420%)

- râuri (valoare statică) 1.200 km3 (0,003%)

- lacuri, din care:

- cu apă dulce 125.000 km3 (0,328%)

- cu apă sărată 105.000 km3 (0,274%)

- atmosferă (vapori) 13.000 km3 (0,034%)

- umiditatea solului 67.000 km3 (0,175%)

- ape subterane:

- până la 800 m adâncime 4.175.000 km3 (10,88l%)

- între 800-4000 m 4.176.000 km3 (10,882%)

Intre apa mărilor, oceanelor, râurilor şi lacurilor, precum şi apele subterane şi vaporii de apă din atmosferă există o strânsă legătură, apa trecând de la o stare la alta într-un circuit continuu, condiţionată de energia solară şi de forţele gravitaţionale. Adâncimile predominante în oceane sunt cuprinse, pe o întindere de circa 75% din suprafaţa lor totală, între 3000 şi 6000 m. Adâncimea medie se situează în jur de 3794 m, iar adâncimea maximă, în Groapa Marianelor (Oceanul Pacific), este de 11034 m.

Viaţa este prezentă în toată hidrosfera, aceasta fiind sediul apariţiei primelor fiinţe. Organismele care populează hidrosfera produc o mare cantitate de oxigen atmosferic (fitoplanctonul oceanic produce anual ciorca 363 milioane tone de oxigen). In acelaşi timp, hidrosfera este cel mai important mediu absorbant şi emiţător de căldură. Pământul este unicul loc cunoscut în care apa apare cert şi în formă lichidă. Este rezultatul convergenţei mai multor factori, mici modificări putând duce la dispariţia apei lichide şi deci a vieţii: o variaţie de numai +/- 5% a distanţei faţă de Soare, sau o variaţie a intensităţii sau compoziţiei spectrale a radiaţiei acestuia, sau modificarea compoziţiei atmosferei planetei noastre.

Clasificarea bazinelor acvatice se poate face după mai multe criterii şi astfel putem avea:

- ape oceanice şi ape continentale;

- ape de suprafaţă, ape subterane şi ape meteorice;

- ape curgătoare şi ape stătătoare;

- ape naţionale, ape teritoriale şi ape internaţionale;

- bazine acvatice naturale şi bazine acvatice artificiale.

În general, bazinele acvatice sunt împărţite în două mari categorii bazine oceanice şi bazine continentale. Apele oceanice sau marine sau apele sărate deţin 97% din volumul total al hidrosferei şi ocupă peste 71% din suprafaţa Terrei. Apele oceanice şi marine formează un sistem acvatic interconectat, interdependent ce are un rol deosebit în ceea ce priveşte circuitul hidrologic, circuitele biogeochimice globale, în modelarea climei locale şi globale.