Ecologie

Legi şi principii ecologice

Ecologia este o ştiinţă care studiază interrelaţiile dintre organismele vii şi mediul lor de viaţă. Ecologul american Commoner în lucrarea ”Cercul care se închide” adresată în special economiştilor, enumeră patru legi fundamentale ale ecologiei:

1.Legea –“Toate sunt legate de toate”

Legea se mai numeşte şi legea conexiunii sau unităţii dintre elementele unui sistem ecologic şi reflectă existenţa unei reţele complexede legături reciproce în ecosistem, între diferiţi indivizi, populaţii, biocenoze. Schimbul permanent de substanţă, energie şi informaţie este de fapt, materializarea acestei conexiuni. Cibernetica se ocupă cu ciclurile de fenomene care conduc sau guvernează comportamentul unui sistem. Sistemele ecologice prezintă cicluri asemănătoare sistemelor cibernetice, deşi acestea sunt frecvent mascate de efectele variaţiilor zilnice şi sezoniere ale factorilor de mediu. Cel mai cunoscut exemplu de asemenea oscilaţii ecologice îl găsimîn fluctuaţie periodică a mărimii populaţiilor de animale cu blană. Astfel, statisticile canadiene arată existenţa unor fluctuaţii pe cicluri de zece ani la pouplaţiile de iepuri şi râşi. Când sunt mulţi iepuri, râşii prosperă, iar creşterea populaţiilor de râşiduce la ravagii tot mai mari în populaţia de iepuri, care se reduce. Când iepurii se răresc, nu mai există hrană suficientă pentru populaţa sporită de râşi, râşii încep să moară, iar iepurii sunt vânaţi mai puţin intens ţi se înmulţesc. Aceste fluctuaţii sunt încorporate în acţiunea unui ciclu simplu, populaţia de râşi fiind corelată pozitiv în numărul iepurilor, iar populaţia de iepuri fiind corelată negativ cu numărul râşilor.

Într-un asemenea sistem fluctuant apare întotdeauna pericolul prăbuşirii întregii strucuri, atunci când o oscilaţie deviază atât de mult de la stareade echilibru încât nu mai poate fi compensată. Dacă râşii ar avea altă sursă de hrană, ar putea să supravieţuiască dispariţiei bruşte a iepurilor.

2.Legea- “toate trebuie să ducă undeva”

Legea subliniază că în natură nu există “deşeuri”. În toate sistemele naturale, ceea ce este deşeu pentru un organism este folosit ca hrană pentru altul. Animalele degajă bioxid de carbon ca deşeu respirator, dar acest gaz este însă o substanţă nutritivă de bază pentru plantele verzi. Plantele degajă oxigen care este utilizat de anumale, iar deşeurile organice ale animalelor hrănesc bacteriile de putrefacţie. Deşeurile acestor bacterii sunt consummate de alge. Deci, în natură nimic nu dispare, totul trebuie să se ducă undeva, totul trece dintr-un loc în altul, schimbându-şi sructura moleculară şi influenţând procesele vitale ale organismelor în care rămân un anumit timp.

3.Legea- “natura se pricepe ce mai bine”

A treia lege a ecologiei stabileşte posibilitatea ca orice intervenţie majoră a omului într-un sistem natural să fie nocivă pentru sistemul respectiv. Intervenţiile omului în natură au avut în majoritatea cazurilor un efect negativ asupra naturii. Tăierea pădurilor a condus la ariditatea teritoriilor şi prin distrugerea covorului forestier.

O trăsătură a chimiei sistemelor vii o găsim în faptul că pentru fiecare substanţă organică produsă de o fiinţă vie există undeva în natură, o enzimă în stare să o descompună. Nicio substanţă organică nu este sintetizată ăn natură decât dacă există posibilităţi penrtu descompunerea ei în acest fel asigirându-se reciclarea.

4.Legea-“nimic nu se capată pe degeaba”

Această lege arată că exploatarea ecosferei şi a altor sisteme fără o restituire a componentelor extrase duce la dezorganizarea sistemului. În ecologie la fel ca şi în economie, această lege este menită să ne avertizeze că nu există profit fără un anumit sacrificiu. Această lege le încorporează pe celelalte trei.

În 1982, ecologul Stugren, în lucrarea Bazele ecologice generale enumeră existenţa a şase legi importante ale ecologieii Doi ani mai târziu, ecologul Reimers în lucrarea teoremele ecologieidiscută despre existenţa a 12 legi printre care se regăsesc si cele analizate de Stugren.

I Legea-“peridiocităţii sistematice” conform căreia în seria ecosistemelor biosferei organizate ierarhic, o anumită structură fundamentală se repetă după anumite legităţi ăn dependenţă de interacţiunile factorului unic de sistematizare, cu toate condiţiile din ambianţă.

II Legea-“migrării biogene a atomilor”conform căreia “migraţia elementelor chimice în scoarţa terestră ţi în biosferă” se petrece direct sau indirect, sub acţiunea metabolismului sistemelor vii.

III Legea-“unităţiilor fizico-chimice a sistemelor vii” conform căreia “toate sistemele vii sunt formate dintr-un număr restrâns de elemente chimice şi din aceleaşi tipuri de substanţe organice”.

IV Legea-“constantei materiei vii” Studiind biosfera actuală şi din trecut se constată că într-o anumită epocă geologică şi într-o anumită constelaţie a factorilor favorabili şi nefavorabili, substanţa vie existentă pe Terra este constantăDacă omul intervine în direcţia sporirii productivităţii de substanţă organică, cantitatea totală de biomasă existentă în biosferă nu se modifică.

V Legea-“optimalităţii” se referă la o constelaţie de factori interni şi externi care condiţionează realizarea celei mai bune structuri şi desfăşurarea cea mai adecvată a proceselor caracteristice unui sistem.

VI Legea-“excluderii sau principiul lui Gause”.legea poate fi exprimată astfel: “într-un ecosistem, indiferent de complexitatea lui, două specii nu pot să ocupe în acelaşi timp aceiaşi nişă ecologică, adică să îndeplinească aceeaşi funcţie într-o configuraţie dată ”.

VII Legea-“ existenţeinşi dezvoltării sistemelor naturale numai pe socoteala mediului lor înconjurător”. Legea conduce la trei consecinţe importante: producţia absolute reăncetată de substanţă organică principală este imposibilă, că oricare sistem viu mai bine organizat constituie o ameninţare potenţială pentru sistemele vii cu un nivel de organizare inferior şi că biosfera pământului nu se dezvoltă numai pe baza resurselor planetei, ci şi a acţiunii sistemelor cosmice(radiaţia solară).