Ecologie

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Ecologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 2 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Ecologie

Extras din document

Ca în cazul multor discipline, numele şi definiţia conferite ecologiei, spun mult pentru cei chemaţi sã îi cunoascã continentul şi sã-i pãtrundã semnificaţiile.

În privinţa denumirii, termenul de ecologie s-a impus în atenţia opiniei publice occidentale mai ales dupã 1970, iar în Europa centralã şi de est cu precãdere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din inerţie opinia publicã şi a introdus treptat ecologia în rândul preocupãrilor individului şi comunitãţilor. Se redescoperea astfel un concert şi un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuitã biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de naştere 1866, pe când acesta funcţiona ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa menţiune cu valoare de certificat de naştere se gãseşte într-o notã de la pagina 8 a lucrãrii “Generalle Morphologie der Organismen” (Berlin, 1866), sub forma: “...sekologie... ştiinţa economiei, modului de viaţã, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc.” Construit precum termenul de economie, cel de ecologie derivã, în parte, din rãdãcina indo-europeanã weik, care desemneazã o unitate socialã imediat superioarã casei şefului de familie. Aceastã rãdãcinã a dat sanskritul veah (casã), latinul vicus (cartierul unui oraş, burg) şi grecul oikos (habitat, acasã). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a douã cuvinte greceşti: oikos şi logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezintã ştiinţa habitatului, respectiv o ramurã a biologiei care studiazã interacţiunile dintre fiinţele vii şi mediul lor. Dar, evident, semnificaţiile sale au fost mult amplificate şi diversificate de-a lungul timpului.

Nomen certus, pater incertus?

Parafrazând un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) şi despre ecologie se poate spune cã dacã numele îi este general şi unanim recunoscut, paternitatea acestuia este încã discutatã.

Astfel, într-o lucrare a lui P.H. Ochsen (The world ecology, Nature, vol. 129, 1959) a fost lansatã ipoteza cã inventatorul termenului ecologie ar fi fost filozoful şi scriitorul american Henry David Thorean (1817-1862), contemporan întrucâtva cu Haeckel. Filozof transcendentalist acesta a fost, totodatã, şi unul dintre cântãreţii vieţii în naturã. Dupã cum se ştie, transcedentalismul, ilustrat mai ales de filozoful Ralph Waldo Emerson (1803-1882), este o filozofie impregnatã de panteism în care natura e perceputã deopotrivã ca un mijloc de uniune cu Dumnezeu şi ca o sferã imperfectã unde se cuvine “transcede”. În societatea timpului, adepţii unei asemenea concepţii erau percepuţi ca nişte neconformişti. Astfel, în cartea sa “Walden, sau în viaţa în pãdure” Thoreau reconstituie experienţa reîntoarcerii sale pe pãmânt, care a durat puţin peste doi ani. Printre altele, acesta povesteşte “M-am dus în pãdure întrucât am vrut sã trãiesc fãrã grabã, sã fac faţã numai forţelor esenţiale ale vieţii, sã descopãr ceea ce aceasta poate sã mã înveţe, sfârşind sã constat, la ora morţii mele, cã nu am învins-o”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ecologie.doc