Ecologie Spirituală

Începând cu anii 1960 a existat un interes pentru ecologia spirituală, iar acest interes s-a accelerat considerabil începând cu anii 1990, cu un număr tot mai mare de conferinţe şi publicaţii. Ecologia spirituală se concentrează asupra relaţiilor dintre religii şi medii de la nivel local, global pentru a aborda crizele de mediu.

Ecologia spirituală din punct de vedere al dicționarului enciclopedic este „ştiinţa care studiază relaţiile dintre organisme şi ambianţa lor, fie că este vorba de individ, populaţie sau de o comunitate”, iar spiritul reprezintă „factor ideal a existenţei (opus materiei)”, în filozogia idealistă şi în conceptele religioase spiritul este un „element considerat ca factor de bază al Universului, opus materiei, identificat cu divinitatea”.

Ecologia spirituală constă în problemele preponderent mentale, intelectuale (ştiinţa, teologia, filozofia), iraţionale (magia) şi afective (decoraţiile, artele, podoabele). Este o ştiinţă a sufletului curat şi a inteligenţei sociale, care studiază relaţia dintre om şi natură, Omul este singura vieţuitoare de pe planetă care este înzestrat cu inteligenţă, mintea omului poate percepe şi înţelege multe lucruri, dar dacă nu le percepe şi spiritual, este doar parţial un succes. Spiritualitatea este de un ajutor imens în favorizarea unei dezvoltări optime, integrale a personalităţii umane. Ea revelează gradat unitatea în diversitate. Adevărata spiritualitate învaţă armonia şi unitatea tuturor curentelor spirituale autentice.

Omul este un produs al evoluţiei ecosferei, în care rămâne integrat deoarece existenţa lui este indisolubil legată de cea a altor specii şi a întregului înveliş al planetei. Dacă evoluţia tuturor celorlalte specii de pe glob se datorează doar acţiunii unor legi biologice (în primul rând a selecţiei naturale), în procesul dezvoltării speciei umane acţionează pe lângă legile biologice, o nouă categorie de legi – legile sociale, a căror bază este reprezentată prin procesul muncii.

Datorită numărului şi mai ales prin stăpânirea ştiinţei şi a tehnologiei, omul a devenit specie dominantă în ecosferă, putând transforma mediul, adaptându-l nevoilor sale, în timp ce la celelalte specii procesul este invers, speciile se adaptează la mediu. În urma acestor fapte, omul a ieşit de sub acţiunea legilor luptei pentru existenţă cu alte specii şi de sub acţiunea competiţiei biologice intraspecifice.

Factorul antropic este cel mai dinamic dintre toţi factorii, el punându-şi amprenta asupra echilibrului ecologic de la primele începu¬turi. Natura îi contestă încă omului dreptul de a transforma toată suprafaţa pământului în scopul obţinerii de alimente şi alte bunuri. De altfel, o asemenea acţiune ar fi potrivnică chiar intereselor sale de perspectivă.

Spiritualitatea este de un ajutor imens în favorizarea dezvoltări optime, integrale a personalităţii umane. Ea revelează gradat unitatea în diversitate. Adevărata spiritualitate învaţă armonia şi unitatea tuturor curentelor spirituale autentice. Atât esenţa cât şi scopul tuturor orientărilor spirituale adevărate este dobândirea purităţii perfecte a minţii şi a inimii. Fiecare curent spiritual sau religie are propriile sale precepte şi principii.

Religia oferă cea mai bună morală de care oamenii trebuie să o respecte. Deoarece multe probleme de mediu au provenit din activitatea umană, rezultă că religia ar putea deţine câteva soluţii pentru atenuarea tiparelor distructive.

Budismul idealizează şi subliniază interconectarea, creând astfel o stare de spirit care creează o relaţie productivă şi de cooperare între om şi natură. Toate acțiunile se bazează pe interconectare, aceasta face ca mentalitatea budistă să fie generată de modestie, compasiune, şi echilibru între adepţii, care pot atenua în cele din urmă daunele aduse mediului.

Un beneficiu al mentalități budiste este smerenia care apare inevitabil. Când oamenii raţionalizează și se vor împărţit între umanitate și natura, doar atunci va fi un respect reciproc, vor aparea în cadrul unor entităţile coexistente.

Practicile budiste pentru mediu este compasiunea care conduce toate gândirea. Acceptarea de compasiune, formarea şi practica, este, de asemenea, încurajată prin comportamentul moral budist sub formă de mediere. Acestă luptă pentru armonie şi prietenie între toate fiinţele creează o relaţie mai perfectă între umanitate şi natură.