Ecosisteme

Mlaştina este un ecosistem natural care ocupă o poziţie intermediară între mediul terestru şi cel acvatic propriu-zis, caracterizat printr-o producţie ridicată de biomasă şi prin oscilaţii sezoniere şi anuale ale nivelului apei.

Mlaştinile se formează în depresiuni în care apele freatice sunt la mică adâncime şi unde apare un exces de umiditate. Ele iau naştere de obicei în cuveta fostelor lacuri sau pe terenuri de alunecare, unde în depresiunile puţin adânci se adună apa stagnantă; se mai pot forma pe terenuri împădurite cu exces de umiditate şi sol impermeabil, în jurul izvoarelor sau în părţile marginale ale lacurilor.

La nivel planetar mlaştinile ocupă o suprafaţă de cca. 350 mil. ha.; în ţara noastră există cca. 440 mlaştini care se întind pe cca. 7000 ha.

S-a stabilit existenţa a trei tipuri de mlaştini: eutrofe, mezotrofe şi oligotrofe (cele mezotrofe sunt forme de trecere între cele oligo- şi cele eutrofe). Diferenţa dintre ele este dată de substanţele solvite, de vegetaţie şi de sursa de alimentare cu apă.

Particularitatea acestui tip de ecosistem este aceea că materia organică produsă şi energia acumulată în ea se adună an de an într-un depozit celulozolitic care treptat este transformat în turbă. Condiţiile fizico-chimice particulare şi mai ales aciditatea mare a mediului nu crează condiţii favorabile microflorei reducătoare de a descompune materia organică. Din aceasta, doar o parte infimă este mineralizată în starturile superficiale bine aerate. În straturile mai profunde materialul organic suferă un proces lent de carbonificare sub influenţa bacteriilor Gram-pozitive adaptate la lipsa de oxigen, pH acid şi presiuni ridicate, rezultând ca produs final turba.

Materialul organic transformat în turbă este scos din circuitul biologic şi reprezintă un produs al activităţii ecositemului.

Turba formată în mlaştini are mare importanţă economică şi ştiinţifică.

Din punct de vedere economic turba este utilizată ca şi combustibil în fabrici şi uzine şi pentru obţinerea unor derivate chimice cum sunt gudronul, fenolii şi crezolii. De asemenea, este folosită ca îngrăşământ chimic în agricultură, la repararea fizică a unor soluri, la izolarea termică, precum şi în balneologie.

Din punct de vedere ştiinţific, importanţa turbei este dată de însuşirea acesteia de a conserva aproape perfect plantele şi animalele moarte. Din acest punct de vedere, turba este o adevărată arhivă de documentare şi cunoaştere a evoluţiei vieţii într-o anumită perioadă; în baza acestor informaţii se pot face reconstituiri de areale floristice şi faunistice, permiţând concluzii biogeografice de mare interes şi de necontestat.

O altă caracteristică foarte importantă a mlaştinilor este aceea că acestea sunt adevărate adăposturi de relicte glaciare.

Numeroase specii de plante şi animale din timpul glaciaţiunii şi-au găsit locuri exclusive de refugiu, condiţiile ecologice din mlaştini permiţându-le să traăiască. Heterogenitatea speciilor de plante şi animale pe grupe sistematice dovedeşte că mlaştinile sunt excelente locuri de conservare a speciilor: aici se întâlnesc specii relicte de alge, muşchi şi plante vasculare, specii de animale din grupul rotiferelor, tardigradelor, insectelor şi păianjenilor. Existenţa lor au făcut şi vor face obiectul a numeroase studii. evoluţiei vieţii într-o anumită perioadă; în baza acestor informaţii se pot face reconstituiri de areale floristice şi faunistice, permiţând concluzii biogeografice de mare interes şi de necontestat.

O altă caracteristică foarte importantă a mlaştinilor este aceea că acestea sunt adevărate adăposturi de relicte glaciare.

Numeroase specii de plante şi animale din timpul glaciaţiunii şi-au găsit locuri exclusive de refugiu, condiţiile ecologice din mlaştini permiţându-le să traăiască. Heterogenitatea speciilor de plante şi animale pe grupe sistematice dovedeşte că mlaştinile sunt excelente locuri de conservare a speciilor: aici se întâlnesc specii relicte de alge, muşchi şi plante vasculare, specii de animale din grupul rotiferelor, tardigradelor, insectelor şi păianjenilor.

Joacă un rol esenţial în furnizarea de apă dulce, prin procese de filtrare a sedimentelor şi poluanţilor. În zilele noastre, acest rol capătă o valenţă şi mai mare în condiţiile în care peste 1 miliard de oameni nu au acces la resurse de apă dulce.

Constituie valoroase surse de hrană. O sănătate bună este întreţinută de o hrană de bună calitate. Astfel, zonele umede ne pun la dispoziţie o hrană diversificată: peşte, moluşte, mamifere acvatice, plante, alge. Populaţiile bogate de peşti din zonele costale dar şi din zonele umede continentale, au reprezentat de-a lungul mileniilor o sursă importană de hrană. În zilele noastre, aproximativ un miliard de persoane, depind ca hrană de bază de peştele provenit din zone umede. Acesta reprezintă pentru ei singura sursă de proteină animală. O altă sursă de hrană importană furnizată de zonele umede, este orezul. Aproximativ 50% din populaţia planetei, provenind în special din Asia, depinde de culturile de orez ca hrană de bază.

Formează adevărate bariere naturale şi zone de tampon în calea dezastrelor naturale, dintre care amintim aici inundaţiile care fac an de an victime umane şi pagube materiale, uneori greu de imaginat. Pentru a beneficia de acest ajutor gratuit, este însă necesară protejarea acestor ecosisteme. Lacurile şi mlaştinile încetinesc şi reţin apele torenţiale, dar numai dacă noi oamenii nu construim centre urbane în zonele inundabile şi devenim mult mai conştienţi asupra consecinţelor generate de drenarea mlaştinilor şi de distrugerea luncilor inundabile ale râurilor.