Efecte Socioeconomice ale Secetei asupra Calității Vieții Comunităților Umane din România

Seceta, percepută ca o incapacitate temporară a resurselor de apă de a face faţă consumurilor, constituie, alături de alte fenomene distructive, cum ar fi poluarea sau inundaţiile, principalele „urgenţe planetare” ale zilei. Specialiştii apreciază că secetele şi fenomenele generate de acestea (aridizare şi deşertificare) au la bază, pe lângă modificările în circulaţia generală a atmosferei, determinate de manifestarea efectului de seră, şi cauze antropice, datorate utilizării neraţionale, defrişărilor sau modificărilor de peisaj, cu efecte negative asupra bilanţului apei.

Impactul distructiv al secetelor şi aria tot mai mare de producere a acestora, care cuprinde 1/4 din totalul suprafeţei de uscat a Terrei, fac ca fenomenul respectiv să fie considerat, după poluare, riscul ecologic cu cea mai mare amploare şi stabilitate. Aceasta, întrucât secetele, în special cele prelungite sau care se produc în ani succesivi, determină multiple efecte negative, de ordin ecologic, economic şi social, ce afectează calitatea vieţii comunităţilor umane. Astfel, sub raport ecologic, seceta poate produce degradarea terenurilor agricole şi reducerea potenţialului biologic al solului, o înrăutăţire a condiţiilor de viaţă şi de muncă ale oamenilor.

În plan economic, acest fenomen natural extrem afectează, în primul rând, producţia agricolă şi pune în pericol securitatea alimentară a populaţiei. Simultan, seceta determină reducerea efectivelor de animale, scăderea producţiei de energie electrică în hidrocentrale, greutăţi în alimentarea cu apă a localităţilor etc. Din punct de vedere social, seceta generează sărăcie, în special în rândul populaţiei rurale, pune în pericol activităţile umane, afectează starea de sănătate a populaţiei, deteriorează relaţiile interumane.

Studiile şi rapoartele elaborate de instituţiile de profil din România şi de către ONU-FAO demonstrează că şi ţara noastră este afectată de secetă, care, în situaţii prelungite, duce la apariţia aridizării (adâncirea nivelului freatic) iar, în unele areale, chiar la deşertificare (lipsa covorului vegetal), însă nu de tip saharian. Analizele climatice asupra României, privind ultimii 40 de ani ai secolului al XX-lea, pun în evidenţă scăderea cantităţilor anuale de precipitaţii, mai ales în zonele sudice şi sud-estice ale ţării, arii cu risc mare pentru fenomenul de secetă datorită şi temperaturilor mai ridicate. Această tendinţă este mai puţin evidentă în vestul ţării, dar manifestă o creştere în vestul şi nordul Moldovei. Un alt aspect demn de a fi remarcat este faptul că zona montană, care prezintă în mod normal un bilanţ puternic pozitiv al apei, a înregistrat, în ultimii ani ai secolului al XX-lea, valori neobişnuit de coborâte ale cantităţilor de precipitaţii. Acest lucru are un impact negativ nu numai pe plan local, ci şi la nivel de ţară, unde influenţele economice şi sociale sunt legate, îndeosebi, de producţia de energie electrică, de irigaţii.

Deşi fenomenul de secetă, ca şi cel de inundaţie, s-a manifestat în România pe parcursul mai multor ani din ultimele patru decenii, totuşi rareori uscăciunea s-a extins la nivelul întregii ţări, aşa cum s-a întâmplat în anul 2000, care a fost o excepţie din acest punct de vedere. Amploarea şi intensitatea secetei din anul respectiv au fost puse în evidenţă şi de valorile negative ale SPI (Standard Precipitation Index), indice propus, în 1993, de McKee şi colaboratori (Universitatea Dakota-SUA) pentru cuantificarea deficitului sau excesului de precipitaţii (tabelul nr. 1).

Cei mai secetoşi ani din România din ultimele patru decenii ale secolului al XX-lea*

Tabelul nr.1

*Conform SPI, care are, în caz de secetă, următoarele semnificaţii:

între –1,0 şi –1,49 – uscăciune moderată;

între –1,5 şi –1,99 – uscăciune severă;

≥ –2,0 – uscăciune extremă.

Impactul secetei asupra agriculturii şi silviculturii în România

În România, agricultura este o ramură economică de primă importanţă, cu veche tradiţie, ce constituie ocupaţia de bază pentru o mare parte a populaţiei, respectiv 27,7%, în anul 2002. De altfel, în mediul nostru rural trăieşte aproape jumătate (peste 47%, în 2002) din populaţia totală a ţării.

Producţia agricolă, spre deosebire de cea industrială, are un grad foarte ridicat de nesiguranţă, depinzând, în cea mai mare măsură, de condiţiile climatice. Sub acest aspect, România prezintă, aşa cum s-a arătat mai sus, un mare risc climatic, mai ales în ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor, fapt pentru care atât secetele, cât şi inundaţiile sunt fenomene frecvente care afectează în mare măsură producţia agricolă. Specialiştii apreciază că, la nivelul întregii ţări, circa 2% din totalul suprafeţei agricole este afectat de secetă extrem de severă (practic, în toţi anii), 28% de secetă foarte severă (în peste 40 din 100 de ani) şi 60% de secetă redusă (în mai puţin de 10 din 100 de ani)

După cum se cunoaşte, seceta afectează, în primul rând, producţia vegetală, iar în funcţie de durată şi intensitatea acestui fenomen, efectele sale negative se transferă şi în zootehnie. Cele mai importante pierderi sunt legate de calamitarea culturilor de cereale, de care depinde, în cea mai mare măsură, securitatea alimentară a populaţiei. Acest lucru se întâmplă, în caz de secetă, şi în România, cunoscută prin ponderea mare a producţiei agricole vegetale (62,8%), în ansamblul producţiei obţinute în sectorul agricol. În ceea ce priveşte profilul producţiei vegetale, acesta este dat de cultura cerealelor, dominată de grâu şi porumb, care au o veche tradiţie în ţara noastră.